CATEDRALA SF. VASILI BLAJENÎI

Piata Rosie este cea mai cunoscuta piata a orasului, ea separand Kremlinul, fosta resedinta imperiala, in prezent sediul presedintiei ruse, de zona comercială Kitay-gorod. Din Piata Rosie pornesc toate drumurile principale ale orasului, aceasta fiind considerata nu numai centrul Moscovei, ci si centrul Rusiei.

Piata Rosie este cea mai cunoscuta piata a orasului, ea separand Kremlinul, fosta resedinta imperiala, in prezent sediul presedintiei ruse, de zona comercială Kitay-gorod. Din Piata Rosie pornesc toate drumurile principale ale orasului, aceasta fiind considerata nu numai centrul Moscovei, ci si centrul Rusiei

Vechile cladiri de lemn din Piata Rosie au fost demolate in anul 1493, la ordinul lui Ivan al III-lea al Rusiei, deoarece erau supuse permanent riscului de a fi incendiate. Noua zona a devenit piata centrala a Moscovei, aceasta ajungand sa fie folosita pentru ceremonii publice, pentru proclamatii si ca loc de incoronare al tarilor rusi.

Numele de "Piata Rosie" provine de la cuvantul rusesc "krasnaya", care inseamna deopotriva "rosu" si "frumos", ultimul inteles - un arhaism - fiind folosit pentru a desemna Catedrala Sfantul Vasile din marginea acesteia. Numele purtat la inceput de catedrala a fost preluat in scurt timp de catre Piata. Moscova nu este singurul oras rusesc ce detine o "piata rosie". In Rusia mai sunt si alte cateva orase a caror piata centrala poarta tot denumirea de "Piata Rosie"

In centrul Moscovei, in frumoasa Piata Rosie, se afla cel mai cunoscut simbol al Rusiei ortodoxe, Catedrala Mijlocirii Maicii Domnului sau Catedrala Pokrovskaya. Denumirea sub care e consacrata in istorie si in constiinta moscovitilor este insa "Sfantul Vasile" - Vasili Blajinoe - dupa numele unui sfant mistic foarte cunoscut, ingropat in aceasta.

Sfintele Moaște ale Fericitului Vasile se afla puse spre închinare in interiorul minunatei biserici rusesti. Sfântul Vasile este unul dintre cei mai venerati sfinti ai locului. Sfântul Vasile cel Nebun după Hristos a trait intre anii 1468-1552. El a fost înmormantat in Catedrala Sfintei Treimi, care la acea data se afla pe acest loc. 

Notorietatea sa, care a facut sa fie inmormantat aici, ba chiar si numele sau sa treaca asupra lacasului, se datoreaza nu numai profetiilor sale, intre care cea mai celebra este cea facuta tarului in legatura cu incendiul Moscovei, in anul1547, dar si faptului ca el apartine unei categori de sfinti - asa numiti "nebuni dupa Hristos" - foarte iubiti in spiritualitatea rusa.

Catedrala Sfantul Vasile a fost ridicata intre anii 1555-1561, pe locul unei mai vechi biserici de lemn, pentru a marca campania victorioasa a lui Ivan cel Groaznic impotriva tatarilor din Hanatul de Kazan, si consta din cele noua capele ridicate pe o singura fundatie.

Initial, tarul si arhitectul au avut in gand ridicarea unui grup de paraclise, inchinate fiecarui sfant din ziua caruia tarul repurtase un asalt victorios, dar constructia ulterioara, in anul 1588, a unui turn central inalt de 60 de metri, deasupra mormantului Sfantului Vasile, a unificat aceste spatii.

Imaginea turelelor de caramida rosie si, in diverse locuri, incheiate cu domurile in forma de ceapa, colorate in spirala, creaza o imagine incantatoare ce a nascut legenda, neconfirmata istoric, ca tarul ar fi dispus ca arhitectii ei sa fie orbiti pentru a nu mai crea o opera asemanatoare.

Pe langa atractia estetica, planul bisericii are un adanc simbolism religios. Patru capele sunt dispuse in punctele cardinale, celelalte patru in nord-est, sud-est, nord-vest si sud-est, iar cea de-a noua se aflaiconostase, ce contin peste 400 de icoane, si numeroase fresce, apartinand scolilor de pictura din Moscova si Novgorod, toate datand din secolele 16-19.

Extravaganța exteriorului mascheaza interiorul modest si putin spectaculos. Luminile vagi ce patrund pe ferestrele capetelor razbat in labirintul coridoarelor ce fac lagatura intre capele. Exista aici noua iconostase, ce contin peste 400 de icoane, si numeroase fresce, apartinand scolilor de pictura din Moscova si Novgorod, toate datand din secolele 16-19.

Tulburarile istoriei nu au ocolit aceasta perla moscovita. O legenda spune ca Napoleon ar fi admirat-o atat de mult, incat a dorit sa o ia la Paris. Neavand tehnologia necesara a dispus incendierea ei, dar dezastrul a fost impiedicat de o ploaie aparuta din senin.

In anul 1918, autoritatile bolsevice au inchis-o, clericii ce slujeau au fost arestati, clopotele i-au fost luate si obiectele de cult confiscate. Mai tarziu, in anul 1930, Lazar Kananovici, arhitectul celebrei Piete Rosii, a propus sa fie daramata. El a creat special o macheta a zonei pentru a face evidenta necesitatea demolarii ei, pe care i-a dus-o lui Stalin pentru a-i arata ca este un obstacol in calea traficului si paradelor militare.

In timpul explicatiei, a spus la un moment dat: "Dar daca noi am demola asta, uite asa!" si cu aceste cuvinte a aruncat dintr-o smucitura catedrala de pe macheta. Se spune ca Stalin a privit, a ramas ingandurat un moment, si apoi a rostit faimoasele cuvinte, devenite azi proverbiale pentru moscoviti: "Lazar! Pune-o la loc!"

Tot in legatura cu incercarea prin care a trecut Catedrala Sfantul Vasile aflam si urmatoarele: arhitectul Baranovsky, in momentul in care a aflat intentia autoritatilor de a darama catedrala, s-a asezat pe treptele din fata bisericii si a fagaduit ca isi va taia singur gatul daca minunata biserica va fi daramata. In cele din urma, decizia nu a fost pusa in practica, insa arhitectul Baranovsky nu a scapat de cinci ani de inchisoare pentru indrazneala aratata lui Stalin.

Catedrala Sfantul Vasile se afla ridicata in capatul Pietei Rosii, in imediata vecinatate a Turnului Spasskaya al Kremlinului. Nu foarte mare, aceasta este alcatuita din noua capele ridicate pe o singura fundatie.

Arhitectura cladirii si multitudinea de culori ce o imbraca fac din aceasta un monument de valoare mondiala, unic si inegalabil. Catedrala uimeste prin culorile vii ce stralucesc cu atata putere, in pofida vremurilor aprige din Rusia.

Proiectul puternic rasaritean ce se vede intrupat in Catedrala Sfantul Vasile reflecta atat localizarea acesteia intre Europa si Asia, cat si originile sale istorice. Din moment ce Moscheea Qolsharif constituia simbolul dominant al imperiului Khanat cucerit de catre Ivan cel Groaznic, acesta din urma a decis sa incorporeze in noua cladire si unele dintre elemenetele arhitecturale ale moscheei - in dorinta de a simboliza marea victorie.

Cu toate ca turnurile si domurile par asezate la intamplare, haotic, acestea au totusi multa logica, simbolismul si simetria intalnindu-se la fiecare pas. Catedrala este acoperita de opt domuri ce incununeaza cele opt capele de sub ele. Aceste opt domuri simbolizeaza cele opt atacuri ale tarului asupta Kazanului. Patru dintre ele sunt octogonale si largi, celelalte patru fiind mai mici si patrate. In centrul acestora se inalta o spira acoperita cu un mic dom auriu.

Cea de-a noua capela, situata in partea estica a Catedralei Sfantul Vasile, adaugata in anul 1588 pentru a gazdui mormantul Sfantului Vasile, intrerupe simetria de pana acum. Aceasta capela se vede si din exterior - se afla asezata sub domul imbracat in verde si auriu si presarat cu piramide aurii.

Interiorul Catedralei Sfantul Vasile este un fel de labirint de galerii ce fac legatura intre capele si intre nivelurile variate ale acestora. Pasii pelerinilor urca si coboara o multime de trepte inguste, trecand pe sub o serie de arce boltite joase. Peretii bisericii sunt pictati in culori vii, cele mai intalnite motive artistice fiind cele florale si geometrice.

Sfantul Vasile din Moscova, ale carui Moaste sunt atat de pretuite de moscoviti, dar si de intregul popor rus, pot fi gasite in capela acestuia - a noua - aflata la primul nivel al cladirii. Aici, Sfintele Moaste se afla puse intr-o racla de argint.

Urcand o serie de trepte, credinciosii ajung in Capela Maicii Domnului, unde se afla o minunata catapeteasma lucrata in albastru si auriu. Langa aceasta capela se afla Capela Sfantului Nicolae, care este mult mai mica si saracacioasa in arhitectura decat prima.

In gradina din fata Catedralei Sfantul Vasile se afla inaltata o statuie de bronz inchinata lui Dmitry Pozharsky si lui Kuzma Minin, doi tineri care s-au inscris voluntar in armata rusa, in lupta acesteia impotriva invadatorilor polonezi, in luptele ce au punctat secolele 16-17.

Initial, statuia a fost construita si asezata in centrul Pietei Rosii, insa Guvernul Sovietic s-a simtit incomodat de aceasta in timpul paradelor specifice vremii, fapt pentru care a hotarat si pus in practica mutarea acesteia in fata Catedralei Sfantul Vasile, in anul 1936.

 

 

 

 

 

 

 

 

Vechile cladiri de lemn din Piata Rosie au fost demolate in anul 1493, la ordinul lui Ivan al III-lea al Rusiei, deoarece erau supuse permanent riscului de a fi incendiate. Noua zona a devenit piata centrala a Moscovei, aceasta ajungand sa fie folosita pentru ceremonii publice, pentru proclamatii si ca loc de incoronare al tarilor rusi.

Numele de "Piata Rosie" provine de la cuvantul rusesc "krasnaya", care inseamna deopotriva "rosu" si "frumos", ultimul inteles - un arhaism - fiind folosit pentru a desemna Catedrala Sfantul Vasile din marginea acesteia. Numele purtat la inceput de catedrala a fost preluat in scurt timp de catre Piata. Moscova nu este singurul oras rusesc ce detine o "piata rosie". In Rusia mai sunt si alte cateva orase a caror piata centrala poarta tot denumirea de "Piata Rosie"

In centrul Moscovei, in frumoasa Piata Rosie, se afla cel mai cunoscut simbol al Rusiei ortodoxe, Catedrala Mijlocirii Maicii Domnului sau Catedrala Pokrovskaya. Denumirea sub care e consacrata in istorie si in constiinta moscovitilor este insa "Sfantul Vasile" - Vasili Blajinoe - dupa numele unui sfant mistic foarte cunoscut, ingropat in aceasta.

Sfintele Moaște ale Fericitului Vasile se afla puse spre închinare in interiorul minunatei biserici rusesti. Sfântul Vasile este unul dintre cei mai venerati sfinti ai locului. Sfântul Vasile cel Nebun după Hristos a trait intre anii 1468-1552. El a fost înmormantat in Catedrala Sfintei Treimi, care la acea data se afla pe acest loc.

Notorietatea sa, care a facut sa fie inmormantat aici, ba chiar si numele sau sa treaca asupra lacasului, se datoreaza nu numai profetiilor sale, intre care cea mai celebra este cea facuta tarului in legatura cu incendiul Moscovei, in anul1547, dar si faptului ca el apartine unei categori de sfinti - asa numiti "nebuni dupa Hristos" - foarte iubiti in spiritualitatea rusa.

Catedrala Sfantul Vasile a fost ridicata intre anii 1555-1561, pe locul unei mai vechi biserici de lemn, pentru a marca campania victorioasa a lui Ivan cel Groaznic impotriva tatarilor din Hanatul de Kazan, si consta din cele noua capele ridicate pe o singura fundatie.

Initial, tarul si arhitectul au avut in gand ridicarea unui grup de paraclise, inchinate fiecarui sfant din ziua caruia tarul repurtase un asalt victorios, dar constructia ulterioara, in anul 1588, a unui turn central inalt de 60 de metri, deasupra mormantului Sfantului Vasile, a unificat aceste spatii.

Imaginea turelelor de caramida rosie si, in diverse locuri, incheiate cu domurile in forma de ceapa, colorate in spirala, creaza o imagine incantatoare ce a nascut legenda, neconfirmata istoric, ca tarul ar fi dispus ca arhitectii ei sa fie orbiti pentru a nu mai crea o opera asemanatoare.

Pe langa atractia estetica, planul bisericii are un adanc simbolism religios. Patru capele sunt dispuse in punctele cardinale, celelalte patru in nord-est, sud-est, nord-vest si sud-est, iar cea de-a noua se aflaiconostase, ce contin peste 400 de icoane, si numeroase fresce, apartinand scolilor de pictura din Moscova si Novgorod, toate datand din secolele 16-19.

Extravaganța exteriorului mascheaza interiorul modest si putin spectaculos. Luminile vagi ce patrund pe ferestrele capetelor razbat in labirintul coridoarelor ce fac lagatura intre capele. Exista aici noua iconostase, ce contin peste 400 de icoane, si numeroase fresce, apartinand scolilor de pictura din Moscova si Novgorod, toate datand din secolele 16-19.

Tulburarile istoriei nu au ocolit aceasta perla moscovita. O legenda spune ca Napoleon ar fi admirat-o atat de mult, incat a dorit sa o ia la Paris. Neavand tehnologia necesara a dispus incendierea ei, dar dezastrul a fost impiedicat de o ploaie aparuta din senin.

In anul 1918, autoritatile bolsevice au inchis-o, clericii ce slujeau au fost arestati, clopotele i-au fost luate si obiectele de cult confiscate. Mai tarziu, in anul 1930, Lazar Kananovici, arhitectul celebrei Piete Rosii, a propus sa fie daramata. El a creat special o macheta a zonei pentru a face evidenta necesitatea demolarii ei, pe care i-a dus-o lui Stalin pentru a-i arata ca este un obstacol in calea traficului si paradelor militare.

In timpul explicatiei, a spus la un moment dat: "Dar daca noi am demola asta, uite asa!" si cu aceste cuvinte a aruncat dintr-o smucitura catedrala de pe macheta. Se spune ca Stalin a privit, a ramas ingandurat un moment, si apoi a rostit faimoasele cuvinte, devenite azi proverbiale pentru moscoviti: "Lazar! Pune-o la loc!"

Tot in legatura cu incercarea prin care a trecut Catedrala Sfantul Vasile aflam si urmatoarele: arhitectul Baranovsky, in momentul in care a aflat intentia autoritatilor de a darama catedrala, s-a asezat pe treptele din fata bisericii si a fagaduit ca isi va taia singur gatul daca minunata biserica va fi daramata. In cele din urma, decizia nu a fost pusa in practica, insa arhitectul Baranovsky nu a scapat de cinci ani de inchisoare pentru indrazneala aratata lui Stalin.

Catedrala Sfantul Vasile se afla ridicata in capatul Pietei Rosii, in imediata vecinatate a Turnului Spasskaya al Kremlinului. Nu foarte mare, aceasta este alcatuita din noua capele ridicate pe o singura fundatie. 

Arhitectura cladirii si multitudinea de culori ce o imbraca fac din aceasta un monument de valoare mondiala, unic si inegalabil. Catedrala uimeste prin culorile vii ce stralucesc cu atata putere, in pofida vremurilor aprige din Rusia.

Proiectul puternic rasaritean ce se vede intrupat in Catedrala Sfantul Vasile reflecta atat localizarea acesteia intre Europa si Asia, cat si originile sale istorice. Din moment ce Moscheea Qolsharif constituia simbolul dominant al imperiului Khanat cucerit de catre Ivan cel Groaznic, acesta din urma a decis sa incorporeze in noua cladire si unele dintre elemenetele arhitecturale ale moscheei - in dorinta de a simboliza marea victorie.

Cu toate ca turnurile si domurile par asezate la intamplare, haotic, acestea au totusi multa logica, simbolismul si simetria intalnindu-se la fiecare pas. Catedrala este acoperita de opt domuri ce incununeaza cele opt capele de sub ele. Aceste opt domuri simbolizeaza cele opt atacuri ale tarului asupta Kazanului. Patru dintre ele sunt octogonale si largi, celelalte patru fiind mai mici si patrate. In centrul acestora se inalta o spira acoperita cu un mic dom auriu.

Cea de-a noua capela, situata in partea estica a Catedralei Sfantul Vasile, adaugata in anul 1588 pentru a gazdui mormantul Sfantului Vasile, intrerupe simetria de pana acum. Aceasta capela se vede si din exterior - se afla asezata sub domul imbracat in verde si auriu si presarat cu piramide aurii.

Interiorul Catedralei Sfantul Vasile este un fel de labirint de galerii ce fac legatura intre capele si intre nivelurile variate ale acestora. Pasii pelerinilor urca si coboara o multime de trepte inguste, trecand pe sub o serie de arce boltite joase. Peretii bisericii sunt pictati in culori vii, cele mai intalnite motive artistice fiind cele florale si geometrice.

Sfantul Vasile din Moscova, ale carui Moaste sunt atat de pretuite de moscoviti, dar si de intregul popor rus, pot fi gasite in capela acestuia - a noua - aflata la primul nivel al cladirii. Aici, Sfintele Moaste se afla puse intr-o racla de argint.

Urcand o serie de trepte, credinciosii ajung in Capela Maicii Domnului, unde se afla o minunata catapeteasma lucrata in albastru si auriu. Langa aceasta capela se afla Capela Sfantului Nicolae, care este mult mai mica si saracacioasa in arhitectura decat prima.

In gradina din fata Catedralei Sfantul Vasile se afla inaltata o statuie de bronz inchinata lui Dmitry Pozharsky si lui Kuzma Minin, doi tineri care s-au inscris voluntar in armata rusa, in lupta acesteia impotriva invadatorilor polonezi, in luptele ce au punctat secolele 16-17.

Initial, statuia a fost construita si asezata in centrul Pietei Rosii, insa Guvernul Sovietic s-a simtit incomodat de aceasta in timpul paradelor specifice vremii, fapt pentru care a hotarat si pus in practica mutarea acesteia in fata Catedralei Sfantul Vasile, in anul 1936.

 

 

 

 

 

 

 

DECLINUL ȘI DEZINTEGRAREA URSS

In deceniul anilor ’80 ai secolului trecut, când Războiul Rece încă se dezvolta, superputerile au încetat să mai fie privite ca aflate undeva deasupra tuturor celorlalte state şi să constituie o entitate aparte de temut. Acest lucru era un adevăr dureros şi evident pentru Uniunea Sovietică, care încetase să mai fie un rival prea de temut pentru Statele Unite, deși deținea circa 8.400 de focoase nucleare, mai multe decât adversarii americani și o armată terestră de circa 15.000 de tancuri.

URSS nu mai era capabilă să domine Europa Centrală sau de Est, atâta timp cât se confrunta cu un acut declin economic și era ameninţată cu dezintegrarea.

Problemele economice ale URSS-ului erau disperate, societatea sa devenise mult mai coruptă, mai dură şi mai ineficientă. Insăşi existenţa sa ca uniune era pusă sub semnul întrebării. După înlăturarea lui Hruşciov în 1964, Leonid Brejnev a fost numit succesorul său şi a rămas în fruntea statului până la moartea sa, survenită în 1982, după un lung mandat, în timpul căruia nu s-a înfăptuit nimic pe plan intern - şi după un încet, dar sigur, declin personal. El a avut, în decurs de 3 ani, trei succesori: Iuri Andropov, care a murit în 1984, Konstantin Cemenko, care a murit în 1985, şi Mihail Gorbaciov cu care, îndelung aşteptata, nouă generaţie a ajuns în sfârşit la conducerea statului.

În acest moment, URSS încetase să mai constituie un adversar de temut pentru Statele Unite. Imperiul sovietic din Europa Centrală şi de Est era imposibil de menţinut, Uniunea însăşi fiind ameninţată cu dezintegrarea.

Este greşit să afirmăm că URSS rămăsese fără resurse materiale, dar acestea erau prost administrate şi din cauza lipsei de echipamente corespunzătoare în cele mai multe ramuri ale industriei (cu excepţia unor ramuri ale industriei grele), economia nu mai putea nici să satisfacă cerinţele populaţiei sau să garanteze un anumit nivel de trai, nici să asigure Uniunii statutul de putere mondială.

Glasnost şi perestroika

Gorbaciov - inteligent, curajos şi extrem de abil din punct de vedere politic - s-a angajat într-o serie de reforme economice şi politice, sub dubla titulatură de glasnost şi perestroika: glasnosî însemna transparenţă şi în special încetarea falsificării generalizate a rezultatelor din economie; perestroika însemna restructurarea economiei în cel mai larg sens al cuvântului. El a insistat asupra ideii că perestroika nu se va înfăptui fără glasnost, iar glasnost nu presupune doar renunţarea la cenzură şi la obiceiurile care impuneau servilism, ci şi o reformă a întregului sistem politic, inclusiv desfiinţarea monopolului puterii Partidului Comunist şi a controlului său asupra instituţiilor statului şi asupra mecanismului economic. Glasnost, deşi greu de acceptat pentru unii, era uşor de înţeles. Peresîroika era totuşi un concept mai ambiguu, dat fiind faptul că ea anunţa schimbarea fără să specifice ritmul schimbării sau să definească noul sistem, cu care avea să fie schimbat cel vechi.

Noua politică economică (NEP) a lui Lemn (care-i promova pe micii negustori detailişti şi micile afaceri în speranţa atragerii de capital străin şi de muncitori calificaţi), sau situaţia de dinainte de NEP, sau un amestec de capitalism privat şi comerţ liber şi socialism de stat, sau plonjarea în ceva care să nu se deosebească prea mult de capitalismul occidental. Evoluţia perestroikăi era de aceea empirică şi informă. Ea a fost contestată la diferite nivele; a fost obstrucţionată de miile de oameni ale căror slujbe erau puse în pericol; a fost mult îngreunată de starea economiei care continua să regreseze şi era la fel de pregătită pentru schimbare ca un pacient bolnav de inimă pentru operaţie. Economia a suferit lovituri în plus din cauza scăderii bruşte a preţului petrolului, a dezastrului de la reactorul nuclear de la Cernobîl din 1986 şi a unui sinistru cutremur de pământ din Armenia, în 1988.

Gorbaciov, un tactician agil

O primă lege de bază pentru reforma economică adoptată în 1987 a demarat procesul de descentralizare, de dereglementare a preţurilor şi de recompensare financiară a întreprinderilor, dar a acordat industriei prea puţină libertate pentru a-şi căuta pieţe de desfacere pentru produsele sale şi a operat prea puţine modificări în sistemul de planificare centralizată. Aceste măsuri parţiale au fost extinse un an mai târziu, deşi tot în mod experimental, fiind limitate la anumite zone speciale şi întreprinderi de anumite dimensiuni. Ele au fost împiedicate să dea rezultate de lipsa unor directori capabili şi de inerţia sau de opoziţia nomenclaturii, fosta clasă conducătoare privilegiată şi închistată, care supravieţuise epocii lui Brejnev şi care nu avea chef să-şi piardă posturile şi privilegiile în urma aplicării acestor măsuri.

 Roland Reagen și Mihail Gorbaciov semnând Tratatul de eliminarea rachetelor nucleare cu rază       medie de acțiune - 7 decembrie 1987

Obiectivele politice ale lui Gorbaciov nu includeau diminuarea autorităţii executive centrale. Drumul spre putere în URSS a devenit poate mai accesibil, dar puterea de la capătul drumului nu şi-a pierdut nimic din amploare, ba poate chiar, dimpotrivă, a mai câştigat ceva în plus. Gorbaciov, atât în privinţa aplicării perestroikăi în industrie şi comerţ, cât şi în ce priveşte reformele politice ce au însoţit acest proces, s-a dovedit a fi nu atât un bun strateg, cât mai degrabă un agil tactician care a continuat să controleze procesele pe care le-a iniţiat printr-o rapidă percepţie şi mişcări rapide care l-au menţinut în frunte. Folosind anumite metode specifice unei lovituri de palat, Gorbaciov s-a asigurat de dispariţia a câteva sute dintre vechii membri ai partidului care îi puteau zădărnici planurile, a epurat Comitetul Central al Partidului Comunist şi s-a autoproclamat preşedinte al URSS în locul lui Andrei Gromîko, care a fost silit să demisioneze.

Puterea sa, în calitate de preşedinte, avea să fie considerabilă, dar nu absolută. Curtea Supremă putea declara acţiunile lui ca fiind neconstituţionale; două treimi din Curtea Supremă puteau anula un veto prezidenţial aplicat noilor legi. Deşi a marginalizat Partidul Comunist, a fost obligat să acorde un rol important centrilor republicilor, creând un Consiliu al Federaţiei, alcătuit din el însuşi şi toţi preşedinţii celor cincisprezece republici, desfiinţând Consiliul de Miniştri - fortăreaţă a centralismului, înlocuindu-l cu un cabinet de tehnocraţi, care avea mult mai puţină putere şi se bucura de mult mai puţină autoritate. Demisia ministrului său de Externe, Eduard Şevarnadze, în 1991 - un colaborator apropiat, un ministru priceput şi un binecunoscut susţinător al reformelor liberale - l-a lipsit pe Gorbaciov de unul dintre oamenii săi de bază şi a trezit noi suspiciuni în privinţa faptului că va fi forţat să vireze spre aripa conservatoare, ba chiar să apeleze la liderii militari de teamă să nu piardă principalele capacităţi militare de apărare în republicile disidente; armata şi KGB-ul reprezentau principalul aspect exterior şi semnul vizibil al puterii centralizate care se opunea ambiţiilor dezintegratoare ale ţărilor baltice şi ale altor republici dizidente sau campionilor unei mai mari autonomii în Republica Rusă (RSFSR) şi în Ucraina.

Mişcări de separatism

Fragilitatea poziţiei lui Gorbaciov a fost evidenţiată în momentul în care, solicitând aprobarea pentru cel numit de el în noul post de vicepreşedinte al Uniunii - post pentru care părea să fi fost destinat Şevarnadze - candidatul său a fost respins de Congresul Deputaţilor Poporului, fiind confirmat abia după un al doilea vot, absolut neconstituţional.

Transformările politice şi economice din URSS erau afectate de creşterea, simultan, a fenomenului de disidenţă (fracţionism), care, în anumite locuri, a degenerat în mişcări de separatism. Dintre cele cincisprezece republici, numai trei erau preponderent slave: Rusia (care includea Siberia), Ucraina şi Rusia Albă (Bielorusia). Etnicii slavi nu depăşeau cu mult jumătate din totalul populaţiei, iar solidaritatea Ucrainei cu ceilalţi slavi nu putea fi avută în vedere, de vreme ce Ucraina, de-a lungul istoriei, oscilase între supunerea faţă de Moscova (sau Varşovia, sau Vilnius) şi încercări de a-şi proclama independenţa până în şi în timpul secolului al XX-lea. Toate celelalte douăsprezece republici - cele trei republici baltice, Moldova, trei în Caucaz şi cinci în Asia Centrală - aveau motive de nemulţumire şi aspiraţii separatiste.

Cea mai urgentă problemă a apărut în republicile baltice, care au început să întrevadă redobândirea independenţei din perioada interbelică şi să o pretindă. in Lituania, mişcarea reformistă Sajudis s-a înfiinţat în 1988 şi, asemeni unor mişcări similare din Cehoslovacia, Ungaria şi alte ţări, s-a transformat dintr-o mişcare populară în partid politic. Obiectivul ei era simplu: dobândirea independenţei. Lituania, împreună cu Letonia şi Estonia au fost invadate în 1944-1945 de trupele lui Stalin şi încorporate în URSS. Mulţi lituanieni au emigrat în Occident, alţii - probabil aproximativ un sfert de milion - au fost deportaţi sau ucişi. În Republica Lituania, creată în acest fel, polonezii şi ruşii reprezentau circa o cincime din totalul populaţiei de 3,7 milioane (în Letonia şi Estonia, care aveau o populaţie de 2,7 şi respectiv 1,5 milioane, ruşii reprezentau aproximativ o treime). Principalele două aspecte specifice economiei Lituaniei erau, pe de o parte, un surplus agricol exportabil şi, pe de altă parte, o totală dependenţă de URSS în ceea ce priveşte petrolul şi gazele. Economia, în ansamblu, suferea din pricina structurii anormale, a bagatelizării rezultatelor muncii şi a corupţiei ce caracterizau URSS.

Acest scurt articol s-a dorit a fi numai o scurtă incursiune în evenimentele ce au dezintegrat Lagărul Socialist și au eliberat parțial sau total țările din Europa de Est cedate ca pradă de război de către Aliații occidentali marelui Stalin. Totodată s-au eliberat și o parte din țările ce aparținuseră marii Inchisori a popoarelor, care fusese Imperiul Rus și URSS.

STATELE SATELIT ALE URSS

Cele opt state din estul Europei devenite comuniste se numeau democrații populare. Propagandistic, se consideră că s-au desfășurat revoluții populare care au răsturnat vechile regimuri. Noile regimuri au fost instaurate prin măsuri brutale ale URSS și a ocupației armatei sovietice.

Partidul Comunist din Cehoslovacia avea cei mai mulți membri din statele satelit. In toate statele comuniste schimbarea a fost legată de Fronturi Naționale. In Ungaria erau 30.000 de membri, în România erau 1.000 de membri de partid. Cu alegeri falsificate și în urma presiunilor făcute, au ajuns la putere guverne din care făceau parte comuniști, pentru ca ulterior guvernele să fie controlate pe deplin de comuniști.

Poliție politică a fost creată în toate statele supuse Moscovei: Albania-Sigurimi, Bulgaria-DS, RDG-STASI, Cehoslovacia-STB, Ungaria-AVO(din 1956-AVH), Polonia-UB, Iugoslavia-UDBA, România-Securitatea. Comunizarea s-a făcut prin unirea partidelor comuniste cu partide socialiste, sau social-democrate, iar pe plan economic-industrial, au fost naționalizate întreprinderile și au fost introduse planurile cincinale, în timp ce în agricultură au fost aplicate reforme agrare, mai ales colectivizarea forțată. In toate țările din spatele cortinei de fier sovietice s-a instaurat ciuma comunistă și teroarea impusă de Stalin prin consilieri societici duri și aroganți. Pentru o mai strânsă subordonare în Lagărul Socialist, dominat de URSS, s-a creat și un organism economic coercitiv. Acesta se numea CAER.

Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER) a fost creat la inițiativa URSS în 1949 ca organizație economică a statelor comuniste europene pentru a constitui un echivalent al Comunității Economice Europene. CAER-ul a fost răspunsul la Planul Marshall. El avea misiunea de a stimula comerțul dintre țările din blocul estic. În realitate, URSS nu a putut oferi țărilor comuniste un ajutor comparabil cu cel acordat de SUA țărilor occidentale. Membre ale CAER erau: URSS, RDG, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria și România. Alte țări comuniste neeuropene (Mongolia, Cuba, Vietnam) au luat și ele parte în ultimii ani la unele sesiuni ale Consiliului. La activitatea CAER nu au luat parte Republica Populară Chineză, Coreea de Nord și Albania, mai ales din motive de contradicții politice comuniste. Secretariatul și multe din Comisiile CAER aveau sediul la Moscova. CAER nu a reușit să îndeplinească rolul pentru care fusese creat, în principal datorită sistemului planificat centralizat al economiei statelor membre, schimburile de mărfuri continuând să se desfășoare prin tratative bilaterale cu păstrarea echilibrului balanței de plăți. Îndeosebi începând din anul 1962, delegațiile române în CAER au avut o poziție critică în CAER la adresa propunerilor sovietice de integrare a economiilor acestor țări. Drept urmare a schimbărilor politice din anii 1989 și 1990, CAER s-a autodesființat în 1991.

Comunismul părea bine pus la punct, un sistem rigid bine aplicat prin intermediul terorii și controlului, dând impresia de stabilitate. Modul de conducere nu era deloc democratic așa cum pretindea. In spatele aparențelor propagandistice, statele comuniste au cunoscut crize permanente și cronice. Categoriile sociale nu mai aveau identitatea de odinioară nu mai exista permabilitate socială. Nu mai exista posibilitate de profit, de îmbogățire, de urcare pe scară ierarhică, nu se mai angaja pe baza de competențe sau calificare, nu mai exista conceptul de concurență și de afirmare a unor inițiaticve libere.

In 1947, la începutul Războiului Rece, în apropiere de Varșovia, toate partidele comuniste est-europene, inclusiv și cel italian, s-au întrunit, formând Biroul Informativ al Partidelor Comuniste și Muncitorești, militând propagandistic pentru pace și bunăstare. Sediul Biroului era la Iugoslavia. Conflictul dintre Iugoslavia și URSS a izbucnit însă din martie 1948, după ce Tito nu a acceptat tutela brutală stalinistă, Iugoslavia fiind în cele din urmă exclusă din rândul societăților comuniste. Tito a condus lupta de partizani și nu a cedat nicio clipă în față ideii că nu va conduce întreaga Iugoslavie, urmând o politică națională și proprie. Iugoslaviei i-au fost imputate sancțiuni economice, fiindu-i redus sprijinul financiar și material de către statele vecine. Abia în timpul lui Hrușciov, relațiile dintre URSS și Iugoslavia s-au îmbunătățit.

In perioada 1948-1949 s-au desfășurat epurările și procesele unor lideri staliniști din estul Europei și din cadrul partidelor comuniste.

In România, de exemplu, din Partidul Comunist care avea puțini adepți, 30% dintre aceștia au fost înlăturați. Lucrețiu Pătrășcanu a fost executat. In Ungaria, Laszlo Rajk a fost condamnat la moarte și executat, fiind acuzat pentru faptul că era prieten cu Tito. In Bulgaria, Traicho Kostov a fost acuzat că în negocierile cu URSS a aparat interesele Bulgariei. In Albania, Dzodze, dușmanul lui Enver Hodja, a fost judecat. In Polonia nu a existat nicio condamnare. In Cehoslovacia, în anii 1950-1951, Rudolf Slánský, un stalinist convins, milita pentru anihilarea inamicilor interni și externi. Deși printre liderii comuniști se aflau peste tot și evrei, Stalin era înclinat spre antisemitism și se împotrivea creării Israelului.

Au izbucnit revolte muncitorești. In 1953 a avut loc o revoltă în Cehoslovacia în urmă măsurilor economice negândite și nejustificate aplicate în orașe ca Praga și Plzen. Tot în același an, în RDG, pe granița fixată, a avut loc o revoltă antisovietică, țintind spre simbolurile sovietice. Represiunea a fost dură. Revoltele s-au extins în 200 de orașe, fiind necesară intervenția armatei. Intre 300 000 și 500 000 de est-germani plecau anual în Germania de Vest.

In 1956 a avut loc o revoltă în Polonia împotriva mareșalului Konstantin Rokosovski. A fost adus la conducere Wladislaw Gomulka, un lider comunist cu viziuni liberale.

In Ungaria a izbucnit o revoluție care a început printr-o manifestare de comemorare a lui Laszlo Rajk. Liderii Rakoczy și Gero au cerut azil politic în afara țării, iar la conducere a ajuns Imre Nagy care dorea instaurarea normalității și cerea retragerea Ungariei din Pactul de la Varșovia. Tancurile sovietice au pătruns în Ungaria, izbucnind un război între Ungaria și URSS. Circa 3000 de opozanți maghiari au fost uciși, dar și din rândul poliției politice care comitea abuzuri au fost victime. Un număr de circa 400 000 de maghiari s-au refugiat în Austria și în alte țări vestice.

Sovieticii credeau că pot rezolva problemele pașnic, dar Criza Suezului a reprezentat un moment de conflict între occident și URSS. Hrușciov a amenințat cu un război nuclear.

In 1970 a  avut loc o revoltă muncitorească în nordul Poloniei, în Gdansk, unde erau șantiere navale și unde fusese mutată populația poloneză din estul Poloniei. Muncitorii au protestat pașnic, iar armata trimisă de Gomulka a tras în oameni. S-a produs o ruptură între armată și populație. In 1968 a avut loc o demonstrație a intelectualilor, legată de reprezentarea unei piese de teatru antisovietică. In 1980, polonezii au creat sindicate libere, cu revendicări economice și sociale, conducător fiind Lech Walesa, un lăcătuș din Gdansk. A fost însă instaurată o dictatură militară, sindicatul Solidaritatea fiind interzis. Walesa s-a ascuns până în 1988 când au avut loc alegeri libere câștigate de sindicatul Solidaritatea. Regimul comunist a fost răsturnat pașnic în Polonia. Cea mai importantă rezistență a fost dată de Polonia, care era o țară catolică și a cărei "eliberare" era susținută de Papa Ioan Paul al II-lea care era de origine poloneză.

A urmat Revoluția de Catifea în Cehoslovacia unde din nou, regimul comunist a fost înlăturat pe cale pașnică. Similar s-a întâmplat și în RDG, Zidul Berlinului fiind dărâmat. In Bulgaria, Jidcov a fost înlăturat de la conducere. In România, în schimb, revoluția a fost violență, culminând cu execuția dictatorului Nicolae Ceaușescu și producerea a peste o mie de victime în cadrul unui conflict civil dintre securiști și militari susținători ai regimului și revoluționari . Albania a fost ultima țară din Europa în care s-a răsturnat regimul comunist, regimul lui Hodja prăbușindu-se.

Acest articol este o infimă prezentare a trecutului de subjugare comunistă a țărilor din răsăritul Europei, țări cedate dominației URSS de către occidentali după cel de al doilea război mondial.

.