joi, 13 martie 2014

ROMA - FÂNTÂNA JUTURNA XXXX



Fântâna nimfei Juturna s-a aflat în colțul de sud-vest al Forului Roman, la baza colinei Palatin, între templul lui Castor și Polux și cel al zeiței Vesta. Inainte de construirea primului apeduct, izvorul nimfei Juturna era unul dintre cele mai vechi și importante din Roma. Se considera că apa izvorului avea proprietăți curative. Cei bătrâni și cei bolnavi veneau să depună ofrande lângă fântână pentru a se asigura de binefacerile nimfei Juturna în vederea însănătoșirii.

Fântâna construită peste sursa de apă era asociată și unui altar dedicat nimfei. In latină fântâna se numea lacus Iuturnae, nume cu care se desemna atât izvorul, cât și altarul amenajat alături.
Conform legendei, altarul marchează locul în care, în anul 498 e.A, gemenii Castor și Pollux au făcut o oprire pentru a lăsa caii să bea, pe timp ce veneau la Roma pentru a anunța victoria romană în bătălia de la Lacul Regillus, prima mare victorie militară a romanilor. Un templu a fost dedicat lor în Forul Roman. Tot potrivit legendei, zeitatea în sine ar fi apărut deasupra izvorului după victoria romană de la Pydna, în 168 e:A.
In sec.al II-lea e.A, pe timpul când era cenzor Lucius Aemilius Paulus, izvorul a fost amenajat și împodobit cu un grup statuar care îi reprezenta pe Dioscuri și caii lor, pentru a se comemora evenimentul legendar. In 117 e.A, fântâna a fost reconstruită de către Lucius Caecilius Metellus.

Fântâna a fost deteriorată de un incendiu și restaurată în anul 14 e.N de împăratul Tiberius(14-37 e.N). In timpul Imperiului, atunci când o altă sursă (izvor) a secat, Vestalele au folosit fântâna Juturna pentru alimentarea cu apa necesară efectuării ceremoniilor religioase. Fântâna a fost modificată în sec.al 4-lea e.N pentru a face loc construirii unei statio aquarum.
In Evul Mediu, izvorul a continuat să fie folosit și mulți pelerini au continuat să vină la ea pentru a beneficia de proprietațile sale de vindecare.
Partea de sud a Forumului a fost degajată începând din anul 1900. Au fost descoperite vestigii ale fântânii, majoritatea datând din timpul Imperiului, dar și resturi de pe timpul Republicii. Fântâna a fost mai bine degajată și pusă în evidență.
Ea constă dintr-un bazin pătrat de aproape 5,13 metri lungime , 5,04 metri lățime și 2,12 metri adâncime. Cavitatea este pavată cu dale de marmură. In mijlocul bazinului se află un altar dreptunghiular de 1,78 metri înălțime, a cărui bază are aproximativ 3 metri lungime de 2 metri lățime. Pe acestă bază se sprijineau, probabil, statuile de marmură reprezentand pe Dioscuri cu caii lor .
In apropiere se află un altar ce poartă reprezentări ale Dioscurilor și a Herei cu Jupiter, pe o parte și cu Leda de cealaltă. Altarul acesta a fost așezat acolo de timpul împăratului Hadrianus .

La aproximativ 4 metri sud de bazin se află un alt altar constând dintr-o cella pentru o statuie a nimfei Juturna și un mic pronaos cu două coloane . In față se află un altar pe care figurează un relief ce reprezintă pe Juturna și pe fratele ei Turnus. Intre cei doi a fost construit un arbore circular cu o inscripție reamintind că sanctuarul a fost restaurat de către Barbatius Pollio, edil în a doua jumătate a sec. 1 e.A.

ROMA - PIAȚA DEL POPOLO XXXX



Piața del Popolo este una dintre cele mai mari și mai populare piețe ale Romei. Ea este plasată în partea de nord a orașului vechi, lângă porțiunea de nord a  zidului lui Aurelianus și lângă istorica Porta Flaminia, punctul de plecare și sosire dinspre nord. Tot din acest punct se urma traseul Viei  Flaminia, cea mai uzitată cale romană spre nordul peninsulei italice. La începuturile evului mediu timpuriu, suprafața pieței era o suprafață în părăsire, fără trăsături urbanistice.

Această parte îndepărtată a Câmpului lui Marte (Campus Martius) a început să fie urbanizată spre mijlocul anilor 1500, iar prima fântâna din centrul pieței a fost construită în anul 1572, proiectată de arhitectul Giacomo della Porta ( 1533-1602 ).
Intre secolele al 16-lea și al 17-lea, piața îmbrăcat din ce în ce mai mult și un caracter monumental. In 1589, s-a ridicat în centrul suprafeței un obelisc egiptean, la cererea papei Sixtus al V-lea ( 1585-1590 ), apoi, în anii 1600, a fost transformată Porta del Popolo (fostă Porta Flaminia) de Gian Lorenzo Bernini și s-au construit bisericile gemene Santa Maria dei Miracoli și Santa Maria di Montesanto, pentru a da echilibru și prestanță intrării pe Via del Corso (fostă Via Lata). Prin această poartă și prin această piață vastă, alăturată ei, pătrundeau în oraș majoritatea pelerinilor, așa că papii doreau să-i dea prestanță și fast.

La sfârșitul secolului al 18-lea, s-a simțit nevoia unui nou aranjament urbanistic și a unei noi îngrijiri al întregii suprafețe, care nu dispusese de un plan unitar de la început. Amenajarea finală a urmat proiectul inițiat de Giuseppe Valadier, în 1811. Lucrarea a fost continuată cu contributia arhitectului francez LM Berthault, în anii de guvernare napoleoniană, cu sculpturi și fântâni dedicate zeiței Roma și lui Neptun. Ansamblul urbanistic a devenit astfel un tot unitar, echilibrat și elegant. Pentru eliberarea suprafeței eliptice proiectate, Valadier a fost nevoit să opereze și demolări, printre care o clădire mănăstirească de lângă biserica Santa Maria del Popolo.

Fântâna cu lei din centrul pătrat dimprejurul obeliscului a înlocuit fântana din sec.al 16-lea ( demontată și apoi reasamblată în Piazza Nicosia ). Leii de marmură albă în stilul egiptean, din preajma obeliscului aruncă pe gură șuvoaie de apă. In partea de răsărit a pieței s-a realizat o racordare cu terasa superioară de pe dealul Pincio printr-o compoziție monumentală de terase și de arcade amesecate cu vegetație.
Uu fapt ieșit din comun s-a petrecut în piață, la 18 decembrie 1813, pe când statele papale erau anexate de Napoleon imperiului său. Guvernarea franceză era asfixiată de faptele bandelor de răufăcători care infestaseră orașul. Drept represalii, francezii au instalat o ghilotină. după modelul revoluției lor. Locuitorii Romei au ironizat acțiunea ocupanților supranumind ghilotina drept noul edificiu.

In lucrarea sa de organizare a pieții, Valadier a trebuit să țină seama de edificiile mai vechi, la care nu se putea renunța, ci se cerea numai o armonizare a lor în plan urbanistic. Biserica Santa Maria del Popolo a fost pusă în evidență prin degajarea ei de unele clădiri mănăstirești de pe partea sa dreaptă. Aceasta se află în partea nordiocă a pieței, alăturată Porții del Popolo și este ridicată pe o platformă care să o ferească de inundațiile Tibrului. O scară lată cât aproape întrega fațadă conduce la nivelul intrării în biserică.
Un alt edificiu, de care a trebuit să țină seama Valadier, a fost Poarta del Popolo, prin care se pătrunde din afara zidurilor în piață. Vechea poartă Flaminia nu a satisfăcut cerințele papei Pius al IV-lea, așa că între anii 1562-1565 a dispus remodelarea părții din afara porții. El o dorea demnă de a anunța vizitatorilor, care veneau dinspre nord, splendoarea capitalei sale. Blazonul familiei Medicis domină ansamblul exterior. După nouă decenii, în 1655, cu ocazia venirii la Roma a reginei Cristina a Suediei, convertită la catolicism, Bernini a decorat fașada interioară a porții cu două vute ce susțin o ghirlandă și blazonul familiei papei Alexandru Chigi, aflat atunci pe scaunul pontifical. Poarta del Popolo a văzut trecând pe sub ea nenumărate celebrități. La 14 mai 1814, Pius al VII-lea, eliberat de Napoleon, a avut parte de o primire delirantă la această poartă istorică a Romei.

Obeliscul egiptean a fost plasat în centrul pieței, în anul 1589, din dispoziția papei Sixtus Quintus, de către Domenico Fontana. In 1823, papa Leon al XII-lea i-a cerut lui Valadier să-i orneze soclul cu vase de piatră și cu lei de marmură. Obeliscul fusese adus din Heliopolis, din Egipt, din dispoziția împăratului Augustus și plasat pe Spina din Circus Maximus.
Bisericile Santa Maria di Montesanto și Santa Maria dei Miracoli, care încadrează intrarea pe Via del Corso, constituie o frumoasă realizare de urbanism a arhitectului Carlo Rainaldi. Concepute ca fond pentru obelisc și ca decor teatral pentru intrarea pe Via del Corso, aceste biserici nu sunt asemănătoare decât aparent. Spațiul unde trebuia inserată Santa Maria di Montesanto fiind mai strâmpt decât cel al bisericii surori, Santa Maria dei Miracoli, Rinaldi a ridicat prima biserică pe un plan eliptic, cu cupolă dodecagonală, iar pe cea de a doua pe un plan circular, cu cupolă octogonală. Iluzia similitudinii este dată de dimensiunile fețelor tamburilor fiecărei cupole orientate spre piață. Santa Maria di Montesanto a fost construită prima, între 1662-1667, de către Rainaldi și între 1671-1675 de către Bernini. Construcția bisericii surori, Santa Maria dei Miracoli a fost  dirijată de către Carlo Rainaldi până în 1677 și terminată în 1679 de Carlo Fontana.

Din piață pornesc trei artere importante în evantai spre zona centrală a Romei, Via del Corso la mijloc, spre Piața Veneția, Via Babuino, la stânga, spre Piața Spaniei și Via Ripetta, la dreapta, spre Mausoleul lui Augustus, pe malul Tibrului.






marți, 11 martie 2014

ROMA - BISERICA SANTA MARIA DEL POPOLO XXXX



Biserica se află în Piazza del Popolo, în partea nord-estică, lângă Porta del Popolo, fosta Porta Flaminia, poartă ce străbătea și străbate zidul de apărare al Romei, construit de împăratul Aurelianus în cea de a doua jumătate a sec.al 3-lea e.N. Poarta reprezenta punctul de pornire pe Via Flaminia, cea mai importantă cale spre nord.
Cu aspect exterior foarte simplu, biserica ascunde opere de artă care pot constitui un muzeu.
In 1099, a fost construită pe acest loc o capelă, de către Papa Pascal al II-lea, capelă dedicată a Maicii Domnului.. Ea era amplasată peste mormântul antic ce aparținuse  familiei  Domitii Ahenobarbi, familie din care se trăgea împăratul rău famat, Nero. Tradiția spune că locul era bântuit de fantoma lui Nero sau de demoni sub formă de ciori negre. De aceea papa a tăiat nucul care adăpostirea ciorile și a construit o capelă în locul său. Numele del Popolo (al poporului) a putut proveni și de la finanțarea capelei de către poporul Romei. Unele surse spun că numele del popolo vine de la Populus cuvântul latin care înseamnă plop și se referă la un copac din apropiere. Capela a fost extinsă și a devenit o biserică din voința papei Grigore al IX-lea, în 1235. Tot el a trasferat de la Latran majestoasa icoană bizantină a Fecioarei cu Pruncul. Icoana era păstrată în Sancta Sanctorum  de la Scala Sancta la basilica San Giovanni in Latran. In anul 1250, papa a dat lăcașul stil gotic sub supravegherea și îngrijirea călugărilor augustinieni din Roma, călugări care încă o supraveghează. și astăzi.

Santa Maria del Popolo a fost reconstruită de Baccio Pontelli și Andrea Bregno, între anii 1472-1477, la cererea papei Sixtus al IV-lea și a fost dată spre grijă adunării de călugări lombarzi din Roma. Reconstrucția a fost un exemplu timpuriu și excelent a arhitecturii italiene renașcentiste. Intre anii 1655-1660 fațada a fost modificată de către Gian Lorenzo Bernini la comanda papei Alexandru al VII-lea. Arhitectul a adus elemente de stil modern baroc fondului renascentist al bisericii.
Fațada, una dintre primele manifestări ale arhitecturii Renașterii din Roma, se ridică sobră și se termină cu un timpan triunghiular. Suprafețele nude, pilaștrii puțin proeminenți și, racordurile între părțile inferioare și superioare, prin eleroane simple, sunt caracteristice Renașterii. Numai cele două elemente curbe sunt adaosuri baroce.
In interior, Renașterea este prezentă peste tot. Planul basilical este abandonat pentru cel în cruce latină. Nava principală, boltită cu linii de intersecții a două planuri, este flancată de colaterale în care se deschid capele. Pilaștrii groși cu plan patrat și cu coloane angajate, au înlocuit seriile de coloane și zidurile edificiului basilical anterior. In epoca barocă, Bernini a dispus statui de stuc pe arcadele navei centrale.
Capela Della Rovere
Capelele dețin bogăția artistică a bisericii. Imediat în dreapta se găsește Capela Della Rovere. Blustrada acesteia poartă blazonul famililiei della Rovere, familia papei Sixtus al IV-lea. A fost construită de Cardinalul Domenico della Rovere între anii 1471-1484, după reconstrucția bisericii. Deasupra altarului se află fresca Adorația Prtuncului și Sfântul Eremia de Pinturicchio (1454-1513), un adevărat autograf rafinat al artistului. Mormântul cardinalului Cristoforo della Rovere (decedat în 1487), o lucrare de Andrea Bregno și Mino da Fiesole, a fost ridicat de fratele său. Partea dreaptă a monumentului funerar început de Giovanni de Castro (decedat 1506), este atribuită lui Francesco da Sangallo. Capela este unul dintre cele mai bine conservate monumente de artă Quattrocento din Roma.
A doua capelă pe dreapta, numită Capela Cybo, este o operă barocă datorată lui Carlo Fontana. A fost realizată între 1682-1687, cu plan de cruce greacă și un vestibul. Este acoperită de o cupolă și este închisă de o balustradă din marmură neagră. Interiorul capelei este acoperit cu placări policrome bogate, din marmură neagră și verde (Antico verde). Cele opt coloane care flanchează altarul și celelalte opt de la intrare sunt de culoare galbenă, și roșu.
Capela Basso Della Rovere

Imensul altar este una dintre cele mai importante lucrări ale Carlo Maratta , terminat în 1686. Acesta redă disputa asupra Neprihănitei Zămisliri cu patru Doctori ai Bisericii : Sfântului Augustin , Ioan Gură de Aur , Ioan Evanghelistul și Grigore cel Mare, dispută prilejuită de puritatea Fecioarei . Compoziția este o reminiscență de la Raphael, iar detaliile sunt redate cu o precizie extremă.  Urna de sub altar conține moaștele Sfintei Faustina. Fresca cupolei a fost executată de Luigi Garziîn 1684, și reprezintă Tatăl veșnic în glorie printre îngeri. Pe pereții laterali se află mormintele Cardinalul Alderano și Lorenzo Cybo cu busturi sculptate de Francesco Cavallini.. Există două picturi pe pereții laterali ai vestibulului de Daniel Seyter,Martiriul Sf. Ecaterina din Alexandria (1685) și Martiriul Sf. Lawrence.
Capela Cerasi și tablourile lui Caravagio
Cea de a treia capelă pe partea dreaptă este Capela Basso Della Rovere. Pe peretele din dreapta, un elev al lui A. Bregno a sculptat mormântul lui Giovanni Basso della Rovere (sec.15), iar școala lui Pinturicchio a realizat frescele de deasupra altarului și de pe peretele din stânga.
Capela Chigi
In partea stângă a corului se află Capela Cerasi, celebră prin cele două lucrări ale lui Caravagio, realizate în anul 1601, ambele tratând scene din istoria sfântă: Convertirea Sfântului Paul și Crucificarea Sfântului Petru. Acestea sunt, probabil, cele mai importante opere de artă, în biserică. Deasupra altarului se află lucrarea Adormirea Fecioarei de Annibal Carracci.

                                                   Sarcofagul cardinalului Pietro Foscari
 Cea de a doua capelă din stânga este Capela Chigi. Planul său foarte armonios a fost conferit lui Rafael, în 1513, de protectorul său Agostino Chigi, bancher, mare mecenat, familiar prinților și al papilor. Tot de la Rafael datează decorațiunile din mozaic ale cupolei, executate după desenele lui. După un desen al lui Rafael s-au executat și sculpturile lui Jonas și a profetului Elie, plasate în nișe. Pe retablu se află pictura lui Sebastiano del Piombo, ilustrând Nativitatea în culori subtile. 
In epoca barocă, Bernini, chemat de Fabio Chigi, viitorul papă Alexandru al VII-lea, a acoperit cu marmură verde baza mormintelor în piramidă ale lui Agostino și Sigismundo Chigi. Tot el a sculptat Daniel și leul, precum și pe Ababuc și îngerul, ambele lucrări plasate în nișe. La parter a înserat un schelet înaripat cu blazonul familiei Chigi.
Prima capelă din stânga intrării adăpostește mormântul episcopului Girolamo Foscari, operă în bronz a lui vecchietta (către 1412-1480).
Capela Costa urmează același plan ca și capela Della Rovere, dar aceasta a fost edificată de către cardinalul portughez Jorge da Costa, în 1488. Cele mai importante opere de artă sunt picturile din lunete, realizate de școala lui Pinturicchio, picturi  reprezentând pe cei patru Părinți ai Bisericii. Aici se află și monumentul funerar al cardinalului Costa realizat de școala lui Andrea Bregno. Din bronz și marmură este realizat și monumentul funerar al lui Pietro Foscari, din 1480.
Icoana bizantină dăruită bisericii în anul 1250
Capela Montemirabile a fost construită de Giovanni Montemirabile, în 1479, și a fost transformată în baptisteriul bisericii din anul 1561. Cele mai valoroase opere de artă din capelă sunt ediculele de cristelniță și pentru uleiul sfânt. Acestea provin de la altarul principal al bazilicii celei vechi, construită de Andrea Bregno cu aproape un secol în urmă . Monumentul funerar al cardinalului Antoniotto Pallavicini, plasat pe peretele din stânga a fost, deasemenea, realizat de atelierul Bregno, în 1507.
Capela Mellini a fost închinată Sfântului Nicolae din Tolentino și este una dintre cele mai originale dintre capelele din secolul al 15-lea, având un plan hexagonal. Decorul interior a fost schimbat pe parcursul secolelor următoare. Acesta a fost capela funerară a familiei Mellini timp de secole și conține mai multe monumente funerare lucrate de Alessandro Algardi și Pierre-Étienne Monnot. Frescele de boltă au fost create de către Giovanni da San Giovanni în anii 1623-1624.
Absida a fost proiectată cu prelungire de Bramante, la cererea papei Julius al II-lea. Cele mai vechi ferestre cu vitraliu din Roma pot fi găsite aici, realizate de artistul francez Guillaume de Marcillat. Pinturicchio a decorat bolta cu fresce, cu remarcabila  Încoronare a Fecioarei. Mormintele cardinalilor Ascanio Sforza și Girolamo Basso della Rovere , ambele realizate de Andrea Sansovino, pot fi găsite în absidă.
Transeptul bisericii are capetele rotunjite ca și cele absidale. Ele se deschid spre centrul bisericii și sunt caracteristice Renașterii. Arcul prin care se deschide corul este decorat cu basoreliefuri din stuc aurit. Printre acestea se distinge, la dreapta, povestea papei Pascal al II-lea (1099-1118) ocupat să doboare nucul ciorilor, considerate demoni. 
Biserica este foarte bogată în opere de pictură și sculptură aici fiind reprezentați artisti celebri din Roma și din afară. Se pot enumera artiști precum  Raphael, Gian Lorenzo Bernini, Caravaggio, Alessandro Algardi, Pinturicchio, Andrea Bregno, Guillaume de Marcillat și Donato Bramante.