duminică, 6 februarie 2011

ISTANBUL - MOSCHEEA ARABILOR (ARAP CAMÎI)

Moscheea Arabilor este un monument remarcabil, atât prin unicitatea şi valoarea arhitecturală, cât şi prin trecutul său. Este situată în cartierul Galata, nu departe de malul Cornului de Aur. Pentru ea s-a folosit biserica catolică Sfântul Paul şi Sfântul Dominic, aflată în grija călugărilor dominicani în momentul cuceririi Constantinopolului.
Pe locul respectiv s.a construit în sec.al 6-lea e.N. o biserică bizantină dedicată Sfintei Irina. Astăzi numai o mică bucăţică de zidărie mai aminteşte de ea.
Conform unei legende tradiţionale, o moschee s-a construit pe timpul asediului arab din anii 717-718, condus de Maslama, un comandant de oşti al califului Umar-ibn-Abdulaziz, care ocupase Galata şapte ani. Mai târziu, arabii fiind izgoniţi ca un nor de lăcuste, bizantinii au transformat edificiul în biserică ortodoxă.  Primele înscrisuri de pe edificiu coboară la anul 1232. Pe atunci biserica era dedicată Sfântului Hyacinth, dar  din 1233, vechiul edificiu a făcut loc unuia nou, dedicate Sfântului Paul şi acordat în grijă călugărilor dominicani.
Trcuseră cinci secole de existenţă a lăcaşului ortodox până când genovezii apuseni, din Galata, şi-au impus cultul lor catolic, dedicând biserica Sfinţilor Paul şi Dominic şi transformând-o după gustul lor. O piatră tombală pare a indica anul 1260 drept an al ridicării edificiului ce poate fi văzut şi astăzi In anul 1299 un călugăr dominican, fratele Guillaume Bernard de Severac, a cumpărat un edificiu din apropierea bisericii şi a înfiinţat omănăstire cu doisprezece călugări. Clădirea care se vede astăzi a fost ridicată în anul 1325, ocazie cu care a fost dedicată Sfântului Dominic. Dar obişnuinţa locală a mrnţinut şi vechea dedicaţie către Sfântul Paul. In anul 1407, papa Grigore al XII-lea a acordat lăcaşului dreptul de a vinde indulgenţe, pentru a obţine sumele necesare întreţinerii. Biserica dominicanilor are un aspect tipic apusean, cu o campanilă specific italiană, care serveşte astăzi drept minaret. Era o copie a bisericii mănăstirii Chiari din Piemont, Italia şi a celei din Liguria, Finale Ligure.
In momentul crizei finale a statului bizantin, în 1453, genovezii au colaborat cu otomanii prin faptul că nu au luat parte la apărarea Constantinopolului. Drept recompensă, printr-un tratat, Mahomed al II-lea Cuceritorul le-a acordat dreptul  a-şi păstra bunurile şi bisericile din „oraşul lor“, Galata. Cu privire la biserica Sfântul Paul şi Sfântul Dominic otomanii nu şi-au respectat cuvântul. Acesta a fost singurul locaş creştin pe care otomanii l-au transformat în moschee după cucerire.
Intre anii 1475-1478, după mici modificări, biserica a fost transformată în moschee chiar de către sultanul Mahomed al II-lea, devenind Moscheea din Galata (Galata Camîi), cunoscută şi sub numele de Marea moschee (Camikebir). Dominicanii au fost mutaţi la biserica Sfântul Petru din Galata, în anul 1476. Atunci obiectele de cult au fost mutate la Genova, iar arhiva la Caffa. In 1492, unii refugiaţi mauri din Spania au venit la Constantinopol unde sultanul i-a recompensat cu acea moschee. Donaţia a adus o nouă denumire noscheei, pe cea de Moscheea Arabilor (Arap Camîi). In anul 1731, cartierul Galata a fost devastat de un mare incendiu, care a cuprins şi edificiul de cult. In anii următori, 1734-1735, mama sultanului Mahmud I-ul, Saliha Sultan (Saliha Valide Sultan), a întreprins renovarea moscheei. Cu acea ocazie ferestrele în stil gotic şi portalul, au fost înlocuite cu unele în stil otoman.  Trebuie amintit că cea mai celebră dintre fântânile Galatei a fost construită tot de Sliha Sultan, în 1732. Fântâna a urmat stilul baroc otoman, are cupolă şi prezintă minunate basoreliefuri ca o dantelă de marmură. Moscheea Arabilor a suferit un nou incendiu în anul 1808. La mijlocul sec.al 19-lea, Adile Sultan, fiica sultanului Mahmud al II-lea a reparat-o din nou. In anul 1868 s-a adăugat  o fântână rituală (şadirvan)  
Cu ocazia unor renovări şi săpături din anul 1913, sub dalele pavimentului s-au găsit morminte de călugări dominicani care au fost transferate în depozitele Muzeului Arheologic. Galeriile de lemn adăugate de otomani nu au darul de a pune în valoare monumentul, au un stil mizer. De altfel, din ornamentaţia originală nu s-a mai păstrat nimic.
Biserica având caracteristici arhitecturale total deosebite de cele bizantine şi moscheea rezultată a devenit una cu trăsături unice şi foarte interesantă. Are trei nave rectagulare şi o zidărie din cărămidă şi piatră tăiată. Avea ferestre şi portal gotic, iar pe laturi capele ale unor familii genoveze. Acoperişul plat, care i-a redus din înălţime şi galeriile de lemn, specifice moscheilor, s-au adăugat la reparaţiile dintre anii 1913-1919. A rămas totuşi cea mai mare moschee din Galata.

ISTANBUL - PIATA TAKSIM


Monumentul Independenţei - Piaţa Taksîm

Piaţa Taksîm, se află la capătul bulevardului Istiklal (Independenţei), pe platoul cel mai înalt al colinei pe versanţii căreia se caţără cartierele Galata şi Pera. Are o suprafaţă grandioasă şi este socotită piaţa principală a „oraşului nou“. Este un centru nervos multicultural al metropolei, centru care trăieşte 24 de ore din 24 şi atrage un trafic rutier extrem de intens în jurul sensului giratoriu din mijlocul său.
In mijlocul ei se ridică Monumentl Independenţei (Istiklal Aniti), creat de sculptorul italian Canonica, în anul 1928. O latură a monumentului îl prezintă pe Atatűrk pe timpul unei lupte decisive contra grecilor, după primul război mondial. Intr-o altă latură, Atatűrk este reprezentat împreună cu Ismet Inőnü şi cu mareşalul Çakmak, anunţând proclamarea republicii. Pe latura de est şi vest armata turcă este simbolizată de un soldat ce ţine drapelul Turciei moderne. Tot în piaţă se mai găseşte şi un edificiu vechi, din sec.al 18-lea, care a servit drept „staţie de distribuţie”a apelor potabile, de la care îşi trage şi numele chiar piaţa (în arabă taksîm înseamnă distribuţie). Piaţa este şi un centru nodal al traseelor de autobuze care circulă către foarte multe cartiere, chiar şi către cele mai îndepărtate.
Piaţa Taksîm (Taksîm Meydani) s-a dovedit un spaţiu ideal pentru defilări, adunări pentru sărbători naţionale, adunări politice, manifestaţii politice şi chiar pentru confruntări politice sângeroase. Din această cauzăpiaţa este puternic supravegheată de poliţie.
La răsăritul pieţei se ridică Opera şi hotelul de lux Etap–Marmara. Mai departe atrag privirile alte hoteluri de primă clasă ale Istanbulului: Sheraton, Hilton şi Ritz-Carlton. In acelaşi sector se găseşte un teatru în aer liber, Palatul Sporturilor şi al Expoziţiilor, Universitatea Tehnică a Istanbulului şi Centrul cultural Atatürk. Nimic atractiv, totul modern şi anodin.
Mult mai atractiv decât ansamblul pieţii foarte largi, este Muzeul Militar, amenajat în cartierul Pancaldi din apropiere. Instalat odinioară în Biserica Sfânta Irina din spaţiul Palatului Topkapî, acesta este cel mai vechi muzeu al oraşului, fiind fondat în 1726. Mutat în 1959 pe noul amplasament, muzeul oferă acum o foarte bogată colecţie de arme din epoca otomană (sec. 15-20).
Fanfara Ienicerilor, aparţinătoare muzeului, oferă în fiecare zi între orele 15-16 un concert simbolic. Este o ocazie unică de a-ţi face o idee, cât mai apropiată de realitate, despre corpurile armatei otomane care a terorizat Europa întreagă pe timpul sultanilor. Costumaţia celor din fanfară, ritmul lor de marş, agresivitatea şi ritmicitatea muzicii intonate cu putere din instrumente ale vremii, tobe şi suflători, fac să ţi se încreţească pielea pe corp. Muzica şi mişcările soldăţimii otomane dau măsura unei forţe armate cutremurătoare.
Famfara şi parada trupelor se mai repetă, cu unele ocazii, la intrarea în Palatul Dolmabahçe, pentru deliciul turiştilor. Costumaţia celor din fanfară, ritmul lor de marş, agresivitatea şi ritmicitatea muzicii intonate cu putere de instrumentele vremurilor apuse, tobe şi suflători, fac să ţi se încreţească pielea pe corp. Muzica şi mişcările soldăţimii otomane dau măsura unei forţe armate cutremurătoare.

ISTANBUL - CARTIERUL PERA


Tranvaiele vechi de pe Istiklal Caddesi
 Cartierul Pera s-a dezvoltat în urma cartierului Galata, spre nord şi răsărit de acesta, adică spre culmea dealului de vis-a-vis de Constantinopol. Numele de Pera pare a veni de la un vechi nume grecesc al locului, d'en Sykais de Peran de, adică „câmpul de cealaltă parte“.

Aznavur Pasaji
 De altfel, privind harta Istanbulului, Pera apare ca o extensie a „oraşului genovez“ mai vechi. Colina pe care se întinde Pera s-a urbanizat în sec. al 16-lea, fapt ce o cataloghează ca „mai tânără“ decât cartierele centrale mai joase. Cu toate că numirea este puţin desuetă, se utilizează încă pentru a desemna locuirea cuprinsă între pieţele Tűnel şi Taksîm.
Pera reprezintă una dintre cele mai importante cartiere centrale al Istanbulului şi în mod cert unul dintre cele mai pline de viaţă. Este înconjurat din trei părţi numai de cartiere moderne ale metropolei. Pera era la începutul sec. al 20-lea mândria Istanbulului. Ambasade, şcoli prodigioase, imobile falnice, teatre, cinematografe, restaurante şi taverne, făceau viaţa istanbulioţilor vie şi bogată. Pera începuse a fi numită „Parisul Oriental“.



 Devenise fieful unor puternice familii şi instituţii străine, dar Revoluţia turcă a pus sfârşit nu numai privilegiilor străinilor şi ale minoritarilor, dar şi rolului de capitală al Istanbulului, după anul 1923.
In anii 30, un prim val de locuitori a părăsit cartierul pentru a se stabili în noile suprafeţe urbanizate la nord (Pancaldi, Bomonti, Sisli, etc.). Apoi, evenimentele din septembrie 1955, au precipitat plecarea în masă şi forţată a grecilor din întregul oraş, precum şi din Pera, unde erau foarte numeroşi. Apusenii au părăsit Pera în masă între anii 1964 şi 1974. Mulţi au optat pentru noile cartiere de la nord, est şi vest de aglomeraţia istanbuliotă, dar cea mai mare parte pentru a se restabili în străinătate.
Intre 1980 şi 1990, Pera prezenta un tablou trist de delăsare, fiind greu de imaginat splendoarea trecută. Astăzi se fac eforturi pentru revigorarea cartierului. Vechea mare stradă a Perei – Istiklal Caddesi – care uneşte Piaţa Tűnel cu cea de la vârful colinei, Piaţa Taksîm, trecând prin Piaţa Galata Saray, este o cale pietonală prin care circulă calm un tramvai bătrân cu cremalieră.
Pe această stradă explodează toată tinerimea acestei părţi de oraş şi toate resursele de revigorare a pierdutei bogăţii. Aici supravieţuiesc vechile tradiţii legate de modernism.

Tarabă cu dulciuri în piaţa Galata Saray
 Pera, cu toate că face parte din centrul istoric al Istanbulului, are ca direcţie de dezvoltare a o modernitate cu pecetea „Anilor Nebuni“. Noile cartiere ce se întind ca braţele unei caracatiţe în interiorul provinciei, nu se bucură, ca Pera şi Galata, de dualitatea modernismului şi tradiţiei bogate, ele sunt depersonalizate ca oricare alt oraş modern al Europei, cu largi bulevarde, cu supermagazine şi cu turnuri de beton şi de sticlă.
Vechiul Constantinopol, desemnat astăzi generic cu numele Sultanahmed, cu toate că îşi păstrează o veche pecete orientală, nu oferă locuri la fel de atractive noaptea, ca cele din Galata şi Pera, pentru cei ce vor să se distreze sau să se destrăbăleze. Istanbulul vechi îşi păstrează însă valurile de vizitatori, gata să se mire, să admire şi să cumpere, dar pregătiţi ca  la o anumită oră să se retragă pentru o bine meritată odihnă.

Cicek Pasaji - Pera
 Ajunşi în Pera, în centru, după un urcuş greu şi împletit cu deviaţii laterale şi cu multe opriri pe la magazinele bulevardului Istiklal Caddesi, nu ne-am putut abţine de a arunca câteva priviri prin renumita Piaţă Galata Saray, una dintre cele mai atractive ale oraşului. Plasată chiar în inima cartierului şi în pofida creşterii numărului de turişti ea îşi păstrează aspectul de mică piaţă de cartier. Se pot vedea acolo magazinaşe înghesuite cu mese supraîncărcate, unele dughene restaurant, ceainării, negustori ambulanţi, pasaje şi străduţe sub cerul liber. Se pot petrece cu uşurinţă ore întregi inspirând parfumurile şi apreciind culorile unui colţ de lume cu adevărat pitoresc.

Cicek Pasaji - interior
 Produsele care se vând aici sunt renumite pentru calitatea lor excelentă, fiind destinate în principal locuitorilor oraşului, buni cunoscători şi mai puţin turiştilor. Aici se poate găsi cel mai bun locum (rahat), cele mai bune baclavale, cel mai bun fistic, caviar, sugiuc şi multe altele nenumărate. In piaţă pătrund numeroase pasaje laterale. Pasajul Europei (Avrupa-Drob) este plin de magazine de antichităţi şi bijuterii. Pasajul Crepsin adună anticari, iar pasajul Pera sau al Florilor, grupează restaurante scumpe şi ademenitoare într-un frumos şi inedit decor din sec. al 19-lea.
Mai departe şi mai la „altitudine” am ajuns în punctul terminus al traseului zilei, în Piaţa Taksîm, aflată la capătul bulevardului Istiklal.

ISTANBUL - TURNUL GALATA

Turnul Galata, una dintre singurele mărturii ale începuturilor fortificaţiilor vechiului oraş de colonişti apuseni, Galata, a fost construit de genovezi în anul 1348, înlocuind un turn mai vechi, Castellin ton Galatou (în limba greacă). In prima etapă a primit numele de Turnul lui Christos.
Turnul Galata şi parte de cartier, văzut din Constantinopolul vechi
Structura sa de piatră este circulară, puţin tranconică spre vârf, şi dominatoare peste ambele maluri ale Cornului de Aur. Târziu, când au intrat în stăpânirea lui, otomanii l-au folosit ca închisoare, apoi ca turn de observaţie pentru semnalarea incendiilor. Intre anii 1964-1967, i s-a adăugat un acoperiş conic, care se armonizează bine cu restul structurii.
O cale de rond circulară, la înălţimea de 69 de metri de la sol, oferă o panoramă de 360 de grade asupra vechiului Constantinopol, asupra Cornului de Aur, asupra cartierelor Galata şi Pera, dar şi asupra Bosforului şi a Mării Marmara, cu insulele Prinţilor la orizont. Pe timp senin şi clar se pot percepe chiar crestele Bithyniei, cu vârful Olimpul Bithyniei (Ulu Dagi), din preajma marelui oraş Bursa. La calea de rond a turnului se ajunge cu  ajutorul unui ascensor şi cel mai bine este să caute priveliştile din prima parte a zilei, pentru a folosi cele mai favorabile momente ale luminii solare spre răsărit, sud şi apus, mai ales peste Constantinopolul antic.
Pe timpul perioadei bizantine în dreptul Turnului Galata, exista un turn vechi ce servea la acţionarea unui lanţ gigantic şi greu. Lanţul, scufundat puţin sub luciul apei bara trecerea vaselor în Cornul de Aur pe timp de război. Pentru a-şi trece navele de asalt dincolo de barajul lanţului, în apele Cornului de Aur, Mohamed al II-lea Cuceritorul s-a văzut nevoit să le tracteze pe uscat peste actualul pinten de deal al Galatei. Le-a trecut din Bosfor în Cornul de Aur pe un făgaş terestru. El a urmat metoda aplicată de ruşii invadatori dinspre Marea Neagră cu şase sute de ani înainte. Ruşii au venit la atac îmbarcaţi în monoxile, vase rudimentare scobite în trunchiuri de copaci. Acele au trecut mai uşor din Bosfor în Cornul de Aur, dar au fost spulberate de renumitul „Foc grcesc”, folosit de bizantini.
Mahomed al II-lea urma să devină un supraom al epocii sale, o forţă malefică pentru creştinism şi pentru Europa viitoarelor secole. Odată cu el, turcii au uitat de zdrobitoarea înfrângere aplicată lor şi sultanului Baiazid I-ul „Fulgerul” de către neîndurătorul Timur Lenk în urmă cu cincizeci de ani, în 1402 , lângă Ankara (fosta Angora). Sultanul cuceritor trebuie să-şi fi amintit că un înainaş al lui Timur Lenk, inegalabilul cuceritor asiatic, Gingis Han, avea un inel de fier pe care era gravat principiul: “Puterea este dreaptă”.
Turnul pentru lanţ exista încă pe timpul Cruciadei a IV-a, dar a suferit mari distrugeri. Genovezii l-au reconstruit după alungarea urmaşilor cruciaţilor şi a veneţienilor de către împăratul Mihail al VIII-lea Paleologos. Intre 1273 şi 1453 a colonia genoveză s-a transformat într-o aşezare independentă faţă de puterea bizantină.
In sec. al 17-lea, primul turc zburător, Hezarfen Ahmed Çelebi, s-a lansat de pe Turnul Galata cu aripile fabricate de el. Se spune că a reuşit să traverseze Bosforul aterizând în piaţa cartierului Űskűdar. Sultanul Murad al IV-lea l-a recompensat generos, acoperindu-l în aur, dar, mai târziu, din invidie l-a exilat în Algeria otomană.
In prezent din fortificaţiile „oraşului“ Galata nu au mai rămas decât câţiva zeci de metri, porţiuni pierdute în mijlocul construcţiilor mai recente. Singura poartă originală a fortificaţiei genoveze care a mai poate fi văzută este cea numită Poarta Sfântului Gheorghe, sau Poarta Sfântului Anton. Se află în partea de răsărit a „oraşului“ şi este puţin reprezentativă în raport cu înălţimea de odinioară a zidurilor. Deasupra ei este prinsă o placă veche de bronz cu blazonul Republicii Genova, Crucea Sfântului Gheorghe. Blazonul este încadrat de blazoanele Casei Doria şi Casei de Meruda, nobile şi puternice familii genoveze.
Subteranele din preajma Turnului Galata au servit multe secole ca închisoare înfricoşătoare, apoi, din sec. al 17-lea, un demnitar otoman religios a obţinut aprobarea de a le transforma în moschee, Moscheea Subterană. Celebrul lanţ care bara navigaţia înspre Cornul de Aur pornea din preajma emblematicului Turn Galata şi se unea cu baza unui turn al fortificaţiilor Constantinopolului, de la baza Palatului Topkapî, palat construit ulterior.
Bolta Moscheii Subterane este suportată de 54 de pilaştri masivi, ca de cetate. In partea de sud-vest a spaţiului se găseşte un mihrab minuscul de lemn, iar alături, câteva morminte ascunse în nişe zidului, aparţin unor personaje sfinte. O raită prin această moschee bizară este incintată numai la gândul suferinţelor îndurate de foştii condamnaţi în spaţiul ei apăsător. Are două intrări care permit trecerea din bulevard spre cheiul Galata.
Turnul Galata, prin silueta mândră, elegantă şi robustă reprezintă o emblemă şi o mândrie a Istanbului. Imaginea lui este familiară, putând fi admirată de la mari depărtări şi din mulţime de cartiere.

ISTANBUL - CARTIERUL GALATA

Vizitatorul nu realizează o imagine completă asupra marii metropole, Istanbul, fără a vizita şi partea ei europeană, cea de la nord de Cornul de Aur, parte numită generic „Oraşul Nou“, parte gigantică de oraş care poartă o pecete adâncă a lumii ne-otomane, ne-islamice, parte care este cu totul europenizată şi modernizată. Acolo este un alt Istanbul, o altă lume turcă, unde diversitatea etnică şi culturală estompează orientalismul.

Cartier Galata văzut din vechil Constantinopol
 „Oraşul Nou” nu este cu adevărat nou pentru că locuirea lui se pierde adânc în trecutul Imperiului Roman de Răsărit, în trecutul Constantinopolului.
Este aşezat pe un pinten de deal cuprins între apele Cornului de Aur, la sud şi cele ale Bosforului la răsărit, aflându-se chiar la hotarul îngemănării lor. Dintotdeauna pe acel pinten au locuit străini neîncadraţi în marea capitală. Odată cu sec. al 13-lea locuirea s-a intensificat prin organizarea unui cartier de negustori şi bancheri genovezi, atraşi, toleraţi, şi folosiţi de împăraţii bizantini, de Curtea bizantină în continuă lipsă de fonduri, gata să-şi vândă părţi din suveranitate pentru obţinerea de împrumuturi şi alte ajutoare oneroase.
In mod tradiţional, când se vorbeşte de „Oraşul Nou” gândurile se îndreaptă spre cele mai reprezentative şi mai vechi cartiere ale lui, despre Galata şi Pera (astăzi Beyoğlu), de la nord de Cornul de Aur.
 Cartierul Galata, marcat de emblematicul turn cu acelaşi nume, se desfăşoară exact în faţa oraşului istoric, privindu-l dinspre nord. Are un plan triunghiular, cu baza între Podul Galata şi Podul Atatűrk şi cu vârful undeva spre culmea dealului, spre Piaţa Taksîm. Cartierul Pera acoperă partea de la nord şi răsăriteană a dealului, la nord de Turnul Galata şi coboară, spre răsărit, până la apele Bosforului. In vârful colinei el atinge Piaţa Taksîm, dincolo de care încep cartierele cele mult mai noi.
Numai o singură latură mică a fostului cartier Pera se orientează către Constantinopolul istoric, în rest priveşte numai spre ţărmul asiatic, prin cartierele mai mici Galatasaray, Cukurama, Cihangir, Findikli şi Katabas. Cartierul Pera este despărţit de cartierul Galata, orientat spre Cornul de Aur, de către cartierul numit Tűnel. Principala arteră a acestei părţi de oraş este numită Istiklal Caddesi (Strada Libertăţii).

Istiklal Caddesi - tramvaiul cel vechi (1871)
 Dincolo de cele două cartiere istorice, Oraşul Nou s-a întins aproape nemăsurat, numai cu cartiere moderne şi cu o reţea rutieră aerisită şi fluentă. El este căutat astăzi de toate investiţiile străine şi de toate instituţiile bancare, comerciale, de armatori şi industriaşi.
Este greu să abordezi această parte cu totul deosebită a metropolei numai într-o singură zi.
Galata prezintă două caracteristici majore: este un oraş în alt oraş, iar la începutul sec. al 21-lea este un oraş occidental într-un oraş oriental. Occidentalii şi-au impus urbanismul în această parte a Istanbulului, deşi peste veacuri acolo li s-au alăturat mulţi orientali, greci, armeni, evrei şi turci.
Când Paleologii şi-au recucerit capitala, în 1261, de la urmaşii cruciaţilor apuseni şi de la viclenii veneţieni, ce o ocupaseră în mod necinstit în 1204, au avut nevoie pentru a face faţă ostilităţii creştine şi mai ales a puternicei republici veneţiene, de ajutorul genovezilor, inamici ereditari ai Serenisimei. Alianţa bizantino-genoveză s-a consfinţit printr-o primă concesiune acordată genovezilor de a construi un oraş propriu pe celălalt mal al Cornului de Aur, cel de nord. Era vorba de o primă aşezare, înconjurată de palisade şi cu acces la mal de mare. Aşezarea genoveză s-a dezvoltat continuu, cerând concesiunea succesivă de noi terenuri spre vârful colinei de vis-a-vis de Constantinopol. S-a afirmat drept o colonie genoveză, între anii 1273-1453, până la căderea Imperiului Bizantin. Otomanii i-au păstrat pe genovezi, dar le-au anulat statutul de largă independenţă.

Turnul Galata
  Turnul lui Christos ( Christea Turris) de pe locul actualului Turn Galata s-a înfipt într-un punct de ruptură unghiulară şi dominant a pantei. Colonia genoveză a devenit din ce în ce mai puternică. Ea s-a transformat într-un adevărat oraş occidental, cu propriile ziduri fortificate, cu case înalte de piatră, cu străzi rectilinii şi paralele, cu un ansamblu constituit din bisericile catolice Sfântul Paul (1233), construită de Dominicani şi Sfântul Francisc, pe de o parte, şi cu catedrala Sfântul Mihail de cealaltă, în marginea pieţei centrale, unde se organiza şi piaţa comercială.
Astăzi din fortificaţiile oraşului genovez nu mai poţi vedea decât resturi întâmplătoare şi Turnul Galata, iar dintre casele de piatră, atât de obişnuite Italiei, nu au mai rămas decât câteva într-o stare avansată de degradare, scorojite şi chiar înclinate.
Strada principală, a vechiului oraş genovez, porneşte de la Turn, trece prin faţa caselor patricienilor, agăţate de pantă şi pe lângă loggia podestatului (guvernatorului primar), unde se reuneau negustorii, apoi taie piaţa catedralei, pentru a descinde la mare, în punctul cel mai strâmt al Cornului de Aur, punct destinat trecerii peste ape în vechiul Constantinopol. Astăzi este vorba de strada Persembe Pazari, în lungul căreia încă se mai pot vedea ultimele „case france“, case din piatră din sec. al 17-lea şi al 18-lea, care erau locuite numai de străini, numiţi generic „franci“. Tot pe această stradă se descoperă în starea lor deplorabilă, Vechiul tribunal genovez şi Vechea închisoare, din sec. al 13-lea. Astăzi Palatul Podestatului serveşte ca atelier de nichelaj găsindu-se într-o stare de plâns, cu toate că beneficiază o protecţie sumară din partea Ministerului Culturii.
La nivelul pieţei centrale, această stradă, perpendiculară pe mare, este tăiată de o a doua axă importantă a cartierului, paralelă cu litoralul, axă care merge de la poarta Arsenalului la poarta Tophane (Turnătoria de tunuri), pe partea Bosforului. Turnătoria a devenit acum Centrul Cultural de Arte, centru numit Mimar Sinan, în amintirea epocalului arhitect otoman al sec. al 16-lea.

Capătul podului Galata dinspre cartierul Galata
 Genovezii din Galata au rămas spectatori la asediul Constantinopolului de către otomani şi au semnat un act de predare faţă de otomani. Prin tratat li se garanta siguranţa persoanelor şi a bunurilor. In plus li se acorda dreptul de a-şi păstra bisericile şi o anumită autonomie.
Otomanii au transformat puţin după aceea biserica Dominicană în moschee, actuala Moschee a Arabilor (Arap Camîi), pentru a crea împrejur un cartier de lucrători şi de şantiere navale, dar şi pentru refugiaţii mauri din Spania, izgoniţi după anul 1492.

Comerţ stradal specific
 Această modificare a constituit unica acţiune otomană de încălcare a pactului, pentru mult timp. Marile moschei construite pe acea parte a Cornului de Aur (Sokollu Mehmed Paşa, în 1576, Kiliç Ali Paşa, în 1580) s-au plasat în afara zidurilor genoveze, a cartierului Galata de atunci. Turiştii se miră când întâlnesc sărbătorirea unui carnaval, sau când văd procesiuni obscurantiste de flagelare creştină în această parte de oraş.

Palatul Podestatului genovez
 Otomanii au considerat totdeauna cartierul Galata drept un ghetou al apusenilor. Acolo trebuiau instalate ambasadele străine creştine, pe măsura venirii lor în capitală, cu excepţia celei a împăratului german, singurul care se putea considera egalul sultanului. In Galata se putea bea vin în tavernele grecilor, licoare după care unii turci traversau Cornul de Aur. Din Galata se făcea şi comerţul cu Apusul. Levantinii din Galata erau mijlocitorii, intermediarii privilegiaţi ai comerţului cu Europa. Puterea şi importanţa acelora a dus la afirmaţia că Galata a încetat cu timpul de a mai fi un ghetou, pentru a deveni o inimă economică a capitalei. Cămătarii greci, armeni, sau evrei, care împrumutau guvernul otoman în momentele de  dificultate, dar şi bancherii, se instalau în mod natural în această enclavă ne-otomană. Pe timpul războiului din Crimeea, 1854, Imperiul Otoman a fost plasat sub tutela economică a Europei occidentale, iar Galata şi-a organizat propria stradă a băncilor (Bankalar Caddesi), în acelaşi timp cu organizarea primei municipalităţi a Imperiului Otoman.
San Paolo - Galata
Presată de ambasadorii străini de a stabili servicii municipale în capitală, administraţia otomană a împărţit oraşul în paisprezece zone şi a instaurat o „municipalitate - model“ numai pentru cea de a şasea zonă, adică pentru Galata şi Pera. Primul consiliu municipal, compus în cea mai mare parte din creştini şi evrei, cu participarea pentru titlu consultativ a străinilor stabiliţi în oraş, a decis să paveze străzile, să demoleze zidurile vechi şi să deschidă o cale carosabilă pentru a urca panta între ţărm şi marea arteră din Pera (actuala Istiklal Caddesi). Pe această stradă numită strada băncilor, astăzi Voyvoda Caddesi, străbătută de primele tramvaie cu cai (1869), s-a instalat ulterior Banca Imperială Otomană, organism franco-englez, urmată apoi de alte instituţii bancare, precum Banca Camondo (bancă a evreului Abraham Salomon Camondo) , mărginită de o elegantă scară în stil baroc cu rol de stradă în pantă, construită din fondurile băncii în 1860. Un funicular, numit şi metrou, celebrul „Tűnel“ a legat Galata de Pera. Era un funicular subteran lung de 565 de metri, pus în funcţiune în 1871, care parcurgea distanţa în 80 de secunde.
Casa genoveze
Cu timpul s-a produs o deplasare a centrului de interes dinspre Galata spre Pera (Beyoğlu) şi apoi de acolo spre Piaţa Taksîm din vârful colinei ocupate de străini. Fenomenul a lăsat în urmă cartiere degradate, ocupate progresiv de emigranţii şi artizanii rurali. Procesul a început în primii ani de Republică şi s-a sfârşit în cursul anilor 50. Cu toate acestea oraşul genovez şi-a păstrat poziţia excepţională, păstrând în continuare sediile bancare, alături de vestigii interesante, de un comerţ înfloritor şi de o viaţă de noapte ce nu ţine cont de preceptele mahomedane.
Procesul de europenizare s-a accentuat cu fiecare deceniu scurs după naşterea Republicii Turcia (1923) şi se s-a accelerat în ultimele decenii şi în ultimii ani, când Turcia aspiră la cuprinderea ei în Uniunea Europeană. Dinclo de arealul tradiţional modern, Galata, metropola Istanbul a luat un avânt edilitar greu de imaginat, extinzându-se gigantic spre nord şi noed-vest.