TRACTOARE ROMÂNEȘTI

Primul tractor românesc s-a numit IAR-22 şi a fost realizat la 26 noiembrie 1946 la fostele uzine de avioane, IAR, devenite în final “Tractorul”, din Braşov. În primul an de fabricaţie, 1947 s-au construit 280 de tractoare, iar în timp, capacitatea de producţie de tractoare a crescut, în România la cca 60.000 bucăţi/an, in vremurile bune când fabricaţia de tractoare s-a extins şi la Craiova, Miercurea-Ciuc, Timişoara şi Codlea.

In anul 1951 a început fabricaţia în serie a tractorului pe şenile KD-35 cu destinaţie generalã, care realiza cinci viteze pentru mersul înainte cuprinse între 3,81 şi 9,11 km/h şi era echipat cu un motor Diesel în patru timpi cu puterea de 37 CP la 1400 rot/min. Tractorul era realizat după licență sovitică și ea copiată din producția americană dinainte de războiul al doilea mondial.

In anul 1955 a început fabricaţia tractorului Universal-2 (U-2) pe roţi, echipat cu acelaşi motor D-35 al tractoarelor KD-35, tractor ce realiza cinci viteze de mers înainte cuprinse între 4,56 şi 12,95 Km/h, având un domeniu de utilizare mai larg. Ulterior, la începutul anilor 60, s-a trecut la fabricarea tractorului U-26, U-27, U-29, U-450, cu prizã de putere semiindependentã şi instalaţie hidraulicã pentru acţionarea diferitelor maşini agricole purtate şi remorcate. Aceste tractoare realizau 10 viteze de mers înainte, cuprinse în intervalul 2,83-22,40 km/h şi erau echipate cu motor Diesel de 45 CP la turaţia de 1500 rot/min.

Un pas important în dezvoltarea industriei româneşti de tractoare l-a constituit trecerea în anul 1963 la fabricarea în serie a tractoarelor pe roţi U-650 cu varianta U-651 (cu patru roţi motoare), destinate sã execute majoritatea lucrãrilor agricole, inclusiv lucrãrile de întreţinere a culturilor prãşitoare, precum şi lucrãrile de transport. Aceste tractoare au fost echipate cu motor Diesel (D-103) cu injecţie directã şi pornire electricã, cu puterea de 65 CP la turaţia de 1800 rot/min, dezvoltând 10 viteze de mers înainte cuprinse între 2,58-26,94 km/h. Aceste tractoare s-au produs și în variante modernizate U-650M , U-651M, U-650 super şi U-650 DT super, echipate cu motor Diesel D-110.

In perioada 1963-1968 s-a început fabricaţia altor tipuri de tractoare cum ar fi: S-1300 tractor pe şenile cu putere de 130 CP ( anul 1963); S-650 tractor pe şenile echipat cu motor D-104 (anul 1965), Pe parcurs s-au produs variante modernizate S-651 LS şi IF-650 E.

In anul 1969 a început construcţia tractoarelor pe roţi şi şenile din familia U-445 (licență italiană FIAT), cu motor de 45 CP în variantele Universal (U-445, U-445 DT, U-445 DTE, U-445 SD, U-445 DTSD, S-445), legumicol (U-445 L), viticol (U-445 V, SV-445, U-445 HCV), pomicol (U-445 HCP), pentru lucrãri în pante (SM-445) şi pentru lucrãri multiple (U-445 TIH), cu performanţe la nivelul tehnicii mondiale. In anul 1970 a început fabricaţia tractorului S-1500, echipat cu motor Diesel supraalimentat cu puterea de 150 CP, continuând cu tractoarele S-1800 IF şi S-1800 LS pentru lucrãri în construcţii şi industriale, echipate cu motoare de 180 CP.

Ulterior, au fost realizate noi tipuri de tractoare agricole cu performanţe îmbunătăţite (U-350, U-500 cu diverse variante, U-530 cu variante, U-550 cu variante și A-1800 A, cu ramă articulată ), precum şi noi tipuri de tractoare industriale cu transmisii hidrodinamice şi ramă articulată (A-1801 IF, A-1801 L, A-3602 IF). In ultimul timp al României industrializate s-au fabricat în România peste 53 de tipuri de tractoare, pe roţi şi pe şenile, în peste 300 de variante, în 12 grupe de puteri: 25-300 CP.

U-26

S-1800 LS

KD-35

HRUȘCIOV și JOVANKA BROZ (TITO)

In 1955 Nikita Hrușciov a efectuat o vizită Iugoslavia lui Tito. In timpul vizitei a fost primit și la complexul prezidențial din insulele Brioni. Odată, fiind noapte și amețit de țuica de prune, Hrusciov a încercat, fără succes, .să o sărute pe gură pe Jovanka Broz. Păstrându-și umorul, Hrușciov a comentat că noul Acord comercial dintre Iugoslavia și URSS va intra în vigoare doar dacă va fi inserată o pevedere conform căreia să se facă schimb de soții între el și Tito.

Tito și Jovanka Broz

Deşi şi-a sprijinit pe deplin soţul, Tito nu i-a acordat Jovankăi vreo funcţie în aparatul 

de partid şi de stat, nu i-a permis să ia decizii de ordin politic.

In anul 1956  Nikita Hrușciov a rostit o frază faimoasă adresandu-se 

ambasadorilor occidentali la recepția dată la ambasada Poloniei de la 

Moscova și anume "Vă vom îngropa!".

Nikita Sergheevici Hrusciov

CASELE DIANU - A.I.CUZA

In centrul Craiovei, la intersecţia străzilor Alexandru Ioan Cuza cu Panait Moşoiu clădirea pe care scrie “Casele Dianu”?  Este una dintre cele mai impunătoare clădiri, care a fost deţinută de familia Dumitru şi Sofia Dianu şi a avut, de-a lungul timpului, mai multe destinaţii. Centrul istoric al Craiovei, pe care municipalitatea l-a introdus într-un proces de modernizare, are zeci de clădiri impunătoare, fiecare dintre ele cu o poveste aparte

Pe colţul dintre străzile Alexandru Ioan Cuza şi Panit Moşoiu, pe partea stângă, la etaj, se află casaDianu. Inscripţia se mai obsevă încă pe ambele laterale ale clădirii.
s
Casele Dianu înainte de renovare - 2013

Una dintre faţade este pe strada Alexandru Ioan Cuza. Casa are un gang de acces în curtea interioară.  Această curte a fost rău întreţinută sub regimul comunist, deoarece clădirea intrase în proprietatea statului. Mulţi ani, în acea curte au funcţionat un atelier foto mărunt şi un atelier de ceasornicărie, ambele cooptate probabil în cooperative meşteşugăreşti ale vremurilor socialiste. Exact pe colţ, vizavi de Teatrul Naţional, clădirea adăpostea până în anul 1980, la parter, un magazin de confecţii de femei şi bărbaţi, numit “Elegant”. Apoi magazinul a devenit mercerie sub numele de “Mosorelul”.

Clădirea Dianu are o latură şi pe partea de răsărit a str. Panait Moşoiu, dar faţada se îndreaptă spre str. A. I. Cuza, cu intrări în magazinele principale. Înainte de 1990, după magazinele “Elegant” sau “Mosorelul”, spre răsărit, urmau gangul de acces spre curtea interioară, apoi un magazin de mezeluri şi brânzeturi, apoi o florărie.

Casa Dianu are un singur etaj, este frumos ornamentată cu acadramente la ferestre, cu un balcon de zidărie pe colţ şi cu un altul de fier forjat spre str. A. I. Cuza, deasupra florăriei amintite. Are un acoperiş cu pantă abruptă, cu o cupolă trunchi de piramidă pe colţ şi o alta piramidală deasupra gangului, spre str. A. I. Cuza.

Casele Dianu - str. Panait Moșoiu după renovarea din 2014

Pe latura dinspre str. Panait Moşoiu mai există o cupolă trunchi de piramidă exact pe mijlocul laturii. Pe latura aceasta se găseşte încă un balcon de fier forjat şi un altul de zidărie înspre zona numită “Răscrucii Mici”.

La parterul acestei laturi au existat mereu două - trei magazine de mică importanţă, vizitate de cei ce coborau spre “Răscrucii Mici”.

In vara anului 1934, la Craiova a avut loc procesul ceferiştilor şi petroliştilor care organizaseră puternice greve în anul anterior, 1933.

In perioada procesului s-a constituit un “comitet de apărare” şi a apărut ziarul “Apărarea ceferiştilor”. Sediul redacţiei s-a aflat pentru început în casa avocatului Costel Dianu (str. A. I. Cuza, nr.16), vizavi de Teatrul Naţional de azi.

Casa Dianu a mai fost ulterior şi sediul Comitetului craiovean contra războiului imperialist de jaf şi cotropire, comitet din care au făcut parte Mihail Cruceanu, Eugen Constant, av. Nicu Popilian şi av. Costel Dianu.

Casele Dianu  - 2014 - latura dinspre Str. A,I.Cuza și gangul de intrare, după renovarea fațadei (2014)

Casa Dianu este monument istoric şi se află pe lista clădirilor protejate de lege.

Casele Dianu sunt o mică bijuterie arhitecturală a Craiovei. Situate chiar în buricul orașului, au fost dintotdeauna unele dintre cele mai arătoase imobile ale Băniei. Spațioase și solide, și-au uimit concitadinii atunci când au fost terminate, la anul 1902. Fațadele încărcate cu ornamente florale și balcoanele în stilul art nouveau, cu balustrade din fier forjat, au plăcut așa de mult protipendadei din urbe încât au început să fie copiate, iar familia Dianu să fie invidiată. Învăluite în aroma picantă a sandwich-urilor și a gogoșilor vanilate, casele Dianu își trăiesc și astăzi povestea, care, în ciuda anilor, continuă să fie tot una aparte.

In Casa Dianu de la intersecția străzilor „Unirii” și „Panait Moșoiu” se pătrunde printr-un gang. Incadrat, în 2014, de magazine în care se vând de la mezeluri și până la dulciuri – vara este aproape blocat de lăzile cu înghețată –, culoarul de acces nu este unul foarte mare.

Gangul de acces este pavat cu piatră de râu. Lată și umed-uleioasă, pardoseala se întinde cât ține lățimea camerelor de la stradă. Culoarul gangului se parcurge din câțiva pași și se ajunge într-o curte interioară, cu o suprafață de pătrat mic în care soarele își face de cap, inundând-o pur și simplu de lumină. 

Casele Dianu latura dinspre Str. Panait Moșoiu după renovarea din 2014. S-au schimbat și destinașiile comerciale de la parter. Str. Panait Moșoiu cu vedere spre Piața Buzești

Acum, în 2014, casa este deținută de mai mulți proprietari. Fiecare a cumpărat câte o locuință în timp și apoi toți au tot închiriat. In casă a rămas o singură proprietară tradițională care mai locuiește propriu-zis în marea clădire Dianu de când ele au fost naționalizate, recâștigate și apoi vândute de moștenitori.

In restul apartamentelor sunt sedii de firmă. Patronii care au magazinele la stradă le folosesc doar ca să își păstreze marfa”. Apartamentele cu acces din interiorul clădirii nu seamănă deloc cu fațadele încărcate cu decorațiuni, coloane și balcoane cu fier forjat, impregnate adică de stilul anilor 1900. Spațiile din spate sunt dispuse într-un pătrat, dar au forme neregulate, unele dintre ele prelungindu-se mult în spate. Ceea ce frapează este aspectul exterior. Există mai multe intrări – una chiar în stilul blocurilor de locuințe, cu ușă din fier forjat – și fiecare are câte o scară din beton curat. La etaj sunt balcoane executate din fier și geam. E vizibil faptul că locatarii ce au locuit aici au căutat să își asigure un confort și nimeni nu i-a împiedicat să facă tot felul de lucrări. Au folosit diferite materiale de construcții și acum nici o fațadă nu mai seamănă cu alta. Nu se vede nici-un ghiveci de flori, rufe întinse la uscat sau o perdea fâlfâind dintr-o fereastră.

Proprietarii care au ridicat casa și-au dorit un complex de apartamente, cu o curte interioară și prăvălii la stradă, așa cum era moda construcțiilor din acea vreme din 1902. Imobilul a fost unul dintre cele mai frumos realizate, cu chenare de decorațiuni care încadrează toate ferestrele – unele înalte, și balcoane cu balustrade din lemn forjat, o adevărată revelație în epocă. Familia Dianu nu s-a uitat la bani, fiindcă apartamentele au costat o avere. Bugetul era asigurat din rentele pe pământurile pe care familia le deținea în județ. După ce au fost terminate, casele au fost locuite de întreaga familie care a fost una numeroasă, cu mulți frați, verișori și nepoți. În mijlocul lor, frații Constantin N. Dianu și Dumitru N. Dianu, magistrați în Craiova, primul aplecat spre scris. Spiritul epocii cerea ca oamenii să socializeze, întâlnindu-se la reuniuni dansante și tot felul de evenimente culturale din viața urbei. Atunci când nu existau, ele se creau, întâlnirile fiind programate în câte o astfel de casă impunătoare. Se pare că familia Dianu nu a agreat astfel de întâlniri, fiind cunoscută ca o familie retrasă, la evenimentele de dincolo de ziduri fiind părtași doar membrii familiei și rareori invitați.

Ultimii membri ai familiei Dianu nu au mai ținut de aceste case. Moștenitorii – care acum sunt stabiliți în Elveția – le-au vândut, iar cumpărătorii respectivi le-au vândut mai departe. În decursul anilor, casele au fost dezmembrate în acte și sunt deținute acum de mai mulți proprietari care, la rândul lor, au închiriat. Atracția lor nu o mai reprezintă fațadele valoroase și camere spațioase din spate, ci prăvăliile de la parter. Pentru că au vad la cea mai circulată și centrală stradă din Craiova – strada „Al.I. Cuza” –, patronii se înghesuie să achite chirii dintre cele mai scumpe în schimbul unui spațiu la parter, plus un loc mare de depozitare în spate. Așa se face că nici un loc de la parterul acestora – care se întinde sub formă literei L, răsfrântă și pe strada „Panait Moșoiu” – nu este liber. Pe o lătură, cea dinspre strada „A.I. Cuza” se află trei magazine, iar pe cealaltă funcționează un magazin și un bar deschis la subsol. Valoarea arhitecturală a acestor imobile a fost ignorată total, vânzătorii din spatele tejghelelor neștiind nici măcar cum se mai numesc aceste case.

Casa se renovează la fațadă, în 2014, conform deciziei Primăriei de renovare a aspectului întregului centru istoric al Craiovei