sâmbătă, 3 decembrie 2016

PLAJELE CONSTANȚEI


Marea Negră a atras întodeauna vara pe românii din toată ţara. Acum, în jurul anului 2000 vedetă a litoralului roman este plaja de la Mamaia, însă în urmă cu un secol, oamenii se îmbăiau la plajele Duduia, la Tataia, la Wartanoff sau la plaja Domnița Ileana.
In anul 1882, Mihai Eminescu avea 32 de ani şi a venit la mare să se trateze de o boală a picioarelor, ca să se „curarisească“. Marele poet se luase după publicitatea care se făcea localităţii Kustenge în presa din Bucureşti: „Marea face bine la tot“.  
Ca să ajungi în acele vremuri de la București la mare nu era uşor. De la Bucureşti la Giurgiu se mergea cu trenul, apoi cu vaporul până la Cernavodă. De la Cernavodă se călătorea în tren până la Constanţa. Podul de la Cernavodă, care făcea legătura între Dobrogea şi restul ţării, a fost inaugurat abia în 1895. El a scurtat salutar drumul către marea cea mare.  
Duduia de la mare  
Edilii constănţeni au amenajat în anii 1900, în Portul Tomis de astăzi, plaja Duduia, cu cabine separate pentru barbaţi şi femei. „Duduia“ era numită soţia celui care administra plaja. Ea vindea bilete, închiria vestiare, şezlonguri şi umbrele. Toţi o numeau „Duduia“ şi aşa a rămas numele plajei.   
Plaja şi-a schimbat ulterior denumirea în Golful Delfinilor, ca urmare a numărului mare de delfini care veneau la mal să se joace, apoi în Golful Pescarilor. Ulterior, au fost amenajate și alte mici plaje, dar și întinsa plajă Mamaia.
La început, în nordul Constanței nu exista decât un mic sat, populat de pescari greci şi lipoveni, oieri români şi crescători de cai. Plaja era sălbatică şi plină de dună, de ciulini și alte plante stepă, pline ghimpi.
Staţiunea Mamaia a apărut din necesitatea oraşului Constanţa de a avea o plajă modernă. Inaugurarea oficială a staţiunii a avut loc în august 1906 şi tot atunci s-au amenajat primele spaţii turistice.  Insuşi regale Carol I a venit în vizită pe litoralul românesc.
Numele de ”Mamaia” este pentru prima dată consemnat de către Alexandre de Launay, care, în drumul său spre Constantinopol, a traversat Dobrogea în anul 1799.
El scrie despre localitatea ”Mammay”, denumită, astfel, conform unei hărţi ruseşti din 1855. Numele turces al localităţii era ”Mamakioi”, ceea ce însemna Mamai Sat (Mamay Kyoi).
Potrivit lui Nicolae Iorga la Conferinţa ”Politica Mării Negre”, publicată în „Neamul Românesc”, numele de Mamaia este de origine tătară şi vine de la Hanul Crimeii Mamai, conducătorul Hoardei Albastre la din timpul anilor 1370.
Familia regală a primit drept cadou de la notabilităţile constănţene, după 1920, o suprafaţă de 4 hectare de teren între lacul Siutghiol şi mare. Aici s-a construit în scurt timp un mic palat în stil românesc. Regina Maria a început construirea reşedinţei de vara de la Mamaia. Palatul avea o formă destul de neregulată, semănând mai mult cu o vilă cu mai multe corpuri, și era situat în mijlocul unui parc. Construcția avea o suprafață de 1200 m pătrați și a fost ridicată în doi ani și jumătate. Construcţia s-a finalizat în vara anului 1926.
După moartea Regelui Ferdinand, în anul 1927, clădirea a fost donată de către Regina Maria și patru dintre copiii săi (Nicolae, Ileana, Elisabeta si Marioara), prințesei Elena, mama Regelui Mihai.
După 1930, palatul a intrat în posesia Regelui Carol al II lea, care l-a folosit ca reședință de vară. Regina Maria și-a oprit 2780 m pătrați din parc, unde a dispus construirea unei moderne vile, “Vila Stirbey”, dotată cu ascensor francez, marca “G. Houplain Paris” de 4 persoane, cu centrală electrică proprie și o pompă centrifugală ce alimenta turnul cu apă. La 6 iunie 1932, din ordinul lui Carol al II lea, vila ridicată de Regina Maria a fost predată Flotilei de Hidroaviație din Mamaia.
Edilii nu au renunţat nici la dezvoltarea turismului în Constanţa. Aşa a apărut Plaja Tataia în perioada interbelică, în spatele Universităţii Ovidius din prezent. In apropiere se afla Parcul Tataia, pe fostul Bulevard Regina Maria.     
Spre plajă cobora o potecuţă pitorească,   Intr-o publicaţie de epocă, citată de se spunea că plaja Tataia era „în partea de sus a oraşului și era amenajată cu multă îngrijire. Avea cabine de zid şi o potecuţă pitorească ce coboara din Parcul Tataia la mare. Multă lume frecventează această plajă“.  
Plaja Wartanoff era situată în partea de nord a plajei Modern din present (plaja centrală și principală a orașului). Ulterior, s-a extins spre nord, devenind Plaja Domniţa Ileana (după numele fiicei regelui Ferdinand I).
După apariţia Plajei Modern, plaja Domniţa Ileana a dispărut, dar partea dinspre nord s-a extins şi noua plajă s-a numit „Trei Papuci“. Denumirea vine de la faptul că ea era la trei papuci distanţă de casele constănţenilor.
O altă plajă din nordul oraşului Constanţa a fost denumită „Duduia”, în amintirea celei vechi din zona Portului Tomis, apoi rebotezată „Diana”.  
Plaja Modern se numea initial „Muncitorul“. Mult timp, la aceasta trebuia să plăteşti ca să intri pe plajă. Însă întotdeauna se găsea o intrare secretă pe la Vila Şuţu, sau prin dreptul străzii Cuza Vodă. Prin aceste intrări clandestine potecile erau abrupte și pline de mărăcinișuri. Nu existau şezlonguri şi fiecare îşi aducea de acasă patru bêțe, folosite ca stâlpi şi un cearşaf ca acoperiș şi se acoperea de soarele dogoritor. Localnicii afirmă că au mai existat cel puţin încă patru zone unde se făceau, pe vremuri, băi de mare. Una era Plaja de la Vii, în dreptul Porţii 5 a Portului Constanţa, şi alta la Poarta 2.   
Când administraţia românească a intrat în Constanţa, a găsit lângă portul englezesc o plajă pe care o foloseau mai ales englezii, deoarece era în perimetrul concesionat lor de către Imperiul Otoman. Această plajă a dispărut odată cu ridicarea Portului Constanţa (1896-1909). S-a mai găsit în Arhivele Statului faptul ca între 1878 şi 1900 au existat două „instalaţiuni” balneare pe faleză. La prima se ajungea chiar pe stâncile care astăzi sunt sub actualul Cazinou. A doua era între Hotel Carol (actualmente Comandamentul Marinei) şi Palatul Sturdza (între timp dispărut).
Imagini pentru Plajele Constanței
Plaja Modern - 2000
Imagine similară
Plaja Trei papuci - 2000
Imagine similară
Plaja Trei papuci reamenajată și protejată de mașini - 2002  La trei papuci
era gara CFR de capăt pentu trenul care mergea la Mamaia
Imagini pentru Plaja Domnița Ileana
Regele Carol I la Mamaia în 1906
Imagini pentru Plaja Domnița Ileana
Verificarea lungimii obligatorii a costumelor - 1900-1910
Imagini pentru Plaja Domnița Ileana
Plaja Domnișa Ileana - 1920



 

CONSTANȚA - TREI CAZINOURI PE ACELAȘI LOC


Cel dintâi cazinou al Constanţei a fost construit în anul 1880, în aceeaşi zonă a peninsulei, mai exact lângă Farul Genovez şi lângă un chioşc de belvedere. Se numea Kursaal (traducere aproximativă - sală de relaxare) şi era construit din lemn şi din paiantă. Protipendada oraşului-port se regăsea aici în fiecare zi, iar imaginile vremii au fost surprinse de Anatole Magrin, consul al Franţei la Constanţa, fotograf al Curţii Regale. Kursaalul a apărut într-o perioadă în care pe faleză au fost ridicate cele mai frumoase case din oraş: Casa Pariano (astăzi Muzeul Ion Jalea), Casa Manissalian (bombardată în 1941 – pe locul actualului bloc SNC), Casa Pâslă, Casa Bârzănescu, Casa Cănănău (unde a fost Consulatul Chinei), Casa Zottu, Casa Cuculis, Casa Şomănescu, Casa Pilescu“, povesteşte arhitectul Radu Cornescu. De la Kursaal se putea coborî pe o scară de lemn pe stâncile de la malul mării unde clineţii obişnuiau să petreacă câteva ore la pescuit. O furtună mai puternică a smuls acoperişul Kursaalului în anul 1891, iar un an mai târziu a fost demolat în urma unei decizii a Consiliului Comunal.

vineri, 2 decembrie 2016

CONSTANȚA - CAZINOUL ÎN 4 VARIANTE



kursaal
Istoria Cazinoului din Constanța este măsurată din 1910, anul inaugurării clădirii construite de arhitectul Daniel Renard. Practic, însă, începutul devenirii lui este mult mai vechi, încă din anii instalării în Dobrogea a administrației românești, după Războiul de independență din 1877-1878, cînd s-a pus problema sistematizării orașului. Atunci, noile autorități au hotărât ca la capătul bulevardului Elisabeta să se construiască un local destinat distracției. Astfel, între chioșcul de belvedere – dispărut între timp – și Farul genovez s-a construit străbunicul cazinoului de astăzi, ce purta numele de Kursaal. Imobilul era făcut din lemn și paiantă, pradă ușoară pentru vânturile puternice de la malul mării, necesitând reparații foarte dese. După aproape un deceniu, o furtună serioasă l-a avariat atât de grav în cât Consiliul Comunal al Constanței a decis demolarea Kursaalului și construirea unui local mai trainic.
kursaal 2
in 1892, aproximativ în acceași zonă, a fost inaugurat Casinul, construit tot din lemn, dar pe o structură mai rezistentă, pe două terase suprapuse, ce ofereau o priveliște admirabilă asupra mării și portului din acea vreme.
casinul 2
În construirea casinului a fost implicat și fiul marelui scriitor Ion Creangă, militar de carieră, căpitanul Constantin Creangă. Casinul a trăit până în 1910, anul inaugurării actualulei clădiri a Cazinoului, an în care, pierzându-și utilitatea, a fost demolat.
casinul
Construirea Cazinoului avea să înceapă în 1903, anul în care primarul Constanței Cristea Georgescu a încheiat un contract cu arhitectul Daniel Renard pentru proiectarea imobilului. Istoria edificiului a fost, însă zbuciumată, arhitecții schimbându-se după cum se schimba culoarea politică a celor aflați la conducerea urbei. În cele din urmă, la începutul lui 1910, ajuns tot pe mâna arhitectului de origine franceză, Cazinoul se apropia de finalizare într-o formă destul de apropiată celei pe care o vedem astăzi.
cazino 1910
Totuși, la insistențele Consiliului Comunal, arhitectul Victor Ștephănescu – cel care se ocupa de proiectarea Moscheei Carol I – realizează două extinderi care schimbă substanțial imaginea clădirii: extinderea spațiului de la etajul unu al clădirii cu încă un salon în partea dinspre mare și extinderea din spatele scenei sălii de spectacole.
cazino 1912
Astfel s-a ajuns la varianta finală a Cazinoului pe care îl admirăm astăzi.