duminică, 24 aprilie 2016

MUZEUL OLTENIEI

Secția Istorie - Arheologie

In secolele 17-19 pe suprafața pe care se găseşte în momentul de faţă clădirea secţiei de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei exista un izvor de la care se aprovizionau sacagii cu apă potabilă şi pe care o distribuiau contra cost în zona istorică a Craiovei. Terenul aparţinea Bisericii Maica Precistă din Dud, astăzi Madona Dudu. Tot pe acest teren se afla o parte dintr-un codru străvechi, din care se mai păstrează o mică porţiune, în actualul parc Mihai Bravu și izolat în unele curți particulare. Suprafața aparţinea parțial şi mahalalei Brânduşa, de care era despărţit printr-un pârâu, ce făcea legătura între pârâul ce curgea din Valea Vlăicii şi unul din braţele minore ale Jiului de altă dată. In acele vremuri Jiul se despărțea în două brațe principale la apus de craiova. Unul mai puternic urma albia principală a râului, iar un fir de apă curgea pe un traseu ce urmărea terenurile mai înalte ale orașului, pe sub Obedeanu și Sf. Dumitru, revărsându-se, la sud de oraș, în cursul principal al râului. Intre cele două brațe se formaseră întinderi mlăștinoase și inundabile. Din acele terenuri foarte joase se desprindeau firicele de apă ce curgeau pe unele viroage, sau șanțuri, printre care și cel de la Brândușa


In faţa actualei clădiri care alcătuiește nucleul muzeului oltean exiata un podeţ de lemn care făcea legătura cu mahalaua Dorobănţia, în apropiere de biserica Sf. Nicolae-Dorobănția, mahala unde locuiau dorobanţii cu familiile lor, cei care apărau ordinea în Craiova şi aveau şi atribuţii militare. La sfârşitul sec.al 19-lea în condiţiile donaţiei făcute fundaţiei Madona Dudu de un oarecare Preda s-a pus problema construirii, de către municipalitate, în imediata apropiere a bisericii a unui ospiciu. In aceste condiţii proiectul viitoarei clădiri cuprindea o curte interioară închisă şi ferestrele zăbrelite la o înălţime mai mare decât la clădirile obişnuite.
Conducerea oraşului Craiova, care primise, prin donaţie acest teren, de la fundația Madona Dudu, a socotit că amplasarea unui asemenea spital este neadecvată, fiind prea aproape de centrul oraşului. Ca atare, noua clădire a spitalului s-a construit în afara Craiovei de atunci. In cele din urmă s-a decis construcția unui local pentru școală.
Cu fonduri de la Ministerul Invăţământului şi Cultelor, precum şi de la Primăria Craiovei, la începutul sec.al 20-lea a început construcţia actualului sediu al Muzeului Olteniei, sediu afectat secției de Istorie și Arheologie.
Construcţia acestei clădiri a Secţiei de Istorie şi Arheologie a Muzeului Olteniei, a fost începută în 1905, fiind realizată după planurile arhitectului austriac Francisc Billek (realizatorul Teatrului Național din Caracal). De devize s-a ocupat Carol Litarczek, inginerul șef al orașului, devize pe care le-a prezentat Primăriei Craiova  la 12 iunie 1905. Construcția s-a realizat cu fonduri de la Ministerul Invățământului și Cultelor, alături de cele alocate de Primăria orașului. Lucrarea a fost încheiată în anul 1906 şi inaugurată în toamna aceluiaşi an, cu prilejul jubileului a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I, având ca funcționalitate o școală primară de băieți și de fete. In acest spaţiu au fost adăpostiţi mulţi copii orfani care învăţau și o meserie. Clădirea a fost realizată în stil arhitectural neoromânesc cu influențe oltenești în repertoriul decorativ. Incepând cu anul școlar 1908, devine școală primară pentru elevii orfelinatului patronat de Biserica și Fundația “Madona Dudu”, care învățau carte, dar și o meserie. Cu fondurile proprii obținute prin diverse mijloace: obiecte de artizanat lucrate de elevi şi vândute de Comitetul Doamnelor Craiovene la marile sărbători de peste an, se asigura hrana multor elevi săraci, totul patronat de preoții slujitori ai Bisericii Madona Dudu.
In timpul ocupației germane din Primul Război Mondial (1916-1918), școala a fost devastată, așa cum s-a întâmplat cu mai multe clădiri din oraș, printre care Palatul Administrativ, Palatul Justiției, Școala de Meserii, Liceul Militar, Liceul Carol I, Școala Lazaro-Otetelișanu, gara și altele.





Secția Istorie-Arheologie - latura nouă a muzeului, construită în spatele celei vehi și mărginită de străzile Brândușa (în Față) și Libertății 

In noiembrie 1940 clădirea a fost grav afectată de cutremurul de atunci, activitatea şcolară fiind transferată pentru o perioadă până la reconsolidarea clădirii. In urma ocupării sovietice a României din 1944, clădirea școlii a fost ocupată de trupele rusești până în 1946. După numirea în 1946 prin Înalt Decret Regal a dr. C. S. Nicolăescu-Plopșor în funcția de director al Muzeului Regional al Olteniei, acesta a adresat un memoriu Primăriei Craiova prin care solicita pentru muzeu etajul Școlii Primare de fete „Madona Dudu”, evacuată de trupele sovietice.

Aripa nouă (2009) a muzeului de Istorie și Arheologie

In anul 1948 au fost desfiinţate de către regimul comunist fundaţiile religioase şi şcolile particulare.  Odată cu desființarea de către regimul comunist a fundațiilor religioase și a școlilor particulare, clădirea Fundației „Madona Dudu” a fost preluată de către Ministerul Educației Naționale. Prin urmare, la intervenţia directă a viitorului academician C.S. Nicolăescu-Plopşor şi a colegului său de şcoală – Ştefan Voitec, pe atunci ministru al învăţământului, clădirea a fost acordată Muzeului Olteniei. La început s-a acordat "sala mare de la parter și întregul etaj". La începutul anului 1948, întreaga clădire a școlii împreună cu grădina și curțile interioare au fost repartizate muzeului pentru desăvârșirea reorganizării colecțiilor și organizarea unui parc etnografic în grădina din spatele clădirii. Datorită schimbării destinației sale inițiale, de școală, clădirea a avut nevoie de numeroase modificări necesare realizării unui circuit logic petru vizitatori. Sumele necesare pentru lucrările din interiorul și reparațiile exteriorului clădirii au fost alocate de Prefectul județului, Dumitru Cumpănașu, respectiv primarul Craiovei, Ștefan Dima, și s-au ridicat la un total de 562.187 lei.  Aici s-au adăpostit iniţial, pentru un timp, şi Arhivele Statului şi toate muzeele din Craiova.
Sediul Muzeului Olteniei, Sectia de Istorie-Arheologie - intrarea principala

Inaugurarea noului sediu al Muzeului Regional al Olteniei a avut loc la 13 iunie, odată cu deschiderea expoziției documentare dedicată centenarului revoluției de la 1848. La acea dată, inventarul muzeului includea piese de mobilier, o vastă bibliotecă, exponatele secțiilor de științe naturale, etnografie, arheologie, istorie și numismatică. In 1951, la parterul edificiului s-a amenajat secția de artă, cu obiecte provenite de la Muzeul Aman. Această secție a funcționat aici până în anul 1954, când s-a mutat la Palatul Jean Mihail, iar piesele au trecut în posesia nou înființatului Muzeu de Artă din Craiova.
In perioada 1957-1960 au avut loc o serie de amenajări la localul muzeului care constau în introducerea încălzirii centrale, redistribuirea și mărirea spațiului de expunere, de depozite, de laboratoare și birouri prin desființarea unor ziduri, executarea de instalații electrice și sanitare.
In urma cutremurului din 1977, clădirea muzeului a fost grav afectată, ea fiind chiar propusă spre demolare. Activitatea instituției a fost oprită brusc atât din cauza stării localului, cât și din cauza distrugerii expoziției de bază de la secția de istorie și a avariilor suferite de depozitele secțiilor de istorie, etnografie și științele naturii.
De-a lungul anilor, aspectul clădirii a fost modificat în repetate rânduri, atât din cauza transformărilor cauzate de schimbarea destinației sale, cât și din cauza cutremurelor care au afectat-o. În anul 2008, Consiliul Județean Dolj a solicitat o finanțare europeană pentru consolidarea, restaurarea și modernizarea Secției de Istorie-Arheologie. Cu acest prilej s-au solicitat fonduri și pentru extinderea clădirii în vederea realizării de noi spații necesare pentru depozite, Laboratorul de restaurare și conservare, birouri, săli de expoziții și sală de conferințe. Extinderea clădirii s-a finalizat în anul 2009, în timp ce în 2012 s-au terminat lucrările de consolidare, restaurare și modernizare a clădirii  celei vechi a Secției de Istorie-Arheologie.

Secția de Ștințele Naturii

Inaugurată la 2 decembrie 1923 sub denumirea de "Muzeul de Istorie Naturală al Craiovei", de către membrii Cercului Ştiinţific Craiovean condus de profesorul de ştiinţe naturale Marin Demetrescu, a devenit secţie a Muzeului Regional al Olteniei, în anul 1928.
La 13 mai 1928 s-a hotarât ca Muzeul de Istorie Naturală al Craiovei care, în anul 1927 a primit spre administrare şi colecţiile Muzeului de Etnografie şi Antichităţi al judeţului Dolj, să-şi "mărginească aria de explorare la ţinutul oltean" (Vincenz, 1928) şi să funcţioneze sub denumirea de Muzeul Regional al Olteniei, sub conducerea profesorului Marin Demetrescu.
Secţia de Ştiinţele Naturii a funcţionat iniţial în clădirea Prefecturii; între anii 1934 - 1948 s-a mutat în actualul sediu al Secţiei de Etnografie, iar între anii 1949 - 1975 a funcţionat în actualul sediu al Secţiei de Arheologie - Istorie.


In această perioadă, patrimoniul Secţiei de Ştiinţele Naturii a fost dat spre vizitare publicului sub diferite forme de expunere pâna în anul 1963, când s-a dat în circuit expozitia de bază, amenajată la parterul clădirii din strada Madona Dudu nr. 44, realizată după un proiect tematic întocmit de profesorul dr. Ioan Firu. Această expoziţie a fost desfiinţată în anul 1975 pentru extinderea expoziţiei de bază a Secţiei de Istorie - Arheologie.
Intre anii 1975 - 1986, din lipsa unui spațiu adecvat, activitatea expozițională a Secției de Ştiinţele Naturii a încetat, continuând activitatea de completare şi diversificare, evidenta şi valorificare ştiinţifică a patrimoniului.
Noua campanie expozițională a început la 13 martie 1986, la parterul clădirii din strada Popa Sapca nr. 8 unde funcţioneaza şi în prezent, când au fost date în circuit de vizitare două expoziţii temporare: "Fluturii - petale zburătoare" si "Din lumea animalelor". Cele două expoziţii, au fost urmate periodic de zeci de expoziții temporare care au avut darul de a rula valorosul patrimoniu, îmbogăţit şi diversificat de-a lungul anilor cu piese muzeale rezultate în urma activităţii de cercetare a muzeografilor. Anual au fost realizate cel puţin patru expoziții temporare la sediul Secţiei, unele dintre ele fiind itinerate la alte muzee din ţară (Drobeta Turnu Severin, Timişoara, Târgu Mureş, Brăila, Curtea de Argeş, Suceava, Bacău, Bârlad, Bistrița Năsăud etc).
La 18 septembrie 2008, s-a vernisat expoziția de bază de la etajul I, amenajată în urma implementării proiectului "Creşterea atractivităţii turistice a municipiului Craiova şi a judeţului Dolj prin amenajarea expoziţiei de bază de la etajul I - Secția de Ştiințele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova", depus la 16 decembrie 2002, în cadrul Programului PHARE 2001 Coeziune Economica si Sociala - Schema de finanţare nerambursabilă pentru proiecte de infrastructură mica, de către C.J. Dolj, în parteneriat cu Muzeul Olteniei - Secţia de Ştiinţele Naturii (foto 1-3).
La 22 februarie a fost introdusă în circuitul expoziţional şi expoziţia de bază de paleontologie “Oltenia – Terra fossilis”, amenajată la parterul imobilului din str. Popa Şapcă nr. 8.

Secția Etnografie


Casa Băniei, monument de arhitectură medievală şi cea mai veche construcţie civilă din Craiova, a fost zidită la sfârşitul secolului al XV-lea de boierii Craioveşti, iar în anul 1699 a fost reconstruită de domnitorul martir, Constantin Brâncoveanu. Din construcţia iniţială a Craioveştilor se mai păstrează doar o parte a pivnițelor.
In vâltoarea istoriei, vechea ctitorie a fost incendiată de nenumărate ori, a trecut în stăpâniri şi administrări diferite şi a "suferit", după nevoi, transformări, adaosuri şi suprimări arhitecturale.
Astfel, în perioada 1718 - 1739, Casa Băniei devine sediul administrației austriece, care o fortifică pentru apărare. În 1750, clădirea este cedată de domnitorul Grigore Ghica Episcopiei Râmnicului. Din 1850, clădirea devine sediu pentru diverse instituții ale oraşului: Tribunalul Craiovei, Liceul Fraţii Buzeşti, Seminarul local, Arhivele Statului. Din anul 1933, clădirea va adăposti Muzeul Olteniei până în 1948, când trece în folosința Mitropoliei Olteniei.
Din anul 1966, vechiul monument de arhitectură brâncovenească găzduieşte Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei.

Casa Băniei - Secția de etnografie

Sectia de Etnografie organizează: expoziţii pemanente şi temporare cuprinzând valori documentar-etnografice, de artă tradiţională şi contemporană din patrimoniul propriu sau aparţinând altor instituţii; sesiuni de comunicări, simpozioane, întâlniri cu specialişti în domeniu, lansări de carte, proiecţii de filme etnografice şi alte acţiuni para şi metamuzeale.
Secţia de Etnografie oferă publicului: informaţii de specialitate, bibliografii asupra modelelor si valorilor culturii si artelor traditionale; publicaţii de specialitate editate de muzeu cu specific etno-folcloric, printre care anuarul Oltenia, Studii şi comunicări, Etnografie, precum şi alte materiale de popularizare: pliante informative, ghiduri, vederi etc.; obiecte de arta traditionala contemporana (ceramica, icoane, tesaturi, oua incondeiate, instrumente muzica etc.) si obiecte de arta traditonala, spre vanzare, prin magazinul "La carul cu oale".

Laboratorul de restaurare și conservare


Infiinţat în anul 1975, Laboratorul de Restaurare şi Conservare al Muzeului Olteniei Craiova şi-a desfăşurat activitatea în mod neîntrerupt.
In prezent laboratorul cuprinde următoarele secţii: investigații fizico-chimice, restaurare ceramică – sticlă - porţelan, metale, textile, carte veche şi document, în care îşi desfăşoară activitatea un număr de 14 specialişti dintre care 6 acreditaţi ca experți în restaurare.
Valoarea şi eficiența activității desfăşurate în cadrul acestui laborator s-a concretizat în miile de obiecte salvate de la distrugere, obiecte de patrimoniu cultural - naţional aparținând numeroaselor muzee şi instituții din zona Olteniei şi din ţară, printre care amintim: Muzeul Olteniei Craiova, Muzeul de Artă Craiova, Filiala Academiei Române din Craiova, Biblioteca Judeţeană Dolj, Universitatea din Craiova, Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Braşov, Muzeul de Etnografie Braşov, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Olt, Muzeul de Istorie Miercurea - Ciuc, Muzeul Județean de Istorie şi Arheologie Gorj, Muzeul Orăşenesc Corabia, muzeele săteşti din Celaru, Padea, Cernăteşti etc.
Concomitent cu activitatea de restaurare - conservare şi consultanţă, specialiştii laboratorului au desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică, participând la numeroase sesiuni de comunicări, simpozioane şi expoziţii naţionale şi internaţionale de restaurare, toate acestea fiind concretizate în publicaţii de specialitate.
De asemenea laboratorul asigură stagiul de practică al restauratorilor debutanți din rețeaua Ministerului Culturii. (articolul de prezentare al muzeului)







sâmbătă, 23 aprilie 2016

CRAIOVA CASA VĂLIMĂRESCU


Casa Constantin Vălimărescu este un monument istoric de arhitectură de interes local, situat în centrul municipiului Craiova, pe Calea Unirii, nr. 4 (capătul dinspre Valea Vlăicii).  Imobilul datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea și a fost construit după planurile arhitectului francez Albert Galleron, cel care a mai proiectat în România Ateneul Roman și Palatul Băncii Naționale a României din București, Palatul Dimitrie Ghika din Comănești și numeroase case boierești din București și din provincie. Clădirea are două niveluri (parter și etaj), o intrare monumentală și o curte spațioasă cu mai multe căi de acces (pietonală și pentru automobile). De la poarta principală, pietonală (momentan închisă) se ajunge la intrarea principală în clădire traversând curtea pe o alee pavată.
Primul proprietar al clădirii, după care casa și-a primit numele, a fost magistratul Constantin Vălimărescu (18 ianuarie 1848, comuna Moţăţei, judeţul Dolj – 9 decembrie 1911, Craiova). După ce și-a terminat studiile în străinătate, Vălimărescu și-a dat doctoratul în drept la Toulouse și a revenit în țară, unde a activat ca procuror (1874), membru de ședință la Tribunal (1877), procuror, președinte și prim-președinte al Curții de Apel Craiova (din 1883 până în 1911). Vălimărescu a fost căsătorit cu Ana Greceanu, fiică a colonelului Ion Greceanu cu Policsenia Bengescu și soră cu Maria Stoilow (mama viitorului mare matematician român Simion Stoilov, care a locuit împreună cu soțul ei, gen. Simion Stoilov, în imobilul de peste Calea Unirii cunoscut azi sub numele de Casa Stoilov-Bolintineanu). Constantin Vălimărescu a fost înmormântat în Cimitirul Sineasca.
În perioada regimului comunist, în această casă a funcţionat o școală profesională, ASCAR (Asistenţa Cardiacilor), apoi clădirea a fost repartizată Muzeului de Artă, care a amenajat aici Secţia Colecţii. După Revoluția din 1989, casa a fost retrocedată urmașilor vechiului proprietar. Aceștia au vândut-o firmei Italian Knitwear, care a închiriat-o băncii Unicredit. Conform Otiliei Gherghe în cartea “Centenar Muzeul Olteniei 1915-2015″, în anul 1991 în Casa Vălimărescu ar fi funcționat Laboratorul zonal de restaurare și conservare și Oficiul Județean al Patrimoniului Cultural Național Dolj, structuri ale fostului Complex Muzeal desființat în acel an, trecute în administrarea Muzeului de Artă Craiova.In perioada 2004-2005, clădirea a beneficiat de lucrări de conservare, renovare și restaurare pe baza planurilor inițiale și a unor fotografii ale ornamentațiilor. În urma acestui proces, ornamentele au fost refăcute sau consolidate, pereții interiori au fost decorați cu panouri de mătase, ancadramentele de lemn ale ușilor au fost curățate și integrate cromaticii de ansamblu a interioarelor, iar vitraliile au fost restaurate. De refacerea vitraliilor s-a ocupat cunoscutul artist plastic Silviu Bârsanu, cel care s-a mai ocupat de restaurarea vitraliilor din Casa Nicolae Romanescu (Casa Universitarilor) și din Universitatea din Craiova. După renovare, clădirea a fost vândută unei firme controlată majoritar de Max Mara International, o societate cu sediul în Luxemburg. Celălalt acționar al firmei proprietare este societatea italiana Imax Unipersonale.Imobilul a fost inclus în Lista Monumentelor Istorice din județul Dolj în anul 2004. În Casa Vălimărescu funcționează astăzi sediul băncii Unicredit Țiriac Bank.

CRAIOVA - PALATUL BĂNCII COMERȚULUI


Palatul Banca Comerțului, clădire monumentală ce găzduiește Primăria Municipiului Craiova, este unul dintre cele mai cunoscute edificii din oraș. Banca Comerțului a fost proiectată de arhitectul Ion Mincu în 1906 și finalizată în 1916 de către elevul acestuia, Constantin Iotzu. Clădirea are un interior bogat decorat cu stucaturi, vitrouri, mozaicuri venețiene și grilaje de fier forjat.
Construcția clădirii
La 12 decembrie 1897 (după alte surse în 1899), bancherul și omul politic liberal craiovean Constantin Neamțu înființa la Craiova, sub forma unei afaceri de familie, Banca Comerțului. Societatea bancară a devenit repede una din cele mai importante și de succes bănci cu capital românesc din țară, deschizând sucursale în mai multe orașe importante.
În 1906, principalul promotor al arhitecturii neo-românești, arhitectul Ion Mincu, a întocmit proiectul noului sediu al instituției. Moartea sa timpurie, la doar 60 de ani, survenită la 6 decembrie 1912, a întrerupt lucrările la construcția băncii, care au fost finalizate în perioada 1912-1916, sub supravegherea arhitectului Constantin Iotzu. Pentru finalizarea lucrărilor la sediul Băncii Comerțului a fost angajat constructorul italian Giovanni Batista Peressutti, care a lucrat alături de întreprinderea de construcții a lui Carlo Dalla Barba. Peressutti lucrase deja cu succes la construcția Palatului Administrativ și ulterior a contribuit la ridicarea în Craiova a numeroase clădiri monumentale (printre ele Casa Albă, Casa Carianopol – azi Comandamentul Jandarmeriei Dolj, Facultatea de Agronomie, Policlinica nr. 2 a Spitalului Filantropia, reconstruirea Colegiului Carol I după incendiul din 1930, Sala de spectacole a Teatrului Liric, Casa și Moara Barbu Drugă, Casa Constantin Neamțu etc.).
La vremea inaugurării sale, Banca Comerțului era una din cele mai frumoase clădiri din oraș și chiar din țară, impresionând atât prin aspectul exterior, cât și prin cel interior, bogat ornamentat cu vitralii, candelabre și mozaicuri.
Despre Constantin Neamțu
Constantin Neamțu, fondatorul Băncii Comerțului, s-a născut la 28 mai 1867/1868, în comuna Iași, de lângă Târgu Jiu, fiind al treilea fiu al lui Gheorghe Neamțu, proprietar agricol înstărit. A urmat cursurile primare în Târgu Jiu, ale Școlii Superioare de Comerț din Craiova, fiind unicul câștigător al unei burse „Năsturel”. Ca bursier, a studiat la reputatul Institut Superieur du Commerce din Anvers și a obținut licența în științe comerciale de pe poziția de șef de promoție.
După revenirea în țară, în anul 1890, a ocupat funcția de contabil la Banca Națională a României din București, iar un an mai târziu lucra ca șef contabil la Banca Națională a României, Filiala Craiova, instituția pe care a ajuns să o și conducă. De asemenea, Neamțu a fost profesor și director al Școlii Superioare de Comerț din Craiova. Concomitent cu funcția de director, din inițiativa lui Constantin Neamțu a fost fondată, la 12 decembrie 1897, societatea cooperativă de credit Banca Comerțului din Craiova, considerată cea mai importantă bancă particulară din România. Neamțu a a fost director al acestei bănci până în 1948, timp în care a înzestrat orașul Craiova cu două clădiri construite în stil neoromânesc: Banca Comerțului și Casa Albă.
Încă din tinerețe, Constantin Neamțu a fost atras de ideile liberale. Astfel, în activitatea politică a îndeplinit funcția de șef al organizației PNL Gorj, apoi șef al organizației PNL Dolj. A fost deputat și senator de Gorj și de Dolj. Om de carte, Constantin Neamțu a știut să aprecieze importanța culturală pe care o avea existența unor școli sau activitatea unor societăți științifice. Astfel, în calitate de director al Băncii Comerțului și al Institutului de Arte Grafice Scrisul Românesc (1922), a contribuit moral și material la ridicarea școlii primare “I. E. Rădulescu” din Craiova (1924), a susținut Liga Culturală, Crucea Roșie, Societatea scriitorilor români etc. Neamțu a colecționat costume naționale și piese valoroase ale meșterilor populari, mai cu seamă din Oltenia, realizând un fond valoros, preluat de actualul Muzeu al Țăranului Român. În “Amintiri oltenești în Oltenia”, Tudor Arghezi spunea  “Dela un timp încoace, m’am învățat să confund Craiova cu „Ramurile” și cu D-l Neamțu, distinsul financiar și singura minte de specialitate clară din epoca lui Vintilă Brătianu. Mă grăbesc să spui că elogiul meu pentru acest considerabil om de Bancă și mare Oltean are un simplu substrat de simpatie admirativă și care țin, din sentiment, să-i facă plăcere într’un ceas al vieții și al timpului, de melancolii. Întemeietorul Băncii Comerțului, a căreia reședință craioveană frumoasă e opera arhitectului Iotzu, mi-a spus odată, nu mai țin minte, la Craiova sau în București, pe stradă, că din nordul Olteniei a venit în Craiova, la primele studii, în opinci, pe la 12 ani, ca toți copiii Oltului porniți dintr‘un cătun mic la o biruință vastă.”
În anul 1949, marele bancher Constantin Neamțu a fost arestat și închis în temnițele comuniste, fiind, apoi, eliberat datorită vârstei înaintate. După o viață zbuciumată, decesul său a fost înregistrat în ziua de Sf. Nicolae a anului 1952.
Palatul în secolul XX
În perioada 1916-1918, în timpul ocupației germane în Craiova, în noua clădire s-a instalat cartierul general german. La plecarea nemților din Oltenia, clădirea a fost devastată, așa cum s-a întâmplat cu mai multe edificii ocupate, printre care Palatul Administrativ, Palatul Justiției, Prefectura poliției, Școala de meserii, Liceul militar, Liceul Carol I, Școala normală de învățători, Școala centrală de feteȘcoala Lazaro-Otetelișanu, Palatul poștei, cazărmile, Spitalul militar, gara etc.
În 1948, Banca Comerțului a făcut obiectul aplicării  Decretului nr.  197/1948  pentru dizolvarea  și lichidarea întreprinderilor bancare și institutelor de credit. Astfel, în Monitorul Oficial nr. 153 din 21  august 1948 a fost publicat un extras din decizia nr.  383/18 august 1948 a Curții Superioare Bancare, prin care s-a decis trecerea în lichidare a Băncii. Într-un articol din 2008 de pe blogul personal, jurnalistul Marius Pirlea citează, însă, reprezentanți ai municipalității craiovene cu privire la istoricul clădirii în relație cu revendicarea clădirii de către moștenitorii lui Constantin Neamțu: “în Buletinul Clădirii nr. 15 întocmit la recensămîntul realizat în anul 1948, figurează ca proprietar Banca Naţională Dolj, iar imobilul avea regimul juridic de instituţie publică. Tot în Buletinul Clădirii se precizează că Banca Comerţului se afla în lichidare, iar construcţia nu avea destinaţie de bancă, ci era ocupată de Direcţia 3 regională CFR şi Serviciul F3 Regional CFR, care aveau calitatea de chiriaşi din data de 15.11.1945 şi achitau chiria Băncii Naţionale a României, inclusiv la nivelul anului 1948”.
După 1948, în clădire au funcționat mai multe instituții, printre care Filiala Academiei de Științe Istorice, Arheologice și Etnografice, Comitetul Municipal al PCR și Consiliul Popular Municipal.
După cutremurul din 1977, edificiul a beneficiat de reparații curente.
Din 1989, fostul sediu al Băncii Comerțului este sediul Primăriei și al Consiliului local al municipiului Craiova.
Palatul in secolul XXI
În anul 2000 a fost realizat un studiu de fezabilitate pentru consolidarea imobilului, intenționându-se solicitarea de fonduri de la Banca Mondială. Demersurile au fost sistate, însă, din cauza litigiilor asupra dreptului de proprietate a clădirii, motiv pentru care nici o administrație nu a mai încercat să demareze lucrări de reabilitare.
În anul 2014, Primăria Municipiului Craiova a anunțat că atât sediul principal al instituției din str. A. I. Cuza, nr. 7 (Palatul Banca Comerțului), cât și cel de la nr. 1 (fostul Hotel Pallace), vor intra într-un amplu proces de reabilitare care va dura trei ani de la începerea lucrărilor.

Despre clădire
Palatul fostei Bănci a Comerțului este o clădire impunătoare, construită pe un plan patrulater pe trei niveluri, într-un stil eclectic cu vădite elemente neo-românești. Conform unui articol despre edificiu de pe site-ul arvha.org, e posibil ca fațada clădirii să fi fost simetrică în proiectul inițial al lui Ion Mincu, iar volumul situat în partea dreapta intrării, care “asimetrizează într-o oarecare măsură compoziția”, să fie o adăugire ulterioară, realizată de Constantin Iotzu. De asemenea, elementele de arhitectură vizibile în partea superioară a fațadei principale, deasupra cornișei, aproape de acoperiș, e posibil să fi fost proiectate de Mincu în urma unei călătorii de studii la Istanbul.
Constructorii au întrebuințat la ridicarea edificiului materiale solide, zidărie de cărămidă legată cu mortar de ciment, mozaic venețian, stucatură, lanternouri, vitralii și învelitoare din zinc. Tâmplăria, lamperia și mobilierul au fost executate la Viena. La interior se remarcă fostul hol al ghișeelor băncii, astăzi sala de întrunire a Consiliului Local, al cărui plafon casetat are în centrul său un elegant luminator, pereții decorați și plafoanele pictate, elementele spectaculoase de feronerie. Din holul de la parter, spre vest se găsește scara de acces spre etaj, iar spre est scara de acces la subsol.
Construită pe 3 niveluri, clădirea avea subsol (Tezaurul Băncii trezoreria, diverse depozite, arhiva, locuința intendentului, încălzire centrală, uzină electrică proprie și atelier mecanic), parter (un vestibul, o sală mare, ghișee și birourile administrației) și etaj (un vestibul, din care, printr-o galerie, se ajunge în holul unde se află diverse birouri, sala consiliului și cabinetul directorului).
În cuvintele doamnei Magda Buce Răduț în “Trecutul în Craiova de azi”, fostul sediu al Băncii Comerțului este “o construcție elegantă, luminoasă, cu multe deschideri spre exterior. Subsolul masiv, cu trezorerie, arhivă, depozite, uzină electrică pentru încălzire și atelier mecanic (…) A fost construită cu cele mai rezistente materiale – beton armat și zidărie de cărămidă legată cu ciment, bogat ornată. Interioarele au pereții cu lambriuri aurite și policrome, stucaturi, vopsitorii artistice în ulei, pardoseli cu marmură și mozaicuri, uși și ferestre cu vitralii, grilaje din fier executate, ca și mobilierul, în străinătate”.
Sursă  www,monumenteoltenia.ro