vineri, 14 octombrie 2011

NIVELUL PENSIILOR IN EUROPA - 2011

<> <>

Harta pensiilor în Europa

Luxemburg =3.000 Euro)
Norvegia =1760)
Grecia =1620)
Danemarca =1411)
Elvetia =1393)
Italia (1141) =ranta (1108)
Islanda =1046)
Suedia =1060)
Finlanda =1050)
Austria (1026) =pania (877)
Belgia =847)
Germania =791)
Malta =615)
Slovenia =604)
M. Britanie =460)
Polonia =437)
Cehia =390)
Portugalia =354)
Ungaria =332)
Croatia =321)
Estonia =288)
Letonia =258)
Lituania =220)
ROMANIA =177)
Bosnia (171)
Bulgaria =145)
Albania =55)

Nu este de mirare că nemţii sunt suparaţi pe greci care au o
pensie medie cum este cea a elvetienilor (!), de doua ori mai mare decat a lor,
sau de peste trei ori mai mare decat a britanicilor etc.




ROMANIA - COMUNISM DIN LAŞITATEA OCCIDENTULUI

Europarlamentarul PSD Corina Cretu a declarat, la dezbaterea din PE (Parlamentul European) privind aderarea la Spatiul Schengen, ca proiectul integrarii europene este blocat de "realitati electorale penibile" si a sustinut ca Estul Europei a trait jumatate de secol in comunism si din cauza tradarii, lasitatii Occidentului.

CICERO - DISCURS SCURT IN ANUL 55 e.A. - FOARTE ACTUAL

Bugetul trebuie echilibrat,
Tezaurul trebuie reaprovizionat,
Datoria publica trebuie micsorata,
Aroganta functionarilor publici trebuie moderata si controlata,
Ajutorul dat altor tari trebuie eliminat pentru ca Roma sa nu dea faliment.
Oamenii trebuie sa invete din nou sa munceasca in loc sa traiasca pe
spinarea statului."
( Cicero , anul 55 inainte de Hristos)

IN 2066-67 DE ANI NU S-A SCHIMBAT NIMIC. DE LA ROMANI NI SE TRAGE NECAZUL !!!

miercuri, 12 octombrie 2011

NICU CEAUŞESCU - IN AMINTIRILE LUI VLADIMIR TISMĂNEANU

Pe 1 septembrie 2011 Nicu Ceaușescu, cel care a fost format, instruit, “îndrumat” și programat ca succesor al lui Nicolae Ceaușescu, ar fi împlinit 60 de ani.
Adulat în timpul vieții de apologeții dictaturii, de la Adrian Păunescu și Nicolae Dragoș la Eugen Florescu și Cornel Pacoste, de la Ion Traian Ștefănescu și Ștefan Andrei la Tudor Postelnicu și Constantin Boștină, “delfinul” Nicu Ceaușescu a simbolizat, în cariera sa, degenerarea fatală a socialismului din România, metamorfozarea sa în direcția satrapiei orientale de tip nord coreean.
Cine a fost de fapt Nicu Ceaușescu? Care au fost resorturile doctrinare mobilizate pentru a legitima o asemenea succesiune? În legătură cu acest model care combina etnocentrismul radical cu un dogmatism ideologic extrem de rigid și virulent am dezvoltat conceptul de stalinism național care este astăzi utilizat pentru interpretarea experiențelor similare din Coreea de Nord și din alte state comuniste.


Nicu Ceauşescu, Elena şi Nicolae Ceauşescu

Când l-am intervievat pe Ștefan Andrei în 1993 pentru cartea mea „Stalinism pentru eternitate”, l-am întrebat: „În 1989, în plin val de schimbări revoluționare în Europa de Est, pe cine mizați în cazul înlăturării lui Ceaușescu printr-o lovitura de palat, deci nu prin revoluție populară?” Răspunsul a fost prompt și ne-echivoc: „Pe Nicu”. Am rămas consternat, mă întrebam oamenii aceia chiar nu pricepeau nimic? Mi-a explicat că opțiunea ar fi fost între detestata Elena, pe de  o parte, și Nicu pe de alta. Așa vedeau ei lucrurile servitorii, sicofanții și valeții din Comitetul Politic Executiv, de la Constantin Dăscălescu, Gheorghe Oprea, Manea Mănescu, Ludovic Fazekas, Iosif Banc, Lina Ciobanu și Emil Bobu la Gogu Rădulescu, Suzana Gâdea, Ion Dincă, Constantin Olteanu și Popescu-Dumnezeu. Cu asemenea colegi de Comitet Politic Executiv, cine i-ar fi putut fi rival lui Nicu?


Nicu Ceauşescu la numai 17 ani

Voi povesti aici, în acest serial, despre Nicu Ceaușescu așa cum mi-l amintesc eu. Fiind politolog și istoric al comunismului, voi încerca să descifrez semnificațiile faptelor relatate. Lucrul mi se pare important și pentru a destrăma tot felul de legende hagiografice și pentru a respinge demonologiile hazardate. Până la prăbușirea din decembrie 1989, Nicu Ceaușescu a fost membru supleant al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR și prim-secretar al Comitetului Județean Sibiu al PCR, a fost deci unul dintre magnații regimului, responsabil, asemeni celorlalți activiști de la vârf, pentru perpetuarea unei dictaturi ilegitime și criminale.
A fost prim-secretar al CC al UTC și ministru al tineretului, a patronat sinistrele „șantiere ale tineretului”. Nu pretind sub nicio formă că amintirile mele sunt ultimul cuvânt pe acest subiect, dar ele pot servi unei mai adecvate interpretări a ceea ce a fost lumea secretă a nomenklaturii.

Cabana lui Cicu Ceauşescu la Sălişte - Sibiu
Am fost colegi de școală, Nicu și cu mine, vreme de 12 ani, mai întâi la Liceul „Doctor Petru Groza” (fosta „Școală Medie Mixtă cu limbă de predare rusă”) de pe strada Arhitect Ion Mincu, actualul Colegiu Național „Tudor Vianu”, apoi, începând din septembrie 1963 și până în iunie 1970, la Liceul nr. 24, actualul „Jean Monnet”.


Am numai 40 şi ceva de ani şi nu aşi vrea să mor...
(declaraţie făcută avocatei Paula Iacob)

În 1964, Nicu era bun amic cu Lena, fiica cea mică a lui Leonte Răutu, cu alți copii din zonă, de pildă Dinu și Sandu Vincze, copiii cuplului Janos Vincze-Constanța Crăciun, dar și cu Vasile (Vasea) Borilă. Relațiile cu Ghiță Gheorghiu, fiul Licăi, coleg de clasa cu noi, erau politicoase și distante. Familiile Ceaușescu și Răutu au mers împreună, în august 1964, cu mașinile de protocol, la Paris, într-o călătorie neoficială. Ceaușescu era membru al Biroului Politic, secretar al CC, șeful Direcției Organizatorice a CC al PMR. Răutu era membru supleant al Biroului Politic și șeful Direcției de Propagandă și Cultură.


Nicu Ceauşescu la procesul de după 1989 cu avocata Paula Iacob

În cadrul Biroului Politic, Ceaușescu și Răutu răspundeau împreună de relațiile cu țările socialiste și cu partidele comuniste din alte state. Ambasador la Paris era doctorul Victor Dimitriu, fost ministru adjunct al sănătății. Cel care le-a arătat Parisul a fost Tudor Vornicu, pe atunci corespondent Agerpres în capitala Franței.
Era perioada idilei româno-franceze, premierul Ion Gheorghe Maurer, cel mai fidel și influent colaborator al lui Dej, fusese în vizită oficială, se întâlnise cu președintele de Gaulle. La cinematograful “Patria” rula “Umbrele din Cherbourg” cu Catherine Deneuve și Nino Castelnuovo, pe muzica lui Michel Legrand. La radio și chiar la televizor se difuzau cântecele unor Richard Anthony, Hugues Aufray, France Gall, Sylvie Vartan, Jacques Brel.
Începea epoca filmelor de ficțiune istorică franceză precum “Cavalerul Pardaillan”, dar și a comediilor cu Bourvil, Fernandel, Pierre Etaix și mai ales “Jandarmul” lui Louis de Funes. In librăriile din centru puteau fi cumpărate cărţi din colecția”Livre de poche”, iar în chioșcurile de ziare începeau să se găsească, pe lângă “L’Humanite”, ziare şi reviste precum”Le Monde” și “L’Express”.

Am examinat biografia lui Nicu într-un eseu-studiu despre ascensiunea comunismului dinastic, transmis în două episoade, la "Radio Europa Liberă" în februarie 1983.
A fost debutul meu la ceea ce era într-adevăr ziarul vorbit al românilor de pretutindeni. Textul poate fi citit în cartea mea "Arheologia terorii", ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Curtea Veche, 2008, cu o postfaţă semnată de istoricul Cristian Vasile. La vremea difuzării sale, am motive să cred că Nicu a fost informat despre acest articol şi că a citit transcrierea sa. Nu ştiu ce va fi gândit atunci, dar, privind retrospectiv, cred că a înţeles că era vorba de un efort de a-l lămuri asupra riscurilor angajării pe un drum care nu avea cum să se termine în chip fericit. Îi reaminteam fostului meu coleg că tocmai el, cel care citise cândva cu pasiune atâtea cărţi de istorie a Romei antice, ar fi trebuit să ştie că nicio gardă pretoriană nu este într-atât de loială încât, în clipa dezintegrării puterii supreme, să rămână alături de despotul eşuat.
În toamna anului 1964, Nicolae Ceauşescu a condus delegaţia PMR la funeraliile liderului comunist italian Palmiro Togliatti şi pe aceea la Congresul Uniunii Comuniştilor din Iugoslavia. Departe de a fi marginalizat aşa cum a pretins Gheorghe Apostol, Nicolae Ceauşescu era trimis să poarte convorbiri, în anul "Declaraţiei din aprilie" a PMR privind problemele mişcării comuniste internaţionale, cu conducerile a două partide extrem de influente. Cu acele prilejuri, Ceauşescu a stabilit contacte care aveau să conteze mult în anii următori: cu Tito, Stane Dolanc, Vladimir Bakarici şi Edvard Kardelj la Belgrad, cu Luigi Longo, Giorgio Amendola, Enrico Berlinguer şi Giancarlo Pajetta la Roma. În vara aceluiaşi an, Ceauşescu a fost un activ participant la întâlnirile extrem de tensionate cu delegaţia PCUS venită la Bucureşti, din care făceau parte Nikolai Podgornii şi Iuri Andropov. Lui Ceauşescu i-a încredinţat Dej sarcina să ridice chestiunea ultra-sensibilă a agenturii sovietice din România.
Un detaliu care ar trebui, cred, luat în seamă: până în 1964, Nicu lua lecţii private de limba rusă. Acest lucru în vreme ce copiii Licăi Gheorghiu începuseră de-acum să înveţe limba engleză. La şcoală, Lena, Vladi Doicaru, Andrei Manoliu, Anca Muşetescu, Dorina Onescu, Anca Cincă, Luci Csaszar, Ghiuri Fertig, Radu Stern, Ghiţă Gheorghiu, Ghiţă Olaru, Laurenţiu Năsturaş, Claudiu Bonchuţ, Ileana Vrejba, Florin Cleper, Victoria Andreescu, cred că şi Claudiu Popescu, eu, optasem pentru engleză, Nicu a mers spre franceză. Profesoara care preda ambele limbi străine în primii ani a fost extraordinara Liana Voinescu. Pe Nicu îl trata ca pe noi toţi, cu acel unic amestec de ironie şi delicateţe. I se spunea "Miss Long", făcuse parte din naţionala feminină de baschet. A plecat din România prin anii 80, s-a stabilit în California. Graţie ei, pot recita şi astăzi sonete de Shakespeare. Manualul de engleză includea texte indigeste de inexistenţi scriitori "progresişti". Doamna Voinescu aducea propriile cărţi, ne vorbea despre Keats şi Wilde, despre Tamisa şi Turnul Londrei. În clasa a IX-a, am început ce-a de-a doua limba străină. Unii au ales rusa pe care o preda doamna Călinoiu, soţia muzicologului Nicolae Călinoiu. Ştiu că au făcut rusa Nadia Rogojinschi şi Haralambis Angourakis. Cred că şi Andrei Scherman, poreclit "Profesorul".
Câţiva ani am fost coleg de clasă cu Nicu Ceauşescu, ocazional am fost şi colegi de bancă. N-aş putea spune că am fost prieteni, dar amici am fost vreme de câţiva ani. Ultima oară l-am văzut pe Nicu în 1979, cu doi ani înainte de a părăsi Romania. Fuma fără oprire. Cred că era conştient de o mulţime de aberaţii, nu se putea să nu fie, dar nu-şi deschidea nici sufletul, nici gura. Peste ani, când am fost invitat de un fost coleg de facultate să merg să asist la procesul lui Nicu, am refuzat. Precizez că nu mă voi ocupa de viaţa personală a lui Nicu decât în măsura în care aceasta a interferat cu situaţii şi dezvoltări politice semnificative. Nu am participat niciodată la "taberele de instructaj" de la Izvorul Mureşului, nu am lucrat niciodată în aparatul UASCR ori al UTC. Mă interesează cum s-a constituit cariera sa politică, extrem de insolită şi spectaculoasă, mai cu seamă după 1972, dacă şi în ce măsură şi-a construit o bază de susţinere în aparatul de partid, care au fost relaţiile sale cu Nicolae şi Elena Ceauşescu. Pentru că, trebuie spus, promovarea fulgerătoare a lui Nicu a fost indisociabilă de aceea a mamei sale. Cele două cariere se desfăşurau aproape simultan, clădind fundamentul pentru ceea ce politologul Kenneth Jowitt a numit inspirat "familializarea socialismului", iar unul dintre analiştii "Europei Libere", Rene de Flers, desemna cu acurateţe drept “socialism într-o singură familie". Am scris, la rândul meu, despre dinasticizarea comunismului.

De-a lungul anilor de şcoală, am vorbit cu Nicu despre multe lucruri, inclusiv despre relaţiile cu URSS, despre epoca Dej, despre istoria PCR. Îl interesau chestiunile istorice, citea buletinele Agerpres şi cărţi traduse în limba română "numai pentru uz intern".
Ştiu precis că acasă la el se vorbea deschis despre chestiuni ce ţineau de culisele funcţionării partidului, se comenta copios despre unii şi alţii, despre unele şi altele (în special despre Alexandru Drăghici şi soţia sa Marta, născută Cziko). În septembrie 1965, chiar de ziua sa, mi-a spus că urma să plece o delegaţie condusă de Nicolae Ceauşescu în URSS, că "se cam sărise calul" în conflictul cu sovieticii. Nu s-a produs niciun fel de ameliorare a relaţiilor, dar au încetat şedinţele închise de partid (prelucrările) din perioada Dej în care "activul" era informat despre polemicile din mişcarea comunistă şi despre abuzurile sovieticilor.
Prietenii săi cei mai buni au fost Zaza (Radu) Ioanid, ulterior operator la televiziune, văr cu criticul de artă Andrei Doicescu şi, o scurtă perioadă, prin clasa a XI-a, Florin Cleper, fiul unui cunoscut medic ftiziolog. Florin a emigrat în Israel după anul I la Arhitectură, a murit într-o campanie din Liban. În 1969, eram în clasă a XI–a, Florin a fost ţinta unui ciudat caz de prigoană legat de un extemporal la limba română. Tema era opera poetică a lui Şt. O. Iosif, Florin scrisese ironic, în spiritul “Istoriei literaturii" de George Călinescu, deci îl prezentase drept poet minor. Profesoara de română, L.F., ea însăşi soţie de activist la CC, sesizase conducerea şcolii, obiectul incriminat a fost trimis către “organele superioare". Am fost convocaţi urgent în sala de festivităţi, directorul adjunct, profesorul de chimie Popa, ne-a citit un material venit din partea CC al UTC, semnat de primul secretar şi ministrul tineretului, Ion Iliescu. Ni se spunea că este necesar să luptăm pentru cultivarea marilor valori naţionale, că nu se poate îngădui denigrarea lor. Directorul şcolii, profesorul Bărbulescu (originar din Scorniceşti), era plecat în Bulgaria, era vorba de o înscenare ordinară. Tăceam cu toţii împietriţi. Atunci s-a ridicat Nicu, a plecat trântind uşa, nu înainte de a spune că el nu poate să participe la aceasta porcărie. Şedinţa a fost suspendată, elevul Cleper a fost lăsat în pace, profesorul Popa n-a mai scos o vorba, materialul “tovarăşului Iliescu" a dispărut, sunt sigur, fără urmă…

Mamă şi fiu - moment de tandreţe



Zaza s-a stins şi el din viaţă acum câţiva ani. La un moment, cred că prin clasa a VIII-a, s-a mutat la Liceul “32″ de pe Bulevardul “1 Mai". Directoare era profesoara Anuţa Bughici, soţia ilegalistului Simion Bughici, fost ambasador la Moscova, succesorul Anei Pauker ca ministru de externe al RPR, numit de Ceauşescu, pentru scurt timp, ministru al industriei alimentare. Zaza locuia în casa familiei arhitectului Octav Doicescu, la colţul dintre strada Herăstrău şi actualul Bulevard "Mircea Eliade" (pe-atunci "Mihail Kalinin" după numele preşedintelui-marionetă al URSS în timpul lui Stalin). Vizavi, pe strada Herăstrău, locuiau pe vremuri generalul Mihai Burcă, soţia sa Galia (fosta soră de caritate la spitalul Brigăzilor Internaţionale, bună prietenă a mamei mele), fiul lor, arhitectul Constantin (Ticu) Burcă, născut, ca şi sora mea Vichi, în 1941, în timpul războiului, în evacuare, în URSS, şi fiicele lor Victoria şi Tania. Tot pe Herăstrău locuia colonelul de Securitate Vasile Gheorghe. Fiica sa, Victoria, mi-a fost la un moment dat colegă de clasă la "24". Puţin mai încolo era vila familiei Gaston Marin. Lângă ei, vila familiei Osman: sora lui Dej, Victoria, era căsătorită cu un ilegalist pe numele său Hristache Osman, directorul ITB. Tiran generos cu favoriţii săi, Dej a aranjat pentru familiile Gaston şi Osman să se mute în vile noi: primii pe strada Tolstoi, la colţul cu Primăverii, ceilalţi pe Bulevardul Aviatorilor, vecini cu familia Borilă care se mutase în ceea ce este acum sediul PNL. Jackie Gaston a studiat biologia, s-a căsătorit cu Radu Osman (i se spunea Zambi), au emigrat apoi în Israel. A ajuns să emigreze chiar şi Gheorghe Gaston Marin, cel care a dirijat giganticul aparat al planificării în perioada Dej. Fiul cel mare al lui Gaston, Minu, născut în Franţa, a fost căsătorit cu Irina Cajal. A murit acum câţiva ani, era fizician, cercetător la MIT. Apucase să scrie o prefaţă a unui straniu volum de memorii ale lui Gaston, o pledoarie stângace şi plină de omisiuni pentru presupusa înţelepciune a politicii de industrializare forţată din epoca Dej.

Alt prieten al lui Nicu, dar nu unul foarte apropiat, a fost Vladimir Doicaru, coleg cu noi la Liceul "24".
Vladimir Tismăneanu

Daniela Vlădescu - femeia iubită de Nicu Ceauşescu

Într-o primă perioadă Vladi locuia pe strada Teheran (pe-atunci numită "Fabrica de spirt"), vizavi de şcoală, pe diagonală. Tatăl său era generalul Nicolae Doicaru. Evident, noi habar n-aveam cine era acesta (şeful Direcţiei de Informaţii Externe, fost şef al regiunii de securitate Constanţa în cea mai cruntă perioada a terorii staliniste). În faţa casei lui Vladi se afla o gheretă cu un miliţian, ceea ce însemna că tatăl său era un personaj extrem de important. Când i-am întrebat pe ai mei cine este acest Doicaru, au dat din umeri. Nu auziseră de el tot aşa cum nu auziseră de Nicolschi. Structurile aparatului comunist erau extrem de bine separate. Peste ani, Vladi, care a studiat fizica laserilor la Academia Militară din Bucureşti, avea să semneze împreună cu Nicu (Nicolae N. Ceauşescu) şi cu un al treilea autor o carte de specialitate care, dacă nu ma înşel, a primit Premiul Academiei. Îmi amintesc că era prin 1980, ne-am dus împreună cu Mariana Ioan la "Bolta Rece", Vladi a scos din servieta diplomat volumul în cauză şi mi l-a arătat cu mândrie. Când am văzut numele autorilor, nu m-am putut abţine să-i spun: "Şi astfel fiul gorilei a devenit gorila fiului". Nu cred că i-a placut comentariul meu.

Nicu Ceauşescu (stânga) şi Adrian Păunescu (dreapta)



 

Cât despre prietenii din afara şcolii, nu i-am cunoscut decât tangenţial. Pe Mădălin Voicu l-am întâlnit, cred, o dată în viaţă. Pe Serghei Mizil l-am văzut mai des, în anii facultăţii, dar nu ne-am vizitat şi nu-mi amintesc să fi stat vreodată în mod serios de vorbă. Nu ştiu dacă aş putea afirma că Stelian Moţiu s-a numărat printre prietenii lui Nicu. În mod cert, Nicu l-a respectat. Nu cred că a mai fost vreun alt activist al UASCR pe care să-l fi tratat cu atâta deferenţă. Despre Stelian ar putea povesti multe Ion Cristoiu (adjunctul lui Moţiu până când a plecat la "Scânteia Tineretului"), Ioan Buduca, Constanţa Buzea, Octavian Ştireanu, Cornel Nistorescu, Grigore Arbore, Dinu Flamand, M. N. Rusu, apoi cei veniţi ceva mai târziu la acele reviste, Radu Călin Cristea, Ioan T. Morar, Dan Pavel, Traian Ungureanu. Au colaborat cu articole Călin Anastasiu, Alin Teodorescu, Mihai Milca, cred că şi Radu Ioanid (nu Zaza, ci actualul istoric de la Muzeul Holocaustului). Am vorbit mult despre acei ani cu bunul meu prieten, regretatul Radu G. Ţeposu. Stelian a fost trimis la "munca de jos", ca redactor la "Informaţia Bucureştiului" pentru că a aprobat publicarea poemelor protestatare ale Anei Blandiana, inclusiv "Cruciada copiilor", în revista "Amfiteatru".


Nicu Ceauşescu la procesul intentat pe nedrept după 1989


Nicu Ceauşescu - "capturat" - la mascarada de la Televiziunea Română
 
 A fost înlocuit de Dinu Marin. Iubirea cea mare a tânărului Nicu a fost Donca, fiica ideologului partidului Paul Niculescu-Mizil. Mi-i amintesc pe Nicu şi pe Donca, prin 1969, la reuniunile care aveau loc în clădirea salii de sport a liceului nostru, la etajul întâi, lângă sala de festivităţi şi laboratorul de ştiinţe naturale. O staţie de amplificare transmitea cântecele epocii, Beatles, Animals, Bee Gees, Simon and Garfunkel, Sonny and Cher, Rolling Stones, Creedence Clearwater Revival. Nu începuseră încă acele sinistre campanii anti-cosmopolite, nu eram constrânşi să ascultăm muzica aprobată de aparatele ideologice. Aveau loc reuniuni şi la Ateneul Tineretului, pe Aleea Alexandru. Îmi amintesc că dansam cu Nataşa Dumitrăchescu. Ştiam că tatăl ei, Constantin Dumitrăchescu, era diplomat, că lucrase în India, după care fusese trimis în Israel. Peste ani aveam să aflu că era colonel de securitate şi ca a fost unul dintre defectorii celebri ai acelei perioade. Am fost de câteva ori la surorile Dumitrăchescu, Nataşa şi Tania, acasă.

Nicu, Elena şi Nicolar Ceauşescu



Locuiau aproape de Piaţa Romană, în clădirea Institutului Român pentru Relaţii cu Străinătatea, un apartament superb, cu multe obiecte de artă indiene, albume şi alte memorabilia. Nataşa era mai mare cu un an, era colega cu Sanda Gheorghiu, fiica Licăi Gheorghiu, deci nepoata lui Dej. Sanda avea să se mărite cu Ionică Negrea, fiul generalului de securitate Vasile Negrea, unul dintre cei mai duri anchetatori din anii 50, adjunctul lui Drăghici la Ministerul de Interne, cel care a interogat- o pe Ana Pauker în februarie 1953, vecin pe strada Pictor Rosenthal cu fiorosul Florian Dănălache şi cu Nestor Ignat. Nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu surorile Nataşa şi Tania. Altă colegă de clasă a Nataşei, Amalia (Maia) Patilineţ a murit în anii 70 în urma unui avort la spitalul Elias. Tot în clasa lor era şi Nikos Zografos, alt copil de comunişti greci care studia la "24".

In fiecare zi Nicu se ducea să o ia pe Donca, mai mică decât noi cu doi ani, de la Liceul "I. L. Caragiale" din Piaţa Dorobanţi.
Toţi copiii Mizil, Irina şi Sandu Bârlădeanu, Gheorghe şi Ileana Preoteasa, Ana şi Mircea Trofin, au fost elevi acolo. Nicu a fost foarte apropiat de fratele mai mic al Doncăi, Serghei, cel care a urmat apoi Institutul de Arte Plastice. Elena Ceauşescu nu privea cu ochi buni relaţia cu Donca. A făcut tot ce putea pentru a pune capăt acestei legături. Se repeta scenariul din cazul Valentin- Iordana Borilă? Probabil că da. După un moment cumplit pentru Donca şi familia ei, cei doi tineri s-au despărţit definitiv.

Donca a fost probabil singura persoană care îi putea spune lui Nicu absolut orice, pe care o asculta şi de a cărei părere ţinea seama. Mi-a povestit odată Stelian Moţiu cum, după ce-l conduseseră pe Nicu la aeroport, a rămas cu Donca la taclale. Donca i-a mărturisit că este conştientă cât de puţin respectat este Nicu de toţi acei trepăduşi din jur, că nu înţelege de ce se complace în acea companie. Paul Niculescu-Mizil a promis la un moment dat, în ianuarie 1990, că va vorbi despre relaţiile dintre familia sa şi familia Ceauşescu aşa cum au fost ele în realitate. Nu ştiu să o fi făcut. Precum cei mai mulţi foşti lideri comunişti, a dus cu el în mormânt atâtea taine, frustrări, spaime, reproşuri şi aversiuni nemărturisite. Important era să nu "întinezi “imaginea Partidului. Dacă în cazul Iordanei Borilă, Elena Ceauşescu avea rezerve legate de originea ei etnică, despre Donca se spunea că ostilitatea ar fi provenit din convingerea Elenei că era un copil înfiat a cărei ereditate ar fi fost necunoscută. Nu ştiu care este adevărul, dar acestea erau zvonurile. Oricum, este limpede că funcţionau fobii genetice. Mizil era un loialist, un membru al cercului intim, un fidel al lui Ceauşescu încă de la începutul anilor ’60. Dar acest lucru nu era suficient pentru a calma aprehensiunile maladive ale Elenei. Ulterior, cuplul Ceauşescu a decis să elimine din numele de familie terminaţia "Mizil", li se părea că introduce un fel de nepermisă distincţie aristocratică.

Politic, Mizil era de fapt emasculat din clipa când a fost trimis să conducă "Centrocoopul". Gloria ideologului se sfărâmase, era şi el acum doar unul dintre figuranţii fără voce şi fără şira spinării de la masa puterii absolute.

L-am întâlnit prima oară pe Nicu în septembrie 1958. El era în clasa I-a "B", eu eram in "A" la Şcoala Medie Mixtă "Dr. Petru Groza" (numele îl primise în luna iunie a acelui an, ca parte a "eternizării memoriei" celui mai influent "tovarăş de drum" al comuniştilor din România). Între colegii şi colegele sale: Lena Răutu (fata dictatorului ideologic al partidului), Ioana Pintilie (fata lui Pantiuşa şi a Anei Toma), Dan Năstase (după ani l-am revăzut, era şeful Protocolului prin 1994 la Cotroceni, când am mers să fac un interviu cu Ion Iliescu pentru cartea mea despre comunismul românesc), cred că şi câţiva fii de înalţi ofiţeri de securitate. În clasa mea erau Vasile (Vasea) Borilă (fiul lui Petre şi al Ecaterinei, fratele Iordanei, viitoarea soţie a lui Valentin Ceauşescu), Ghiţă Goldberger (tatăl său, militant din clandestinitate, era director-adjunct al Institutului de Istorie a Partidului), Svetlana Şchiopu (fiica lui Bucur şi a Ursulei Şchiopu), Andrei Manoliu (fiul directorului de la Spitalul "Elias"), Vova Văleanu (tatăl său era traducătorul din rusă al lui Gheorghiu- Dej; mama sa, ucraineancă de origine din URSS, Valentina, era lector de rusă la ASE, pe atunci ISEP "V. I. Lenin"), Florica Jebeleanu cu care eram vecin de stradă, pe Grigore Mora (ca şi cu Ioana Pintilie).

Propun aici un exerciţiu de psihobiografie, o incursiune în ceea ce mi se pare a fi fost universul spiritual şi sufletesc al celui care, la un moment dat, a ajuns al treilea om ca putere în România, după Nicolae şi Elena Ceauşescu. Dar şi o introspecţie, o căutare de sine, o tentativă de a vedea cine eram eu atunci, cum au mers drumurile noastre în direcţii atât de diferite. Înconjurat de activişti nevertebraţi, care de fapt îl detestau, dar depindeau de el, şi pe care, la rândul sau, îi dispreţuia, Nicu Ceauşescu nu a reuşit de fapt să-şi întemeieze, precum tatăl său în anii ’50, o bază în aparat. Poate că, de fapt, ceea ce i-a lipsit a fost fanatismul, convingerea că are Istoria de partea sa, atracţia morbidă pentru putere. O savura, neîndoios, dar nu era un posedat ideologic. În unicul său interviu de după prăbuşire, recunoştea falimentul utopiei comuniste. Se îmbăta cu whisky, nu cu tezele lui Marx şi Lenin.



duminică, 9 octombrie 2011

CEAUŞESCU - CERE DE RACHETE AMERICANE

Un document secret, declasificat anul trecut de Departamentul de Stat al SUA, dar făcut public în aceste zile, arată cum, în 1975, în timpul administraţiei preşedintelui Gerald Ford şi în mijlocul Războiului Rece, Nicolae Ceauşescu cerea rachete antiaeriene şi antitanc (Stinger, Redeye şi TOW) americanilor.
România se supunea în acel moment Pactului de la Varşovia şi, după cum se arată într-un alt document desecretizat de americani în aceste zile (datat 13 august 1974), „Ceauşescu şi oamenii din jurul său ştiu foarte bine că nu pot face nimic care să sugereze o ieşire din Pactul de la Varşovia; dacă ar face asta riscă o intervenţie militară sovietică“.

Alte documente secrete din mandatele lui Richard Nixon şi Gerald Ford privesc discuţiile private dintre cei doi preşedinţi americani şi Ceauşescu în diverse locuri, de la Casa Albă la trenul regal aflat pe ruta Bucureşti- Sinaia.

În anii în care „bilateralele“ dintre Ceauşescu şi preşedinţii americani deveniseră un fapt usual, Departamentul de Stat al SUA primea o cerere care, după cum se vede din stenograme, le-a dat bătăi de cap oficialilor. Aceştia nu ştiau cum să interpreteze neobişnuita solicitare a unei ţări comuniste. Documentul pe care îl prezentă m azi este datat 1 noiembrie 1975, ora 1.00 PM, şi prezintă o discuţie între Helmut Sonnenfeldt (consilier la Departamentul de Stat) şi alţi responsabili din instituţie.

Secretarul: Ce vor românii?
Sonnenfeldt: Ne-au dat o listă de cumpărături care conţine 12 tipuri de echipament.

De ce crezi că îl vor?
Probabil ei cred au nevoie; ei simt că nu primesc ceea ce vor de la sovietici. Ei probabil că vor să-şi diversifice sursele de aprovizionare. Cred că are o semnificaţie simbolică pentru ei.

Vor asta pe bani gheaţă sau credit?
Nu ne-au dat nicio indicaţie.

Putem să facem asta legal?
Nu este chiar ilegal. Nu există nicio prohibiţie explicită în „Battle Act“ deoarece se presupune că SUA nu ar face asta şi Actul a fost semnat tocmai ca să prevină ca nici aliaţii noştri să nu o facă. Nu scrie explicit că nu putem face asta. Dacă o facem, va crea probleme politice, dar nu legale.

Sunt echipamente de înaltă tehnologie... Cum vor reacţiona ruşii?

Nu le-ar plăcea, dar probabil că nu vor face nimic. E necesar să le dăm un răspuns?

Da. Această cerere a venit când şeful lor (Ceauşescu - n.r.) a fost aici acum câteva luni. (...)
Putem să facem echipamentul de comunicaţii pentru avionul lui Ceauşescu.

Am aprobat deja asta.
Asta arată că suntem de bună credinţă. (...)

Este cineva de la Departamentul Apărării aici?
Jefferson:
Da.

Secretarul: Care dintre echipamente au impact mare?
Stern:
TOW, Redeye, Stinger. (rachete antiaeriene şi antitanc - n.r.)
CEAUŞESCU CĂTRE NIXON

„Am un director în chimie acasă“

Un alt document dezvăluie discuţiile din întâlnirea privată dintre Nixon şi Ceauşescu din 2 august 1969, la care au mai fost prezenţi şi Henry A. Kissinger şi Ion Gheorghe Maurer. Ceauşescu era foarte interesat de politica americană în Vietnam, a încercat să susţină poziţia Chinei în mai multe aspecte şi l-a asigurat pe preşedintele american că URSS-ul nu va mai rezista foarte mult timp.
Nixon: Presa americană a spus că această vizită va pune în dificultate România şi va fi dăunătoare. Noi nu vrem asta. Vrem relaţii bune cu România şi Rusia. Noi nu vrem să rupem Pactul de la Varşovia. Vrem relaţii bune cu toate ţările.

Ceauşescu: Sunt încântat de răspunsul dumneavoastră. (...) Dacă apreciam că va slăbi sau rupe relaţiile româno-ruse sau va pune presiune internă, nu am fi acceptat această vizită. (...) Este adevărat că prietenii noştri sovietici au fost puţin deranjaţi de vizita dumneavoastră. I-am informat cu 36 de ore înainte de a fi anunţată oficial. Nu au comentat-o oficial (apoi Ceauşescu a prezis că hegemonia Rusiei nu va dura mult, bazându-se pe analize istorice). Tovarăşii sovietici găsesc acest lucru greu de acceptat. Uniunea Sovietică a fost prima în spaţiul cosmic. SUA au ajuns primele pe lună. Sunt schimbări şi în alte domenii.

1973 - Ceauşescu şi Nixon în balcon în SUA
 Nixon: Primii azi, mâine pe locul doi. (...)

Nixon: „Aveţi un fiu care studiază fizica atomică“Nixon:
Poate sunteţi interesat de o misiune ştiinţifică, pentru că înţeleg că aveţi un fiu care studiază fizica atomică în Anglia.
Ceauşescu: Am un şef acasă la mine care este şi director în chimie.

Ceauşescu şi Nixon
 Nixon: Soţia dumneavoastră.
Ceauşescu: Da.



Nixon: Dr. Kissinger va lucra cu ambasadorul dumneavoastră pentru a aranja o misiune ştiinţifică.
Ceauşescu: Suntem foarte interesaţi de asemenea schimburi în industria chimică, pentru că SUA au un avans în acest domeniu. În ceea ce priveşte fizica, noi nu vrem arme nucleare, dar vrem să folosim energia nucleară în scopuri paşnice.

Nixon: „Discuţiile cu Ceauşescu exclud platitudinile“


Ceauşescu:
Aţi cheltuit aproxi mativ 25-30 de miliarde de dolari pe război. Dacă aţi fi investit doar două miliarde în condiţii de pace aţi fi dezvoltat ţara şi îi aveaţi prieteni azi. De ce vă e frică de socialism? E un concept vechi.



Nixon: Sunt de acord că exis tă multe căi pentru a progresa - şi mai multe abordări. Trebuie să fie un progres economic real. Avem planuri economice pentru Vietnam. După vizita în România, pe 20 august, Nixon îl descrie pe Ceauşescu într-o discuţie cu un ambasador. „Ceauşescu este un marxist stalinist dur, iar discuţiile cu el exclud platitudinile uzuale diplomatice.“
"Ceauşescu este un marxist stalinist dur." - Richard Nixon, fost preşedinte american















CONVERSAŢII ÎN TRENUL REGAL

Lui Ford i s-a ţinut o lecţie de geografie despre Basarabia

La 3 august 1975, Nicolae Ceauşescu şi Gerald Ford călătoreau, împreună cu consilierii lor, în Trenul Regal pe ruta Bucureşti- Sinaia. Printre discuţiile privind acordarea Clauzei Naţiunii Celei Mai Favorizate, Ceauşescu i-a ţinut preşedintelui american o lecţie de geografie cu harta în mână, l-a bârfit pe Brejnev şi i-a spus că bulgarii voiau să facă o cale ferată cu ecartament larg (după model sovietic) care să traverseze România, se arată într-un „Memorandum al conversaţiei“, declasificat recent de Departamentul de Stat al SUA.

Ceauşesci şi Ford

3 august 1975, ora 9.00-10.25, trenul Bucureşti-Sinaia. „Secretarul a luat o hartă a României care a fost adusă la cererea preşedintelui şi a început o lecţie de geografie care s-a concentrat pe teritoriile pierdute de România către sovietici. Preşedintele Ceau şescu a început să vorbească despre «restituirea» Republicii Sovietice Basarabia după Cel De-al Doilea Război Mondial şi cedarea Bucovinei de Nord ca «pagube» pentru România, care a avut Basarabia timp de 20 de ani. De fapt, a notat el, România în anumite privinţe stătea mai bine în mâinile lui Hitler. (...) În contextul discuţiilor despre di fe renţele dintre căile ferate din URSS şi alte ţări, preşedintele Ceauşescu a punctat că bulgarii îi cer României să construiască o linie cu ecartament larg (de tip sovietic) care să traverseze România, dar că românii nu sunt interesaţi.“

Gerald Ford şi Kissinger împreună cu Nicolae şi Elena Ceauşescu 

Ceauşescu: „Ar fi greu ca politicile sovietice să fie mai dure decât sunt acum“
„(...) Secretarul l-a întrebat pe preşedintele Ceauşescu cine crede că-i va succeda lui Brejnev. Preşedintele Ceauşescu a răspuns că este greu de spus şi apoi secretarul a întrebat ce crede des pre policile sovietice post- Brejnev, vor fi mai dure sau mai flexibile. Preşedintele Ceauşescu a replicat că «ar fi greu să fie mai dure decât sunt acum». (...)

1975 - Gerald Ford şi Nicolae Ceauşescu la Bucureşti


Preşedintele Ford l-a mai întrebat pe Ceauşescu şi ce crede despre starea de sănătate a lui Brejnev. Ceauşescu a răspuns că nu este doctor, dar părerea lui personală este că Brejnev va termina precum Pompidou. Când preşedintele Ford s-a întrebat dacă şi Brejnev ştie asta, preşedintele Ceauşescu a spus că e greu de zis, citându-l pe Pompidou care a anunţat cu două zile înainte să moară că se află într-o stare de sănătate foarte bună.“

BÂRFĂ. Gerald Ford şi Nicolae Ceauşescu au discutat
despre cine va fi succesorul liderului sovietic Leonid Brejnev





CEAUŞESCU - NĂZDRĂVANUL LAGĂRULUI SOCIALIST

A fost o vreme când Ceauşescu părea a fi copilul năzdrăvan al lagărului comunist. Ziariştii români care l-au însoţit la Conferinţa partidelor comuniste şi muncitoreşti de la Moscova în 1969 relatează în acest sens un episod inedit. Prin sursa Ceauşescu s-au făcut atunci scurgerile de informaţii din conclavul comunist către jurnaliştii occidentali. 

Timp de două săptămâni (5-19 iunie 1969), la Moscova s-a desfăşurat Conferinţa partidelor comuniste şi muncitoreşti. Răfuiala sino-sovietică ajunsese la apogeu. Convins că venise momentul să aplice lovitura de graţie lui Mao, încurajat şi de invadarea Cehoslovaciei în urmă cu un an, Leonid Brejnev, secretarul general al CC al PCUS, a chemat la apel întreaga suflare a conducătorilor "roşii" ai planetei. Din San Marino până în Lesotho, din Guadalupe până în Ceylon, comuniştii au sosit în capitala URSS cu intenţii mai mult sau mai puţin paşnice. Cum să-i elimine din mişcarea internaţională pe "rebelii" chinezi era gândul ce unea "în cuget şi-n simţiri" pe sovietici şi partidele obediente lor. De la mazilirea ce i se pregătea, Mao a lipsit. La fel au procedat albanezii, iugoslavii, nord-coreenii şi nord-vietnamezii.


Presa în prima linie
PCR a fost reprezentat la conferinţa internaţională de o delegaţie mai numeroasă decât de obicei. Pe lângă Nicolae şi Elena Ceauşescu şi Paul Niculescu-Mizil (secretar al CC al PCR), au fost cooptaţi şi mai-marii presei: Alexandru Ionescu (redactor-şef la Scînteia), Nicolae Corbu (redactor-şef adjunct la Scînteia), Ion Bucheru (redactor-şef la Scînteia Tineretului), Ion Mărgineanu (redactor-şef la România Liberă), Zamfir Brumaru (director general adjunct la Agerpres), Ion Florea (redactor-şef la Lumea), Romulus Căplescu (redactor Agerpres). Conducerea "de partid şi de stat" a trasat ziariştilor misiunea informării presei occidentale cu ştirile neoficiale. Aşadar, o scurgere de informaţii. Iar cotidianele şi agenţiile de ştiri ale mapamondului mizau tocmai pe scandalul dintre "statele frăţeşti proletare".

Încă din prima seară petrecută la Moscova, îşi amintesc membrii delegaţiei, Ceauşescu i-a luat tare pe amfitrioni. Printr-o hârtie oficială, PCR ceruse PCUS evitarea atacurilor împotriva altor partide. Dar Kremlinul nu a reacţionat la doleanţele comuniştilor români. Profitând de microfoanele ce împânzeau vila delegaţiei române, Ceauşescu ar fi transmis un avertisment sovieticilor. "Vă rog, pregătiţi avionul prezidenţial că ne întoarcem, le-ar fi zis subalternilor. Dacă nu se acceptă cererea noastră, noi ne întoarcem." Ca prin "minune", în cursul nopţii, s-a primit asigurarea că la conferinţă va domni o "atmosferă caldă, tovărăşească".

Promisiunea nocturnă a fost uitată chiar a doua zi, când Brejnev a rostit discursul de inaugurare. Cu "mânie proletară", i-a înfierat liderul sovietic şi pe imperialiştii americani, şi pe inamicii chinezi. Unul câte unul, secretarii partidelor supuse Moscovei (Gomulka, Ulbricht, Kadar şi Jivkov) au afurisit politica "independentă" a "anumitor partide". Vizat de aluzii, Ceauşescu a susţinut, spre stupoarea  participanţilor, desfiinţarea NATO şi a Tratatului de la Varşovia. "Nici o forţă din lume nu poate cuceri o naţiune care îşi apără curajos libertatea, independenţa naţională şi dreptul sacru să-şi decidă soarta", a încheiat sfidător secretarul general al CC al PCR.


Au furat textele lui Ceauşescu 
Tirada liderului din Scorniceşti a produs rumoare în sala conferinţei. "Exact în momentul în care Ceauşescu a terminat cuvântarea şi trebuia adus textul xeroxat la biroul de presă, toţi colegii mei erau la masă, îşi aminteşte Ion Bucheru. Îmi venise mie rândul să fiu de planton acolo. Şi s-a întâmplat următorul episod. Au venit organizatorii cu textele. Eu, când am văzut teancurile, m-am dus repede acolo. Erau traduceri în limbile engleză, franceză, rusă, germană, italiană; în română nu erau. Şi am luat vreo 3-4 exemplare, în franceză, în special, şi stăteam ca pe ghimpi să vină ai mei să comparăm textul. Nu avusesem textul iniţial, dar ştiam cam câte paragrafe sunt şi cam ce număr de pagini. Şi nu veneau ai mei, s-au mai întins la masă.

Şi, la un moment dat, văd că vine o jună grasă, chipurile să pună pe masă nişte gustări pe masă. Niciodată nu se dăduse gustare până atunci. Şi pune mâncarea pe masă şi, ca din întâmplare, trece pe lângă masa unde erau textele şi harşt! Cât a încăput la subţioară, a luat o parte, le-a îndesat şi a fugit cu ele. Până să apuc eu să mă ridic, a plecat. Peste vreo trei minute, un securist burtos, cu chipiu, cu trese multe, vine şi, pac, şi el, la plecare, cât a apucat, 30-35 de texte. Peste un minut jumătate, altul, cu o servietă. Şi el a umplut servieta. Domnule, eram disperat, cui să spui, unde să te duci!? Textele se topeau, vreo 6-7 au venit şi au luat cât au apucat, ca să nu fie cuvântul românesc, chit că nu se spunea acolo cine ştie ce. Când am văzut că vin ai mei am crezut că îl prind pe Dumnezeu de picior".

În schimb, la Bucureşti, în Scînteia, toate cuvântările vorbitorilor s-au publicat integral. În 12 şi 16 pagini, "cearşaful" oficiosului PCR a redat toate opiniile, fără discriminare între susţinătorii şi opozanţii Moscovei. Zi-lumină a muncit telexistul Agerpres-ului să transmită în România cele mai proaspete declaraţii.  


Cârtiţele Kremlinului 

Conform directivei "Tovarăşului", în funcţie de competenţele lingvistice, ziariştii români au contactat pe omologii lor occidentali. "Eu am luat francofonii, spune Ion Bucheru. Mărgineanu a luat italienii, fusese corespondent în Italia, ştia italiana, Romulus Căplescu pe cei de limbă engleză, Florea nu ştiu ce a mai luat, Brumaru vorbea rusa. Ne-am acreditat la biroul de presă, am luat legitimaţii, ne-am luat toate documentele şi din acel moment am făcut câte un contact. Eu l-am găsit pe domnul Chalet, de la France Press. I-am spus: «Noi românii am venit cu misiunea să vă informăm, pentru că aici veţi sta degeaba, nu veţi afla decât comunicatul ăla sec pe care îl va transmite TASS-ul în 11-12 rânduri şi voi nu veţi şti nimic». Nu erau întotdeauna chestii esenţiale, dar erau nişte chestii de nuanţă, de poveşti, de reacţii."

In fiecare seară, Niculescu-Mizil le relata ziariştilor români cele mai interesante reacţii de peste zi. Din camera lui, Ceauşescu ridica uneori tonul, acompaniindu-l pe secretarul CC. "Măi, spuneţi-le că, în general, atmosfera e mai calmă pentru că ruşii s-au speriat, le-a spus Niculescu-Mizil ziariştilor. Au fost multe încercări de a se impune, dar românii au intervenit de vreo 3-4 ori şi, pentru prima dată, şi alte voci au invitat la moderaţie, la calm, la judecată, la reconciliere." 

Intr-adevăr, după două săptămâni de harţă, partidele "comuniste şi muncitoreşti" au încheiat conferinţa în unanimitate de păreri. În rezoluţia adoptată s-a scris despre omagierea lui Lenin la centenarul naşterii şi despre lupta pentru pace. Nici Mao nu a fost "excomunicat", nici Brejnev înscăunat ca "hegemon" al mişcării comuniste internaţionale.

"Gde naşi?"
Spre sfârşitul consfătuirii, neprevăzută iniţial, s-a produs şi întâlnirea dintre Nicolae Ceauşescu şi Leonid Brejnev. Ziariştii şi fotografii români, aflaţi pe fază, au surprins evenimentul. Ofuscat de absenţa reprezentanţilor presei sovietice, prim-secretarul PCUS a întrebat nedumerit: "Gde naşi?" ("Unde sunt ai noştri?"). Ce au discutat cei doi şefi de state, gazetarii nu au mai aflat, căci convorbirea s-a purtat între patru ochi. Dar presa românească marcase deja la capitolul "promptitudine".

CEAUŞESCU - NU SIMPATIZA CONSILIERII SOVIERICI

In calitate de şef al Direcţiei Politice Superioare a Armatei, Nicolae Ceauşescu trebuia să accepte formal colaborarea cu consilierii sovietici din Ministerul Apărării. Pe la spate însă, contesta ingerinţele Moscovei în politica internă a României.


Ceauşescu atribuind distincţii unor utecişti - 1952
Ion Coman primul din stânga

Aceasta este mărturia gen. (r) Ion Coman, fost ministru al Apărării sub Ceauşescu şi subordonat al fostului preşedinte în anii '50, la DSPA. De-a lungul celor aproape cinci ani petrecuţi în armată, Ceauşescu şi-a uimit de multe ori subalternii, spune Coman. Într-un an, de pildă, cu ocazia bilanţului anual al DSPA, când comandanţii de regimente şi locţiitorii politici prezentau superiorilor „rezultatele muncii". Fiecare şef de direcţie şi de secţie prezenta câte un raport, timp de 30-45 minute.
Consilierii sovietici se implicau, la rândul lor, în raportările anuale. Unii mai mult decât alţii. Bunăoară, Ion Coman îşi aminteşte de colonelul sovietic Mihailov, „un tip impulsiv, chiar obraznic", consilierul lui Corneliu Mănescu, şeful Direcţiei Organizatorice din DSPA. Înainte de întrunirea mai-marilor din armată, acesta i-a cerut lui Coman referatul. A fost refuzat, cu argumentul că îl citise deja Nicolae Ceauşescu. Ofiţerul rus a insistat. Astfel încât problema a fost tranşată în biroul şefului DSPA. „Am raportat lui Ceauşescu, zice gen. (r) Coman. I-am repetat şi lui conversaţia. Mi-a zis: «Dacă ţi-l mai cere, să îi spui că eu sunt şeful DSPA-ului, şi nu el. Eu aprob, şi nu el». Într-o săptămână, acest colonel sovietic a plecat din România".

sâmbătă, 8 octombrie 2011

NOMENCLATURA COMUNISTA - ŞTEFAN ANDREI (Violeta Andrei)


Ştefan Andrei împreună cu Nicolae Ceauşescu
la Conferinţa de securitate şi cooperare în Europa - Helsinki 1975
 Ștefan Andrei s-a născut la 29 martie 1931, în comuna Podari, judeţul Dolj, într-un canton de cale ferată şi a fost un politician al regimului comunist din România.
A absolvit liceul la Craiova. Apoi a intrat la Facultatea de Construcţii Hidrotehnice, urmând şi Institutul de Construcţii Bucureşti. S-a înscris în Partidul Comunist în 1957. Remarcat de Nicolae Ceaușescu, începând cu anul 1960 a ocupat funcția de șef al Relaţiilor Externe al UTM. Pe atunci Ceauşescu era însărcinat cu organizaţiile de tineret. In 1965 a devenit adjunctul Gizelei Wass, care era șefa Secţiei Externe a PCR, apoi prim adjunct Intre 1969-1972 a devenit membru supleant al CC al PCR. In 1972 a devenit membru al CC al PCR, prim-adjunct al şefului şi apoi şef al Secţei Relaţii cu Străinătatea, secretar al CC cu problemele internaţionale. Membru al Secretariatului Comitetului Central între 1972-1978 şi 1985-1987 A ocupat demnitatea de Ministru de Externe în 1978, ca succesor al lui George Macovescu, unde a rămas până în 1985. Detronat de Elena Ceauşescu, avea să fie numit preşedinte al Consiliului Central de Control Muncitoresc al Activității Economice şi Sociale, funcţie pe care a ocupat-o până în 1987, când a fost promovat din nou, în postul de viceprim-ministru al Guvernului. A deţinut acest post până în 1989.
Pentru că a făcut parte din fostul regim comunist al lui Ceaușescu, Ștefan Andrei a fost arestat în 1990. A stat în închisoare timp de doi ani şi cinci luni, în ciuda faptului că Parchetul nu a putut susţine acuzaţia iniţială a Frontului Salvării Naţionale condus de Ion Iliescu: de "genocid", de uciderea a 60.000 de români la revoluţie dar şi de subminarea economiei naţionale. A fost coleg de celulă cu Paul Niculescu-Mizil. Pentru eliberarea sa au intervenit premierul Greciei si Regele Spaniei. Ion Iliescu l-a gratiat pe Stefan Andrei in 1996.

Fratele său, Nicolae Andrei, profesor de limba româna, a fost pentru o lungă perioadă directorul Liceului de Matematică și Fizică "Nicolae Bălcescu" din Craiova, actualul Colegiu Național "Carol I". Afost căsătorit cu actrița Violeta Andrei si are un fiu, Calin Andrei, consul al Romaniei la Milano.
A fost un apropiat al lui Nicu Ceauşescu în anii 1980 şi considerat de unii drept posibil succesor al lui Nicolae Ceauşescu.
Stefan Andrei a fost primul ministru comunist primit de presedintele american Ronald Regan, a fost primul care a criticat-o pe Elena Ceausescu într-o şedinţă.
O parte din adevărurile şi percepţiile lui Ştefan Andrei se pot găsi într-un interviu din urmă cu patru ani (2007):
Ceausescu a avut relatii cu Occidentul mai bune ca acum

Reporter:
Cum vedeti aceasta intra­re in Europa?
Stefan Andrei: Dom’le, acum se vor­beste foarte putin sau deloc despre un fapt care este interesant. Inainte de 1989, noi am fost prima tara din blocul socialist, CAER, care am stabilit relatii cu Piaţa Co­muna. In acea perioada am si convenit si derulat acorduri sectoriale. Noi aveam relatii cu Uniunea Europeana, chiar mai importante decit cele de acum, relatii co­merciale, nu doar politice. La citiva ani dupa noi, celelalte tari din CAER au pus in discutie relua­rea relatiilor cu Uniunea Europeana. Pi­na in ’89, celelalte tari nu au ajuns sa semneze aceste acorduri.

Rep.: Cum de ati fost asa vizionari?
S.A.: Noi am considerat Piaţa Comu­nă ca o realitate si ne loveam de ea. La ex­porturile noastre trebuia sa avem, in anu­mite domenii, si consimtamintul Pie­tei Comune si atunci tot la Piata Comu­na a­jungeam. Germania, Franta spu­neau: "Noi sintem de acord, domnule Andrei, sa fa­cem aceste acorduri".

Rep.: Aceleasi scîrbe erau nemtii si pe atunci?
S.A.: Ce se intimpla, matale esti ba­iat tinar, pina la inceputul anilor ’80 a­veam relatii foarte bune cu tarile occidentale. In ’78 a fost vizita lui Ceau­ses­cu in Ame­rica, in care l-am insotit si eu. Apoi, a fost in Anglia. Atunci a fost celebrul contract aviatic cu Rombac. In 1981, eu m-am va­zut cu Reagan, si nu a fost o intilnire cum fac astia, dau mina, nu, ci am avut discu­tie cu el. "Sustinem politica de suverani­tate a Romåniei", a spus. Si eu am spus: "Domnule presedinte, noi trebuie singuri sa ne aparam, singuri, ca dumneavoastra… Noi stim jocul politic si cum Statele Unite nu au intrat in razboi cu Uniunea So­vietica pentru Polonia sau Cehia, nici pentru noi nu o sa intrati in razboi. Va in­tele­gem. Ce puteti face?". "Iata, va facem o centrala nucleara!" Cel care ne-a stricat relatiile a fost Gorbaciov.

Caderea comunismului - eroare de interpretare

Rep.: Gorbaciov? Nu inteleg.
S.A.: Fiindca intre Gorbaciov si Ceau­sescu au aparut deosebiri grave de pareri. Ceausescu i-a spus: "Vei distruge socialis­mul!". Istoria i-a dat dreptate lui Ceauses­cu. Gorbaciov vizita Polonia, Cehia si a gresit. Crezind ca daca e aplaudat si e stri­gat "Gorby, Gorby!", ei vor schimbarea socialismului. Ei nu voiau. Ei strigau asa ca sa plece trupele sovietice, atit. Cind a fost in Ungaria, ungurii nu strigau pentru Perestroika lui, uite, zicea el, ma sa­luta poporul fiindca eu sint simbolul Pe­restroikai, or ei nu voiau asa ceva.

Rep.: Totul a fost o eroare de interpre­tare?
S.A.: Da!

Ceausescu a infiintat Uniunea Europeana

Rep.: Cine a fost cel care a avut ideea acestei politici externe?
S.A.: Deschiderea a plecat de la Dej, Maurer si Ceausescu pentru a iesi din si­tuatia de satelit. Dar, eu am spus-o mereu, s-a continuat politica lui Titulescu, a lui Ga­fencu, Kogalniceanu. Ce se intimpla, prima problema care s-a pus a fost sa schimbam statutul Romåniei de dupa razboi. Se lauda acum un Maniu, un Bra­tianu, dar este clar ca ei au esuat. In 1940 eram fara Cadrilater, fara Basarabia, fara Transilvania. Singurul care a acceptat pu­terea a fost Antonescu. Nimeni nu a vrut. S-a ajuns la pierderile extraordinare in oa­meni. Ce am cistigat din razboi? Au venit rusii. In situatia asta ni s-au pus conditii grele si masuri severe in tara. Se spune ca rusii ne luau ceasurile, ne regu­lau femeile, dar ce a facut armata romå­na pe unde a intrat? Imi spunea Gromi­ko… Cite rusoaice a siluit armata romå­na? Citi au furat de acolo, se lua cu tre­nul… La Craiova se vindeau masini de cusut din Rusia. Sa vedem si treaba aia. Mata esti copil, nu stii… Toti vorbesc de foame, frig pe vremea lui Ceausescu… Asta e alta prostie. Intreaba-l pe taica-tu cum s-a trait in 1975.

Rep.: Ceausescu intelegea ceva?
S.A.: Ceausescu avea niste intuitii de exceptie pe politica externa. Una dintre pro­blemele mari a fost ca nu eram de partea sovieticilor, aflati in conflict cu China, de exemplu. Noi am spus ca nu participam la asta. Aici, el a avut ideea aranjarii ches­tiei lui Nixon in China. "Lasa diplomatia, ba, suie-te in avion si du-te la Shanghai, eu organizez cu chi­ne­zii". A doua chestiu­ne: "Ba, americanilor, nu cistigati razbo­iul in Vietnam. Vietnamezii sint linga chi­nezi, chinezii ajuta, rusii au interes sa va tina cu imperialismul american. Noi va ajutam sa iesiti!".

Noi i-am ajutat sa în­ceapă negocierile. Ce se intimpla? Noi am stabilit relatii cu RFG, spargind doctrina care spunea sa nu se stabileasca relatii cu cei care aveau relatii cu RDG. Dupa noi au venit si altii, afara de URSS. Asa s-a ajuns la Conferinta de la Helsinki, unde a fost ideea sa fie ca de la bloc la bloc, cu sefii in fata. Noi am zis ca nu sin­tem de acord. Noi sintem state suverane si independente. Toate hotaririle sint prin consens. Nici un magar nu spune ca noi am infiintat OSCE-ul, nici frantuzul, nici neam­­tul nu spun ca noi am vorbit de un organ permanent… Nu, ca e multa lume si acum, uite, e cum am zis noi.

Rep.: Deci dumneavoastra si Ceau­sescu ati infiintat Uniunea Europeana?
S.A.: Da. Noi am fost in Europa si am contribuit la constituirea acestei gindiri de cuprindere a Uniunii Europene. Ceausescu n-a furat robinetele. Nicu nu a facut pipi pe stridii

Rep.: Spuneti ca Ceausescu a fost in­draznet in ceea ce priveste politica exter­na, dar se stie ca la Paris, la Londra v-ati dus si ati furat robinetele de aur de pe acolo.
S.A.: Bai, bai, e o mare minciuna! Vi­zita in Franta a fost dupa cea din Marea Britanie si nu putea spune Giscard: "Ba, vezi, mie mi-au furat!".

Rep.: Ati furat?
S.A.: Cum sa fure? Noi bagajele le la­sam deschise, ca sa nu ne puna ceva bom­be in avionul prezidential, ai inteles, si se verificau. Se stia imediat! Era frica mare! Astea sint de la Pacepa. Pacepa e o rusine! Pai, el scrie ca Nicusor venea la ziua mea si se pisa in stridiile negre. Or, eu, de ziua mea ma vedeam numai cu Popescu-Dumnezeu si Burtica.

Rep.: V-ati imbatat ca porcii?
S.A.: Cum sa fie asta? Pacepa e un idi­ot! O marioneta in miinile CIA. Rezulta ca se tragea de sula cu Andropov! Hai sictir!

Rep.: Cum va explicati mortile bruta­le ale lui Ceausescu si Saddam?
S.A.: Dom’le, e deosebire mare intre morti, nu cum spune timpitul asta de Iliescu. Ceausescu era altceva, ala era alt­ceva! In moartea lui Ceausescu a fost im­plicat grupul sovietic, ca sa-l pedepseasca Moscova pentru toata politica lui de suve­ranitate. Daca Ceausescu avea proces, ca de asta nici nu a avut, nu, ii prezenta pe Iliescu, Brucan, pe toti spionii astia.

Rep.: Pe Saddam?
S.A.: Dom’le, eu pe Saddam l-am va­zut si in ’89. Sint singurul care s-a vazut cu el in ’89 ca sa tratez problema datoriei. A lucrat in tinerete cu americanii. Dupa aia a fost lupta pentru petrol. L-au executat americanii.

Rep.: Dar de ce?
S.A.: E singura gafa care o fac ameri­canii? Ce cistiga? Saddam trebuia condamnat de popor pentru cei zece ani de razboi. Da, asta da.
La globalizare noi aducem curvele

Rep.: Cum vedeti globalizarea?
S.A.: Americanii vor deschiderea lu­mii pentru ei, dar la ei acasa sint foarte conservatori. Deschiderea e o cale prin care ei isi impun valorile.

Rep.: Noi ce valori am putea adopta?
S.A.: Dom’le, la noi e multa confuzie. Pai, noi nu facem Valentine’s Day, nu vezi filmele astea americane, cu viol, impus­caturi, haifachiu, haifaccutare? Ne napa­desc cu prostii. Basescu, saracu’, vorbeste de axa Londra-Washington. Dar aia, ar tre­bui intrebati, cred ca Romånia face parte din axa asta? Care sint tarile unde nu a­vem viza de intrare? Marea Britanie si America. Europa asta ne prinde prost, cu industria la pamint, cu privatizarea asta prin care niste sme­cheri au cumparat.
Test de cultura generala

Rep.: Dar erau smecheri de-ai dumneavoastra!
S.A.: Hai, ma, fii serios! Esti copil! Bru­can a scris. O timpenie! Futu-l in cur pe ma-sa si pe asta! Copos era cu sportul. Badea a facut avere cit era Dinca in pus­carie. Cozminca, Mihailescu, astia erau esalonul doi? Pai, astia erau rime! Esalo­nul zece. Mureau si nu ajungeau in Co­mitetul Central sau Marea Adunare Natio­nala! Acum sint valori? Sa te intreb daca stii. Cimentul?

Rep.: Francezii!
S.A.: Telefonia?

Rep.: ~aa.
S.A.: Grecii, ba! Petrolul?

Rep.: Austriecii!
S.A.: Aluminiul? Ruşii! Metalul?

Rep.: Nu stiu!
S.A.: Ruşii si indianul ăla. Noi sintem singura banca fara participarea statului. ~stia vor vinde si locurile in UE, dom’le! Ha, ha, ha!

Rep.: Ha, ha, ha!
S.A.: Au tăbărât pe terenuri. Fură toţi. Şi PSD-ul, şi aştia. Prin legi, dom’le.

Rep.: Ce aduce Romånia în Europa?
S.A.: Curvele!

Rep.: Şi o ultimă întrebare… Ce mai face doamna Violeta Andrei? O stiu din Eu, tu si Ovidiu!
S.A.: Bine. Ştii că a fost aproape interzisă dupa ’77, iar după ’89 e dată afară din teatru? Ea nu a facut gălăgie. Erai copil.

Rep.: Aveti ciini.
S.A.: Da, şapte. Patru Yorkshire, un pechinez…

Rep.: Cum ii cheama?
S.A.: Uite ce se intimpla. Stau cu ei in curte si, in galagia lor, trece timpul. Aldo, Samy, Jimmy…

Rep.: Aldo Moro, Jimmy Carter… Samy cine e?
Stefan Andrei s-a ridicat de la masa si m-a sarutat pe frunte. Mi-a mai spus atit: "Spune-i lui tac-tu ca te-ai vazut cu mine!".

Intr-un alt interviu a spus :  Ceausescu nu a avut bani depusi in strainatate

"Ceausescu nu avea bani depusi in strainatate. Ceausescu nu isi imagina ca va fi schimbat", a declarat Stefan Andrei.


Ştefan Andrei în dreapta
 "Am fost vice prim-ministrul Comertului exterior in momentul in care s-a platit datoria externa. A fost o catastrofa, pentru ca am inceput anul 1989 cu niciun ban pentru import, fara niciun dolar pentru import. Toti banii au mers la datoria externa. Am vandut la tarile socialiste si am obtinut materiile prime in locul banilor pe care trebuia sa ii dam. La plata datoriei externe am scuturat toate conturile. La Banca Romana de Comert Exterior era un cont pe care si eu îl cunoşteam, însă doar atat", a continuat fostul nomenclaturist.

"Mai exista şi un cont al armatei. Ceausescu a facut o manevră: văzând că plătesc datoria externă şi că va trebui să vindem armament şi la iranieni şi la irakieni, chiar în Africa de Sud, m-a chemat pe mine şi pe generalul Stanculescu şi a spus ca rapoartele pentru vânzarea armamentului nu i le mai prezentam lui ci numai mie, lui Stefan Andrei. Nu vroia să apară numele lui. Trebuia să mai facem şi lucruri necurate şi nu voia să apară numele lui".

Stefan Andrei, detronat in 1985 de Elena Ceausescu, dezvaluie momente picante despre viata lui Ion Iliescu in sanul familiei Ceausescu:

 Intr-un interviu acordat ziarului "Ziua" de sambata, Stefan Andrei a povestit cateva picanterii ale vremurilor trecute, legate de viata lui Ion Iliescu in sanul PCR si alaturi de sotia dictatorului.
Fostul ministru de Externe afirmă ca Nicolae si Elena Ceausescu au fost familia adoptiva a lui Ion Iliescu.
"Relatiile dintre Ion Iliescu si familia Ceausescu au fost niste relatii extraordinare. Adica, pe cand era el baietan, Elena Ceausescu mergea la
inchisoare la Targu Jiu de mana cu Iliescu. Ea mergea la frate-sau si el se intalnea cu taica-sau. Elena povestea cum mergeau împreună; el cu mama lui adoptivă, ca prima l-a părăsit, şi cu Elena Ceausescu", povesteste Ştefan Andrei.


Ion Iliescu - canalia care şi-a trimis la moarte binefăcătorii

"Schimbau trenul la Filiasi. Si, spunea, Elena: "Dormeam toti într-o odaie acolo. Nici nu ne jenam de Ionel, era un baiat în pantaloni scurţi", mai dezvaluie fostul ministru de Externe.
Potrivit acestuia, Elena Ceausescu nu spunea multora "Ionele". El mai afirmă că se spune că unchiul lui Iliescu, Eftimie, şi el ilegalist, a fost amantul Elenei Ceausescu.

Ştefan Andrei susţine ca scandalul cu "Ionel" a început când a plecat în China. "Eram în
avion şi se povestea cum tocmai prinsesem doi colonei de la Oradea ca erau agenţi ai sovieticilor, se aflau în legatură cu un ofiţer GRU, care avea acoperirea de consul. Amandoi facuseră studiile în Uniunea Sovietica. Şi Elena Ceausescu zice: "Ţi-am zis eu, Nicule, ca mai toţi ăştia care au făcut studiile in URSS au fost racolati de rusi!".
Potrivit fostului ministru de Externe, în acel moment Iliescu s-a înroşit tot şi-a zis: "Dar cei care învaţă la Londra, despre care Marx a spus ca este citadela capitalului financiar mondial, ăştia nu pot fi racolaţi?".
Se referea la Valentin. Atunci, Elena s-a enervat si i-a zis: "Esti un obraznic! Noi te-am făcut ce eşti acum şi acum profiţi ca te ştim de mic?!".


O destăinuire a lui Ştefan Andrei în urmă cu cinci ani, la vârsta de 75 de ani (2006)

"Eu am fost ultimul om cu care s-a vazut Ceausescu. M-a chemat pe 21 decembrie, seara la ora 22:30. Am ajuns acolo impreuna cu Ilie Vaduva, consilierul sau personal. Mi-a pus o singura intrebare: - Sub influenta Ungariei, Austria a cerut discutarea in Consiliul de Securitate a situatiei din Romania. Ce crezi despre asta? - Nu e nimic. China are drept de veto, se va opune si nu se va discuta situatia tarii noastre in Consiliu".

Stefan Andrei a fost primul ministru comunist primit de presedintele american Ronald Regan. In calitate de Ministru de Externe, intre 1978 si octombrie 1985, el a lucrat direct cu Nicolae Ceausescu si a negociat - adesea din pozitii defavorabile - problemele Romaniei cu mari lideri politici ai lumii. A asistat alaturi de intreaga lume la crearea Uniunii Europene, dar de cealalta parte a baricadei. Acum, la 75 de ani, rememoreaza alaturi de The Investor amintiri ale regimului comunist si asista la schimbarile societatii romanesti inainte de integrare, cu condescendenta aferente varstei si experientei de viata.

Cum priviti integrarea Romaniei in Uniunea Europeana?
Europa are nevoie de noi, nu stiu in ce masura avem noi nevoie de Europa. Interesul este ca Romania sa fie transformata intr-o piata de desfacere, pentru ca avem un mare potential de consum, ceea ce este in interesul Uniunii Europene. In plus, noi detinem o pozitie strategica importanta in Europa, avem deschidere la mare. Asta creaza multe posibilitati. Occidentul a dat o mare lovitura prin deschiderea frontierelor Romaniei si a altor tari. Au luat o serie de specialisti fara sa investeasca nici un ban, tineri care au plecat, crescuti si educati cu resursele noastre.

Cand ati anticipat posibilitatea crearii Uniunii Europene?
Inca de la infiintarea Pietei Comune, in 1954, la Roma, Uniunea Europeana a inceput sa prinda contur. Nu ne convenea, dar era o realitate. Noi am stabilit relatii cu tarile membre, mai ales privind regimul exporturilor pe grupe de industrie usoara si constructii de masini. Daca privim in trecut, Romania la aceea vreme era o mare putere industriala, produsele iesite din fabricile noastre fiind recunoscute in toata lumea.

In ce relaţii era România la aceea vreme cu ţările capitaliste?
Dupa declaratia de independenta din aprilie 1964, am inceput demersurile pentru stabilirea legaturilor diplomatice cu Occidentul. Odata cu venirea la putere a lui Ceausescu, au luat amploare relatiile noastre cu Statele Unite ale Americii, unde a fost trimisa o delegatie formata din Birladeanu si Gaston Marin.
In Franta a fost trimis Gheorghe Maurer, un mare om politic si un foarte bun diplomat. Apoi am stabilit legaturi si cu Italia. Important a fost stabilirea relatiilor cu Austria, acolo era cancelar Bruno Kreisky, unul dintre cei mai intelepti lideri ai acelui moment. Cei care scriu acum despre politica externa a Romaniei din acea vreme omit un act de mare importanta - stabilirea relatiilor diplomatice cu Republica Federala Germana, in 1963, acest lucru fiind un act esential pentru viitorul Europei.
Pana la stabilirea acestei relatii, RFG-ul se conducea dupa doctrina Hallstein, care scotea din discutie orice legatura cu tarile care intretineau relatii diplomatice cu Republica Democrata Germana.

Haideti sa vorbim putin despre America. Cum decurgeau relatiile economice la acea vreme?
Legaturile economice s-au dezvoltat mai ales dupa ce am primit clauza natiunii celei mai favorizate, relatiile romano-americane din aceea perioada fiind mult mai bune decat in actuala perioada. La un moment dat aveam nevoie de un credit de 300 milioane de dolari, care sa fie garantat de Guvernul american prin Eximbank.
Pentru asta m-am intalnit cu Regan, care dupa o scurta discutie mi-a promis ca analizeaza problema si o sa primesc un raspuns in scurt timp. Dupa trei zile a semnat hotararea si Eximbank-ul a varsat banii in cont. Am fost primul ministru comunist primit de Ronald Regan.

Se vorbea in acea perioada de o intensa activitate a spionajului economic. In ce masura este adevarat?
Spionajul economic a existat si va exista intodeauna. De exemplu, cand luam licente de la americani pentru armament, ne angajam sa nu le vindem rusilor si sa avem grija ca informatiile sa nu fie furate.
De aceea aveam in toate intreprinderile care detineau astfel de licente ofiteri de securitate. O parte din cei care au acum dosare erau contactati de securitate sa supravegheze ca datele sa nu ajunga in mana rusilor. La fel se proceda si cu licentele luate de la rusi.

Cum ati ajuns in diplomatie?
In 1960 a avut loc o reorientare a politicii noastre externe, o degajare de Uniunea Sovietica si de consecintele celui de al doilea razboi mondial. In aceste conditii, eu am fost trecut de la sectia culturala a Uniuni Studentilor, unde activam in aceea vreme, la sectia internationala. Am fost numit seful relatiilor externe al Uniunii Tineretului Muncitor. Pe aceasta functie am activat pana in 1965, tot timpul acesta lucrand direct cu Ceausescu. Cand acesta a preluat puterea in martie 1965, m-a numit adjunct al sefului sectiei internationale a Partidului Comunist Roman, unde am activat pana la varsta de 41 de ani, cand am devenit secretar al Comitetului Central pe probleme internationale.
Coordonam intreaga activitate externa de partid si de stat, inclusiv pe cea a Ministerului Apararii Nationale si a Ministerului de Externe. In martie 1978 am avut o intalnire cu Ceausescu si in urma intrevederii am fost numit ministru de externe - functie pe care am detinut-o pana in octombrie, 1985.

Cum a fost perioada petrecuta langa un personaj ca Ceausescu?
Foarte ciudata. In primul rand nu vorbim numai de un singur personaj. Unul a fost Ceausescu in perioada '65 -'70, altul dupa venirea Elenei si cu totul altul in ultima perioada, cand era batran si bolnav. Deci nu exista numai un singur Ceausescu.
Era un om ciudat, fara cultura, tot timpul cu garda sus, vesnic nemultumit de munca colaboratorilor, dar cu o mare intuitie politica si patriot in felul lui. Nu citea, se uita uneori la televizor, iar marea lui pasiune era vanatoarea.

V-ati opus vreodata unei decizii luate de el?
Sa lamurim un lucru: eu nu am fost dizident, nu am intrat cu forta in partid. M-am dus de buna voie, am crezut in idealurile partidului si nu ma dezic de convingerile mele si activitatea mea. Am avut si contradictii - am fost primul care am criticat-o pe Elena Ceausescu intr-o sedinta. Reactia lui Ceausescu a fost "Cine se mai atinge de tovarasa, il distrug!".
Alta a fost in legatura cu datoria externa, eu considerand o greseala sa mergem pe plata intregii datorii, in conditiile care plateam credite la care aveam dobanda de 6%, cand dobanda pe piata era de 9%. La Ceausescu important era cand prezentai problemele si cum le puneai - el avand un metabolism mai lent, intra mai greu in actiune. Intodeauna inaintea unei vesti rele trebuia sa aduc doua bune, ca sa fac partie pentru ceea ce urma.

Relatati-mi o misiune diplomatica dificila pe care ati incheiat-o in favoarea Romaniei.
La un moment dat, China si-a schimbat orientarea, a redus investitiile in domeniul industriei grele a constructiilor de masini, axandu-se pe industria bunurilor alimentare si de larg consum. Romania la aceea data exporta Chinei materia prima pentru industria constructiilor de masini. Prin schimbarea orientarii lor, pierdeam un segment important pe piata exporturilor. Eu am primit sarcina sa conving China sa continue importurile, la fel ca in ani precedenti.
Am avut o intalnire cu Deng Xiaoping, unul dintre liderii Partidului Comunist Chinez la acea vreme, in care i-am explicat ca in timp ce aceasta decizie nu era o mare problema pentru ei, pentru noi era o nenorocire. In aceeasi zi, China a revenit asupra deciziei in ceea ce privea Romania.

Ati fost tentat sa reveniti în viata politica dupa '90 ?
Eu am intrat în închisoare pe 11 ianuarie 1990, unde am stat 29 de luni.
Acolo am hotărât să nu mai intru în politică. N-am mai vrut sa intru în nici un partid sau să particip la vreo alegere, nici pentru Constituţie, nici pentru presedinţie.
Nu am vrut sa candidez nici macar pe un post de consilier comunal sau de sector. Am avut discutii cu politicieni ca Melescanu sau Geoana, insa de la inceput am spus un lucru: eu mi-am incheiat misiunea pe 22 decembrie 1989. Tot ceea ce mi-a mai ramas acum este cititul, cartile fiind una din marile mele pasiuni.

La Vârsta de 80 de ani Ştefan Andrei l-a făcut mincinos pe Petre Roman privind statutul şi soarta tatălui său, Walter Roman, într-o declaraţie publică.

 "Petre Roman e un mare mincinos. Nu Ceausescu l-a ucis pe generalul-maior al Armatei Rosii Walter Roman"

Stefan Andrei, fost ministru de Externe al Romaniei socialiste timp de sapte ani, pana cand a fost indepartat de Elena Ceausescu, in 1985, revine cu noi dezvaluiri despre perioada regimului politic din Romania de dupa ocupatia sovietica. Revoltat de o declaratie de-a lui Petre Roman privind moartea tatălui sau, Stefan Andrei il provoaca pe fiul demnitarului comunist Walter Roman să-şi demonstreze afirmatia, considerata de fostul sef al diplomatiei drept “o minciuna grosolana”.
Walter Roman, una dintre cele mai sinistre figuri ale ocupatiei sovietice, nu a fost omorat de Nicolae Ceausescu, afirma Stefan Andrei, ca martor ocular. Comunist de frunte si membru al gherilelor internationaliste din Spania, apoi sef la Radio Moscova in echipa de criminali anti-romani Ana Pauker, Leonte Rautu si Iosif Chisinevschi, Walter Roman s-a intors in Romania in 1944 pe tancurile sovietice, la propriu, ca locotenent-colonel in cadrul Diviziei “Horia, Closca si Crisan”. El a fost decorat de Moscova in 1945 cu “Steaua Rosie” si inaintat la gradul de general-maior (vezi foto). Conform unui istoric al perioadei sovietice, exista documente care atesta ca Walter Roman a militat pentru infiintarea statului independent “Transilvania”. Autor al celebrei sintagme “Dupa noi, vom veni tot noi. Noi nu scriem istoria, noi o cream”, Walter Roman a murit in 1983, in urma unei operatii pe cord, la 70 de ani. Stefan Andrei a fost arestat in 1990 si inchis timp de doi ani si cinci luni, desi Parchetul nu a putut dovedi niciodata acuzatia de “genocid” pe care i-a adus-o Ion Iliescu, prin intermediul Frontului Salvarii Nationale. Stefan Andrei vrea sa corecteze neadevarurile istorice,macar printr-un interviu.

“Eu fac eforturi foarte mari, in aceasta perioada, sa nu ma mai mir de ce aud, de ce citesc, de ce vad. De exemplu, pe 26 ianuarie anul acesta, a fost o emisiune la Realitatea TV. Si, in incheierea acesteia, Petre Roman a spus ca ‘Ceausescu l-a omorat pe tatal meu’. Asta este una dintre cele mai grosolane minciuni care s-au aruncat public dupa decembrie 1989. Eu cunosc foarte bine cazul. Si il invit pe Roman sa raspunda: cum l-a omorat Ceausescu pe tatal lui, Walter?”, ne-a declarat fostul ministru de Externe.
“Roman nu era un prieten de-al lui Ceausescu, dar avea un statut special: avea salariu de adjunct de sef de sectie, de ajunct de ministru. Era sef la Editura Politica, avea ce program voia el, putea sa scrie, era trimis peste hotare. Era genul de om care merge cu Partidul. Spunea: ‘Sa gresesti, dar sa gresesti cu Partidul decat sa gresesti impotriva Partidului’. Altceva: frecvent, mergea cu sotia la Karlovy Vary la tratament, pe banii Partidului; avea la Snagov o vila pe malul lacului – Vila 4 si, dupa aceea, Vila 92 -iar la mare statea întotdeauna la hotelul la care erau cazaţi străinii, reprezentanţi ai partidelor comuniste veniţi în Romania: Hotelul Astoria de la Eforie Nord”, îşi aminteste Ştefan Andrei.

La Paris pe banii PCR
“Cand s-a imbolnavit, cu aprobarea lui Ceausescu si cu banii Gospodariei de Partid a mers la un consult in Franta impreuna cu baiatul, cu Petre. Mi-a trimis si o scrisoare – eram ministru – in care ma ruga ca Ambasada noastra sa-i asigure masina la Paris si sa doarma la Ambasada. I-am dat indicatiile cuvenite ambasadorului: a dormit la Ambasada, a avut masina la dispozitie. Dupa consultul din Franta s-a intors in Romania si aici, doctorii, in frunte cu marele profesor Anastasatu, au recomandat operatia. Avea o tumoare pe plaman foarte aproape de inima. S-a internat la Elias. Eu am fost la el chiar in ajunul zilei in care a fost operat. Am stat la el vreo ora si jumatate. A doua zi a fost operat, de doctorul Coman. Dupa operatie, la un timp, a inceput sa scuipe sange. L-au cautat pe doctorul Coman si nu l-au gasit. L-au adus pe doctorul Iacob: mare chirurg, era general la Spitalul Militar. L-a operat din nou. Din pacate, nu a rezistat: avea 70 de ani! Asa a murit Walter Roman. Ei, cum l-a omorat Ceausescu pe Walter Roman?! I-a pus pe doctorii acestia sa-l omoare? A fost Ceausescu cel care a dat indicatii sa-si faca operatia, ca sa fie omorat? Dimpotriva: l-a trimis in Franta la consult, iar aici a avut toate avantajele. Asa ca este o crima sa spui ca Ceausescu l-a omorat pe Walter Roman. Sa dovedeasca! Cu ce l-a omorat? L-a otravit?”, reclama Andrei.

Ii publica Operele lui Ceausescu si Tismaneanu
“Walter Roman era foarte respectuos fata de Ceausescu. Nu uitati ca toate Operele lui Ceausescu erau tiparite la Editura Politica. Cand tinea Ceausescu o cuvantare, intr-o zi-doua aparea brosura: venea cu ea Roman personal sa i-o inmaneze. Astea erau raporturile intre ei; nu era nici o rivalitate in conducerea Partidului. Poate pe vremea lui Gheorghiu Dej sa fi fost, poate atunci cand Kadar ne-a zis: “Dati si voi autonomia Transilvaniei…”. El fost unul din oamenii principali folositi de Gheorghiu Dej si conducerea Partidului de atunci pentru a-i descoase pe ungurii care erau tinuti aici la Snagov: Imre Nagy si restul, executati apoi de sovietici la Budapesta. Dar pentru Ceausescu nu era nici un pericol, sa zicem ca Trofin sau Ionita. Pe el il interesa sa poata sa aiba conditii bune, sa publice, etc – acolo, la Editura Politica a aparut si teza de doctorat a lui Tismaneanu cu “Noua Stanga si Scoala de la Frankfurt”. Asta este adevarul. Ceausescu are alte pacate, a comis alte greseli… Dar sa vii sa spui ‘Ceausescu l-a omorat pe tatal meu!’? Poate l-a “omorat” sub alta forma: de inima rea, ca n-a fost secretar general al Partidului in locul lui Ceausescu…”, conchide fostul ministru apreciat la vremea sa de toate diplomatiile lumii, inclusiv cea a Statelor Unite ale Americii.



VIOLETA ANDREI
Violeta Andrei, o actriţa de film şi teatru de un farmec seducător, cu un statut social aparte înainte de 1990, s-a nascut în urma cu sapte decenii, pe 23 martie 1941, la Brasov.

Absolventa a IATC in 1965, a facut furori in special prin rolurile din creatiile cinematografice in care a jucat, multe de referinta pentru istoria filmului romanesc.

A debutat in film cu rolul unei vaduve de miner din "Golgota"(regia Mircea Dragan).


Filmografie selectivă:

Golgota - 1966
Fratii - 1970
Asta seara dansam in familie - 1972
Felix si Otilia - 1972
Dincolo de nisipuri - 1973
Un august in flacari - 1973
Veronica se intoarce - 1973
Nu filmam sa ne amuzam - 1974
Stefan cel Mare - 1974
Alexandra si infernul - 1975
Nunta insangerata - 1976
Regasire - 1977
Eu, tu si Ovidiu - 1977
Bratele Afroditei - 1978
Clipa - 1979
Capcana mercenarilor - 1980
Saltimbancii - 1981
Lumina palida a durerii - 1981
Comoara - 1982
Un săltimbanc la Polul Nord - 1984
Baiatul cu o singură bretea - 1991
Pacatele Evei - 2005
Nimeni nu-i perfect - 2008
Căsătorită încă din anii studenţiei cu fostul ministru de Externe al Romaniei din perioada 1978/1985, Ştefan Andrei (care va împlini peste doar cateva zile 80 de ani, la 29 martie 2011).


Frumuseţea răpitoare şi apariţiile angelice de pe marele ecran (şi nu numai) au stârnit valuri de orgolii şi invidii, în special multor soţii de nomenclaturişti comunişti, culminând, evident, cu ura pe care ajunsese să i-o poarte fostul Cabinet 2 (Elena Ceauşescu).