ROMA -BISERICA SANTA SUSANNA ALLE TERME DI DIOCLEZIANO XXXX

Primul lăcaș de cult creștin ce a existat aici, pe locul basilicii Santa Susanna, pe la la sfârșitul sec.al 3-lea. Atunci ocupa o casă particulară, o domus ecclessiae, casă de reunire clandestină a unei grupări creștine Excavațiile din sec.al 19-lea au găsit pereții actualei biserici aliniați cu cei subterani ai casei creștine antice. Există presupuneri cu rădăcini legendare că acea casă antică a fost un  titulus al papei Caius (283-296). Titulus-uri au fost numite primele locașuri parohiale din Roma, locașuri care nu luaseră forma de biserici. Identificarea acelei case cu cea care a servit papei Caius nu este un fapt în totalitate sigur, ci tot legendar. Tot legendară este și o altă ipoteză, cum că în acel loc a fost martirizată Santa Susanna.

Prin tradiție (lipsită de documentare), prima biserică a fost construită pe locul titulus-ului în anul 330 e.N, sub domnia împăratului Constantin cel Mare. Un sinod din anul 565 a fost primul eveniment unde s-a menționat biserica Santa Susanna ca fiind în activitate și că ea ar fi fost inițial casa unui patron al comunității creștine din preajmă. Cu toate acestea s-a menținut tradiția că ea a fost locul unui martiraj al unei fecioare. O legendă privind acel martiraj a fost scrisă târziu, în sec.al 6-lea. Acel eveniment sângeros este o ficțiune romantică în care se menționează că legendarul creștin Caius a fost unchiul martirei, iar un alt personaj creștin, Gabinus, a fost tatăl ei și chiar copropietar al titulus-ului.

Papa Leon al III-lea (795-816) a redecorat și restaurat bătrânul și sărăcăciosul edificiu creștin. A rezultat o bazilică în formă de T  cu douăsprezece coloane pe fiecare parte. Lăcașul a fost reconstruit din nou sub papa Sixtus al IV-lea (1471-1484).

In 1587, papa Sixtus al V-lea a adăugat bisericii o clădire pentru o nouă comunitate de călugărițe cisterciaene. Cardinalul Girolamo Rusticucci a recostruit din nou biserica între anii 1593-1603, cu ajutorul arhitectului de renume Carlo Maderno. Arhitectul a creat bisericii o fațadă în stilul baroc, obișnuită vremii sale.

Mănăstirea cisterciană a avut mare succes, asatfel încât a fost capabilă de a organiza o nouă comunitate fiică la Nepi, în 1618. Maicile au fost expulzate de către francezi, pe timpul lui Napoleon, între anii 1811 și 1814. Ele au fost din nou deposedate de către guvernul italian, după 1870, dar li s-a permis să ocupe o mică parte a mănăstirii lor originare.

In 1921, papa Benedict al XV-lea a autorizat transformarea bisericii, în biserică națională pentru Statele Unite ale Americii. Această cedare s-a realizat de facto în 1922 (în mod oficial din 1924), iar Părinții Pauliști au primit responsabilitatea pastorală pentru această biserică tradițională. Numele lor oficial este "Societatea misionară a Sfântului Apostol Pavel", fondată în New York City.

Fațada  bisericii este o capodoperă realizată de Carlo Maderna și terminată în 1603. Derivată din operele Contra-Reformei al căror tip este fațada de la biserica Gesu, ea se distinge, în acelaș timp, prin dorința de a rupe austeritatea cu ajutorul coloanelor semi-angajate, prin efectele de lumină create de nișe și prin frontoane. Se poate admira armonia care domnește între cele două etaje prelungite de volute laterale.
La interior prezintă o decorație caracteristică manierismului roman. Pereții navei unice sunt acoperite de picturi în frescă prezentate ca niște tapiserii, picturi datorate lui Baldasare Croce (1558-1628). Ele ilustrează istoria legendară a Susannei din Vechiul Testament. Retablul de la altar reprezintă tăierea capului sfintei Susanna, pictură realizată de Tommaso Laureti. In cor, scenele, pictate de Cesare Nebbia (1536-1614) și de Paris Nogari (1558-1628) se referă la istoria sfintei Susanna și a altor martiri ale căror relicve sunt păstrate de biserică. Coloanele răsucite, care încadrează picturile navei, au fost, probabil, adăugate în sec.al 17-lea, după ce Bernini a executat baldachinul basilicii Sfântul Petru (1624), coloane care au servit ca inspirație. Decorația din stuc în presbiteriu a fost lucrată de Matteo Zocolini. Tot în presbiteriu, pe zidul din stânga, se află o mare frescă a lui Croce, reliefând martiriul sfântului Gabinius.

Locul sfânt al bisericii s-a găsit timp de 17 secole lângă Termele lui Diocletianus, între acestea și Zidul servian, vechiul zid al Romei.