miercuri, 20 martie 2013

ROMA - GRĂDINILE LUI MECENA XXXX


   Horti Maecenatis au fost grădinile ce au fost deținute de bogatul roman Gaius Maecenas Cilnio (68-8 e.A.), de origine etruscă, un consilier puternic și prieten al imparatului Augustus. Grădinile erau situate pe colina Esquilin, din Roma, în preajma porții Esquilin din Zidul servian. .Se găsea, cu aproximație, în colțul de sud-vest a actualei Piazza Vittorio Emanuele al II-lea și era mărginită, la est, cu Horti Lamiani (Grădina Lamiani), așa cum a reiese din surse literare.

Intre anii 42 și 35 e.A., Mecena a creat grădinile și propria vilă pe colina Esquilin,  recuperând o zonă a unei necropole antice, amintită de poetul Horatiu, care a și criticat acțiunea. Dar memoria terenului funerar antic nu a fost, probabil, eliminată în întregime de prietenul lui Augustus, care a păstrat într-o anumită zonă de grădinii  unele monumente funerare valoroase la exterior.
Auditorium Mecena
Se spune că Mecena (Mecenas) a fost primul care a construit la Roma, în grădinile sale, o piscină cu apă termală fierbinte.
Horti (grădinile) au devenit proprietate imperială, după moartea lui Mecena, iar viitorul împărat Tiberius (14-37 e.N) le-a folosit mult timp după întoarcerea sa la Roma din exilul autoimpus pe insula Rhodos..
Nero le-a incorporat palatului său Domus Aurea. Se spune că dintr-un turn situat în acele grădini, Nero a urmărit, probabil, focul ce a cuiprins Roma în anul 64 e.N,. foc care i-a creat loc ca să refacă urbanismul mizer al capitalei învechite.

Grădinile Mecenas se învecinau cu grădinile din proprietatea lui Lucio Elio Lamia (Horti Lamiani). Este dificil de conciliat între indicațiile topografice furnizate de autorii antici pentru a stabili limitele lor și localizarea lor exactă. Cercetătorii nu sunt de acord că s-ar fi extins pe ambele părți ale agger-ului, la nord și la sud de poarta Esquilină. Totuși, faptul că multe morminte din necropola antică Esquilină au fost gasite la nord-vest de colțul din Piazza Vittorio Emanuele al II-lea, zonă situată în afara Porții Esquiline și al agger-lui și la nord de Via Tiburtina Vetus, conduce la concluzia că Maecenatis Horti s-ar fi extins la nord de acea poartă și pe ambele părți ale digului de apărare republican acum în desuetudine (agger-val de pământ ce sprijinea un zid).
In secolul al doilea e.N, Grădinile Mecena au devenit proprietatea lui Marcus Cornelius Fronto (Cirta, 100 - Roma, 166), un profesor de retorică și tutore al lui Marcus Aurelius și al lui Verus Lucius (sunt, probabil, Maecenatiani Horti menționate de însuși orator într-una din scrisorile sale). O însemnare cu numele de Fronto a fost găsită în Auditoriumul lui Mecena.
Singura dovadă arheologică minunat conservată din monumentele vilei lui Mecena o constituie așa-numitul Auditorium al lui Mecena, un triclinium subteran folosit în special vara, decorat cu picturi de grădină și îmbogățit cu sculpturi mici și fântâni. Picturile provin din primul deceniu al sec.1 e.N, etapă în care grădinile au devenit proprietate imperială. Se apreciază că Auditoriul , cu  gradene de teatru era folosit pentru spectacole de recitări și de muzică pe perioadele calde ale anului, când poziționarea subterană și șuvoaiele de apă creau un ambient plăcut pentru Roma.
Numeroasele lucrări de artă găsite, în principal, în secolul al 19-lea, în timpul lucrărilor de construcție a noului cartier Esquilin, atestă existența colecțiilor de artă, de excepție, ale lui Mecena, dar și mobilierul de lux ale reședinței sale. Multe dintre lucrările din marmură și piatră s-au găsit sub formă de fragmente și reutilizate ca material de construcție în pereții unor clădiri noi, potrivit unui obicei bine atestat la Roma.
Printre aceste lucrări s-a găsit o fântână în formă de corn de băut (rhyton), semnată de către Pontios grecul, Aceasta se remarcă printr-un relief fin, cu subiect dionisiac, derivat din modele elenistice ale sec.al 2-lea e.A. S-a mai găsit lucrarea numită Moartea lui Seneca, tot o inspirație după modelele grecești din sec. al 5-lea e.A, dar și o copie a unei Amazoane, originară tot din sec.al 5-lea e.A, o statuie de marmură reprezentând pe Marsyas și o statuie a unui câine din marmură verde.

                                        
                                                                   Corn de băut - rhyton
Foarte importantă este prezența unui grup de Muze perfect integrat în programul decorativ al grădinii, lucrare care, și ea, reflectă bine înclinațiile artistice ale Mecena.
Grupul Auriga Esquilină, este o lucrare cu profil artistic remarcabil de la începutul anilor imperiali, creat în stilul sec.al 5-lea e.A. Această lucrare este, împreună cu statuia lui Marsyas, este un exemplu de succes de recuperare prin reasamblare a fragmentelor găsite în aceeași zonă.
Alte lucrări remarcabile, care reprezintă o reamintire constantă a culturii artistice grecești, sunt reprezentate de un grup de monumente funerare de exterior, originale și copii excelente ale unor opere grecești, cum ar fi statuia lui Demeter, sau luptătorul del Ercole, un original de la sfârșitul sec.al 4-lea e.A, statuia muzei Erato. In plus față de aceste lucrări enumerate succint, s-au mai găsit torsuri de fauni și al zeiței Venus, un ghiveci în forma unui cap împodobit cu ramuri de iederă și flori, un altar rupt, partea de jos a unui grup de eroi și o femeie drapată și șapte Hermeși, filozofi, sportivi, etc. Pe lângă sculpturi s-au descoperit multe mozaicuri, inclusiv cele lucrate în opus vermiculatum montate pe plăci.

Istoria săpăturilor din Grădinile lui Mecena a început cu descoperirea celebrului Auditorium al lui Mecena, până în prezent cea mai valoroasă dovadă arheologică privind reședința somptuoasă a  lui Gaius Clinius Maecenas.





marți, 19 martie 2013

ROMA - SUBTERANE - AUDITORIUM MECENA XXXX


               Auditorium-ul lui Mecenas este o experiență arhitectonică descoperită la Roma (de fapt, un nymphaeum, mai degrabă decât un auditoriu) situată în Largo Leopardi pe colina Esquilin. Astăzi este un site condus de municipalitatea din Roma, care programează vizitarea.
Vedere longitudinală a Auditoriului Mecenas
Cladirea a fost subterană și a făcut parte din Horti Maecenatis (grădinile lui Meceas), fiind descoperită și excavată în 1874. 
Se prezintă sub forma unui subsol mare, dreptunghiular (24.10 x 10.60 m), cu o absidă pe una dintre laturile scurte. S-a dedus că a fost creată în jurul anului 30 e.A.  Gaius Mecenas Cilnius (68-8 e.A) a provenit dintr-o vrche familie etuscă și a devenit un consiler influent, dar și un prieten al împăratului Augustus.  
Absida Auditoriului Mecenas

Marele poet roman Quintus Horatius Flaccus a identificat locul cu Vila de Mecena de pe Esquilin, vilă care a fost construită pe partea de sus a zonei cu o veche necropolă și după nivelarea unui agger antic, adică a unui val de pământ ce susținea un zid. Pe latul Viei Leopardo, edificiul s-a suprapus peste Zidul servian distrugând totul.
Spații adiacente subterane cu legătură la Auditoriumul  Mecenas
După moartea lui Mecenas (8 e.A.), vila a fost anexată la proprietățile imperiale și apoi acordată împăratului Tiberius, după întoarcerea lui din exilul la Rodos. El a realizat o restructurare. Din această fază au rămas picturi de grădină la fântână, picturi din stilul trei al clasificării picturilor romane, picturi care pot fi asemănate cu frescele din grota subterană a vilei Liviei (sfârșitul sec. 1 e.A).


Secțiune longitudinală a Auditoriumului Mecenas
Partea din față a camerei este mai mare decât în spate, în care, de fapt, au fost realizate șase nișe pe fiecare parte. Alte cinci nișe sunt situate pe peretele absidei, deasupra unei cavea (adâncitură semicirculară de teatru) cu șapte gradene circulare, inițial acoperite cu marmura cipollino, ca să formeze un fel de teatru auditoriu mic. Acesta poate fi accesat (în antichitate ca si astăzi), printr-o scară. La cel mai înalt nivel al cavea veneau niște tuburi (mai târziu, blocate).  Șuvoaiele de apă, care curgeau în sală de la această instalație specială, au identificat clădirea drept un nymphaeum cu trepte, probabil decorate cu vaze de flori, astfel că apa curgea scenografic. Ansamblul a fost împodobit cu picturi în nișe cu picturi de gradină, obținându-se impresia unui parc magnific subteran.
Nișă pictată din Auditorium Mecenas
Mediul auditoriului nu a fost izolat, acesta fiind conectat la un sistem de camere și coridoare, din care nymphaeum-ul a făcut parte. Datarea stabilimentului s-a făcut ținând seama de tehnica de construcție (opus reticulatum) cu cărămizi mici de secțiune patrată și zidite cu unul din colțuri în jos. 
Spectacol de muzică modern în Auditorium Mecena
Acest mod de construcție al zidurilor confirmă o perioadă de realizare cuprinsă între sfârșitul Republicii și anii Imperiului timpuriu. Contemporană acelei perioade este o podea acoperită cu mozaic, cu gresie fină albă pictată cu benzi roșii printr-o tehnică specială, numită encausto. Deasupra s-a pus apoi o podea de marmură. O a treia etapă a fost, probabil, zidul de cărămidă ce se odihnește pe partea de jos a cavea.
Intersectarea cu zidul servian
Acest mod de construcție al zidurilor confirmă o perioadă de realizare cuprinsă între sfârșitul Republicii și anii Imperiului timpuriu. Contemporană acelei perioade este o podea acoperită cu mozaic, cu gresie fină albă pictată cu benzi roșii printr-o tehnică specială, numită encausto. Deasupra s-a pus apoi o podea de marmură. O a treia etapă a fost, probabil, zidul de cărămidă ce se odihnește pe partea de jos a cavea.


Auditorium Mecenas văzut din Piazza Leopardi
Conturul copacilor, care pare suflat de vânt, era populat de un număr mare de păsări în zbor și în stare de odihnă. Folosirea nișelor i-au forțat pe artiști să inventeze o modalitate de a ocupa grosimi mai mari, grosimi care au fost decorate cu o ploaie de flori artificiale. Nișele se configurează ca elemente independente în arhitectura camerei, par fi "arcuri de fereastră" de sticlă cu vedere spre o grădină dincolo de care se deschide un spațiu "infinit" fără elemente perceptibile.

luni, 18 martie 2013

ROMA - LUDUS MAGNUS XXXX


             Gladiatorii erau recrutați și antrenați în școli speciale numite ludus, care puteau fi particulare, municipale, sau imperiale, mai târziu. Aceste stabilimente dețineau o suprafață de antrenament, acoperită cu nisip ca și arenele în care urmau să lupte. Unele suprafețe de antrenament au avut, mai târziu, forma ovală, asemănătoare cu acea din arene. Alături de acele suprafețe închise se aflau și celulele în care locuiau gladiatorii și încăperi pentru alte nevoi și servicii.


                                                 
In ultimile două secole ale republicii, școlile ludus erau foarte numeroase. Cele mai renumite se aflau la Capua, în Campania. La Pompei exista un ludus municipal. La Roma, pe timpul imperiului, împăratul a deținut monopolul jocurilor sângeroase cu gladiatori și al școlilor ludus. Ludus Magnus a fost cel mai celebru dintre cele patru ludus-uri imperiale, mai ales că era construit lângă marele amfiteatru al Flaviilor, cel numit Colosseum. Ludus Magnus dispunea de loje, de intrări proprii și de gradene pe care se puteau așeza cei ce aveau dreptul să asiste la antrenamente.



Ludus Magnus a fost construită sub împăratul Domitianus (81-96 e.N) și reconstruită sub împăratul Traianus (98-117 e,N), dar a fost inaugurată și de Hadrianus (117-138 e.N). Despre existența marelui ludus s-a aflat încă din sec.al 15-lea, când s-a descoperit un plan al Romei desenat pe marmură, la începutul sec. al III-lea e. N, pe timpul lui Septimius Severus. Locul este astăzi mult mai bine cunoscut, cu adevărat delimitat, datorită a două campanii de săpături. Această școlă de luptători necruțători a avut un plan, în principiu, obișnuit, dar mult extins. Curtea sa era înconjurată pe toate laturile de toate construcțiile necesare găzduirii și întreținerii gladiatorilor. O trăsătură interesantă era prezența, în interiorul stabilimentului, a unei reproduceri în miniatură, dar care păstra aceleași proporții, a arenei din Colosseum. Aceea arenă în miniatură permitea gladiatorilor de a-și reprezenta limitele terenului pe care erau nevoiți să lupte în fața spectatorilor. Această arenă mică putea primi și unii spectatori, adică spectatori priviligiați, sau gladiatori ce asistau la evoluțiile colegilor lor.

Ludus Magnus făcea parte dintr-un ansamblu impresionant de infrastructuri, ansamblu destinat să servească Colosseum-ul și spectacolele monumentale. In jurul magnificului amfiteatru au mai fost reperate alte trei școli ludus. Erau două alte școli de gladiatori, ludus dacicus și ludus gallicus și o școală destinată antrenării luptătorilor cu animale sălbatice (venatores), numită ludus matutinus.  In afară de aceste trei școli de luptători, mai erau o seie de edificii legate de jocurile din arenă. Arheologii au depistat următoarele amplasamente:
-          Spoliarum - locul unde erau aduse cadavrele gladiatorilor.
-          Saniarium – infirmeria Colosseum-ului.
-         Armamentarium – armureria principală a amfiteatrului. Armele ce erau folosite de gladiatorii din cele patru ludus erau păstrate și confecționate aici.
-        Summum Choragium – locul unde se depozitau toate mașinăriile scenice ale luptelor și ale altor tipuri de spectacole.

Aceste diferite edificii demonstrează grija pentru aspectulul monumental pe care îl rezervau împărații spectacolelor din marea arenă și importanța pe care o acordau, deasemenea, gusturilor și distracției societății din Roma.
Ludus Magnus era construit între colina Esquilin și Coelius, o zonă deja ocupată de construcții din timpul republicii și din timpul împăratului Augustus. Ruinele încă vizibile ale monumentului aparțin stadiului din timpul lui Traianus, când nivelul lui a fost crescut cu circa 1,5 metri.
Resturile complexului au fost descoperite în 1937, dar săpăturile au fost terminate douăzeci de ani mai târziu. Planul Romei din timpul lui Septimius Severus a  menținut, totuși, o oarecare îndoială privind amplasamentul Ludus-ului Magnus și altor construcții adiacente, dar acum arheologia și-a spus cuvântul.
Pentru a face cât mai eficace legătura dintre Ludus Magnus și Colosseum, a existat o galerie subterană de comunicație. Aceea avea la intrare o lărgime de 2,17 metri. Galeria începea chiar sub amfiteatru și atingea marele ludus în colțul în colțul lui de sud-vest.


In centrul Ludus-ului Magnus se afla arena ovală, înconjurată de o mică cavea (zona de tribune înconjurătoare), pentru un mic număr de spectatori. Cavea era înconjurată de un portic rectangular (circa 100 de metri fiecare  latură) cu coloane din travertin. Porticul corespundea cu un număr de încăperi folosite de gladiatori pentru prezentări, în urma victoriilor din arenă. Numai câteva frânturi de coloane au fost ridicare pe locurile unde au stat odinioară.


In colţul de nord-vest al porticului, a fost restaurată una din cele patru fântâni triunghiulare care serveau în antichitate. O mare parte din structurile stabilimentului din cărămidă au fost acoperite, la origine, cu plăci de marmură.
Intrările în Ludus Magnus erau situate pe marile lui axe. Cea din latura de nord a edificiului, ce corespundea cu Via Labicana, era probabil rezervată personajelor importante, ce ajungeau la locurile decorate pentru onor în cavea.
Existenţa acelui Ludus Magnus s-a terminat, ca şi a Colosseum-ului, odată cu interzicerea și sfârşitul spectacolelor cu gladiatori. Inainte de mijlocul sec.al 6-lea e.N. zona nu se mai afla în sarcina nimănui şi au fost construite multe biserici, cu toate că populaţia se diminua continuu.